37 de ani de la Declaraţia conciliară „Nostra Aetate”

28.10.2002, Vatican (ZENIT) - La 28 octombrie 1965, acum 37 de ani, Conciliul aproba Declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine, în particular cu iudaismul. Radio Vatican a amintit astăzi această aniversare.

Acest document scurt dar important, adoptat în timpul pontificatului Papei Paul al VI-lea, deschidea, a subliniat Radio Vatican, „orizonturi noi de respect şi de dialog în relaţiile Bisericii cu alte religii”. „În îndatorirea ei de a promova unitatea şi iubirea dintre oameni, chiar şi între popoare, ea (Biserica) examinează aici în primul rând ceea ce oamenii au în comun şi ceea ce îi îndeamnă să-şi trîiască împreună menirea”, spune documentul în primul paragraf.

Conciliul pune apoi în evidenţă „bunurile spirituale şi morale precum şi valorile socio-culturale” care se află în diferite religii precum budismul şi hinduismul. El îşi exprimă totodată respectul faţă de musulmani care-l „adoră pe Dumnezeul cel unic”. Declaraţia adaugă: „Chiar dacă, în decursul veacurilor, s-au iscat multe neînţelegeri şi duşmănii între creştini şi musulmani, Conciliul îi îndeamnă pe toţi ca, uitând trecutul, să se străduiască sincer pentru înţelegerea reciprocă şi să apere şi să promoveze împreună dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea, spre binele tuturor oamenilor”.

Capitolul despre iudaism aminteşte de rădăcinile Bisericii în Poporul „Vechiului legământ” şi-i recunoaşte pe evrei drept „preaiubiţi lui Dumnezeu, ale Cărui daruri şi chemare sunt fără întoarcere”. Termenilogia acestei declaraţii deschide o nouă eră în dialogul Bisericii cu iudaismul. Aşa cum îndemna şi Papa Ioan al XXIII-lea, declaraţia precizează: „evreii nu trebuie prezentaţi nici ca respinşi de Dumnezeu, nici ca blestemaţi, ca şi cum acest lucru ar decurge din Sfânta Scriptură”. „De aceea să aibă grijă toţi ca nu cumva, în cateheză şi în predicarea cuvântului lui Dumnezeu, să transmită ceva ce nu este conform cu adevărul evanghelic şi cu spiritul lui Cristos”.

„Pe lângă aceasta, continuă Declaraţia, condamnând orice fel de prigoană împotriva vreunui om, Biserica îşi aminteşte de patrimoniul pe care îl are în comun cu evreii şi, îndemnată nu de motive politice, ci de iubirea religioasă, evanghelică, deplânge urile, prigonirile şi toate manifestările de antisemitism îndreptate în orice vremuri şi de către oricine împotriva evreilor”.

Acest spirit conciliar, a amintit Radio Vatican, şi-a aflat expresia concretă în câteva gesturi cu semnificaţie istorică ale Papei Ioan Pail al II-lea, precum vizita la Marea Sinagogă din Roma, la 13 aprilie 1986. Cu acesată ocazie Papa i-a numit pe evrei „fraţii noştri mai mari”. În martie 2000, în timpul pelerinajului său jubiliar în Ţara Sfântă, Papa Ioan Paul al II-lea a mers la Monumentul comemorativ Yad VaShem din Ierusalim, pentru a aduce un omagiu victimelor holocaustului. La Zidul vestic, numit Zidul Plângerii, şi care este de fapt subansamblul esplanadei Templului lui Irod, Sfântul Părinte a depus cererea de iertare faţă de evrei pe care o rostise în bazilica Sfântul Petru cu câteva zile mai înainte, la 12 martie.

La 19 august 1985, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu mii de tineri musulmani pe stadionul din Casablanca, în timpul vizitei sale în Maroc. La 6 mai 2001, în timpul pelerinajului său jubiliar pe urmele Sfântului Paul în Siria, a mers la Marea Moschee de la Damas: prima vizită a unui Papă la o moschee.

Declaraţia conciliară se încheie printr-un apel la „fraternitate universală” şi deplânge „discriminare în privinţa demnităţii umane şi a drepturilor care decurg din ea”. Ea îi imploră pe creştini „să trăiască în pace cu toţi oamenii, pentru a fi într-adevăr fiii Tatălui care este în Ceruri”.