Papa confirmă planurile de a participa la ZMT 2002
02.11.2001, Vatican (CWNews) - Papa Ioan Paul al II-lea a confirmat intenţia de a vizita Toronto în iulie anul viitor, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Tineretului. Pr. Thomas Rosica, coordonatorul celei de-a XVII-la ediţii a ZMT, a confirmat faptul că Sfântul Părinte va fi în Canada între 25 şi 28 iulie 2002, dacă sănătatea îi va permite. Pr. Rosica a informat că atunci când pe 29 octombrie s-a întâlnit cu o delegaţie canadiană, Papa nu a lăsat nici o urmă de îndoială privind dorinţa sa de a participa la eveniment.
În timpul ultimelor săptămâni în Roma au circulat zvonuri legate de fragilitatea sănătăţii Papei, care ar putea face ca Suveranul Pontif să îşi trimită un delegat la Ziua Mondială a Tineretului. Sfântul Părinte a respins însă ferm zvonurile: „Voi merge!” a spus el.