Psalumul 100 – portretul omului politic

30.04.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, în cadrul Audienţei Generale, Papa Ioan Paul al II-lea, reluând ciclul de cateheze asupra psalmilor şi cântărilor propuse în rugăciunea Laudelor din Liturgia Orelor, a reflectat asupra Psalmului 100 (Ps 100, 1-4.6).

1. După cele două cateheze dedicate semnificaţiei Celebrărilor pascale, reluăm reflecţia noastră asupra Liturgiei Laudelor. Pentru ziua de marţi din a patra săptămână, aceasta ne propune Psalmul 100, pe care l-am ascultat mai devreme.

   Este o meditaţie care ilustrează portretul omului politic ideal, al cărui model de viaţă ar trebui să fie acţiunea divină în conducerea lumii: o acţiune susţinută de o desăvârşită integritate morală şi de o angajare energică împotriva nedreptăţilor. Acest text este acum propus din nou ca program de viaţă pentru credinciosul care-şi începe ziua de lucru şi de relaţie cu aproapele. Este un program de „milă şi judecată” (cf v. 1), care se articulează în două mari linii morale.

2. Prima este numită „calea fără prihană” şi este menită să laude alegerile personale din viaţă, făcute „întru nerăutatea inimii”, adică cu o desăvârşită corectitudine a conştiinţei (cf v. 2).

   Pe de o parte, se vorbeşte în mod pozitiv de marile virtuţi morale care fac luminoasă „casa”, adică familia celui drept (cf v. 2): înţelepciunea care ajută la înţelegerea şi la judecata corectă; nevinovăţia care este curăţia inimii şi a vieţii; şi, în fine, integritatea conştiinţei care nu tolerează compromisuri cu răul.

   Pe de altă parte, psalmistul introduce o implicare negativă. Este vorba de lupta împotriva oricărei forme de răutate şi de nedreptate, aşa încât să fie ţinută departe de propria casă şi de propriile alegeri orice abatere de la ordinea morală (cf vv. 3-4).

   Aşa cum scrie sfântul Vasile, marele Părinte al Bisericii din Orient, în opera sa Botezul, „nici măcar o plăcere de o clipă ce prihăneşte gândul nu trebuie să-l tulbure pe cel care participă la suferinţa lui Cristos într-o moarte asemănătoare cu a lui” (Opere ascetiche, Torino 1980, p. 548).

3. A doua linie este dezvoltată în partea finală a psalmului (cf vv. 5-8) şi precizează importanţa darurilor publice şi sociale cele mai specifice. Şi în acest caz sunt înşirate punctele esenţiale ale unei vieţi care intenţionează să respingă răul cu fermitate şi rigoare.

   Înainte de toate lupta împotriva calomniei şi a clevetirii în ascuns, o atitudine de bază într-o societate cu tradiţie orală, care atribuia o importanţă deosebită funcţiei cuvântului în relaţiile interpersonale. Regele, care exercită şi funcţia de judecător, anunţă că în această luptă va folosi severitatea cea mai riguroasă: îl va nimici pe calomniator (cf v. 5). Este respinsă apoi orice aroganţă şi mândrie; este refuzată compania şi sfatul celui care acţionează mereu cu înşelăciune şi minciună. În fine, regele declară cum vrea să-i aleagă pe „slujitorii” săi (cf v. 6), adică pe miniştrii săi. Se va îngriji să-i aleagă dintre „credincioşii pământului”. Doreşte să fie înconjurat de oameni integri şi refuză contactul cu cel „care acţionează cu înşelăciune” (cf v. 7).

4. Ultimul verset al psalmului este deosebit de energic. Îl poate pune în încurcătură pe cititorul creştin, deoarece anunţă o nimicire: „În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea” (v. 8). De aceea este important să ne amintim de un lucru: cel ce vorbeşte astfel nu este un individ oarecare, ci un rege, responsabilul suprem al dreptăţii din ţară. Cu această frază exprimă în mod hiperbolic angajarea sa impecabilă în lupta împotriva criminalităţii, o angajare obligatorie, împărtăşită de toţi cei care au responsabilitate în administraţia publică.

   Evident, această îndatorire de justiţiar nu revine fiecărui cetăţean! De aceea, dacă credincioşii în parte vor să aplice la ei înşişi fraza din psalm, trebuie să o facă în sens analogic, adică hotărându-se să smulgă în fiecare dimineaţă din propria inimă şi din propria conduită buruiana corupţiei şi a violenţei, a perversiunii şi a răutăţii, precum şi orice formă de egoism şi de nedreptate.

5. Încheiem meditaţia noastră reluând versetul de la începutul psalmului: „Mila şi judecata ta voi cânta…” (v. 1). Un scriitor creştin din vechime, Eusebiu din Cezareea, în ale sale Comentarii ale Psalmilor, sublinia primatul milei asupra judecăţii, care este şi ea necesară: „Mila şi judecata ta o voi cânta, arătând modul tău obişnuit de a acţiona: nu vine mai întâi judecata şi apoi mila, ci mai întâi mila şi apoi judecata, şi cu clemenţă şi milă se emit sentinţele.”

   „De aceea eu însumi, practicând mila şi dreptatea faţă de aproapele, îndrăznesc să mă apropii ca să-ţi cânt cântări şi psalmi. Conştient, aşadar, că aşa trebuie să acţionăm, păstrez fără prihană şi fără vină căile mele, convins că astfel îţi va fi plăcută psaltirea mea prin faptele bune” (PG 23, 1241).