Ioan Paul I, un Papă umil şi optimist

28.08.2003, Vatican (Catholica) - Audienţa Generală din această săptămână a avut loc la Vatican. Temperaturile ridicate şi numărul mare de participanţi i-au determinat pe responsabilii cu organizarea Audienţei Generale a Suveranului Pontif să mute Audienţa din această săptămână în Aula Paul al VI-lea din Vatican, dotată cu aer condiţionat. În cadrul Audienţei, Sfântul Părinte a vorbit despre predecesorul său, Papa Ioan Paul I, de la a cărui alegere s-au împlinit 25 de ani, la 26 august.

1. Spre sfârşitul serii de sâmbătă, 26 august 1978, a fost ales Pontif veneratul meu predecesor Ioan Paul I. S-au împlinit ieri douăzeci şi cinci de ani de la acel eveniment.

Astăzi mă întorc la acele momente, pe care am avut bucuria să le trăiesc cu o deosebită emoţie. Îmi amintesc cum cuvintele lui atingeau profund inima oamenilor care umpleau Piaţa Sf. Petru. Încă de la prima sa apariţie la balconul central al Bazilicii din Vatican şi-a stabilit cu cei prezenţi un curent spontan de simpatie. Chipul său surâzător, privirea sa încrezătoare şi sinceră au cucerit inimile romanilor şi ale credincioşilor din lumea întreagă.

Venea dintr-o ilustră comunitate eclezială din Veneţia, care dăduse deja Bisericii, în secolul al XX-lea, doi mari Pontifi: Sfântul Pius al X-lea, al cărui centenar de la alegerea ca Papă îl sărbătorim chiar în acest an, şi Fericitul Ioan al XXIII-lea, de la a cărui moarte am comemorat în iulie împlinirea a patruzeci de ani.

2. „Ne abandonăm încrezători ajutorului Domnului”, spuse noul Papă în primul său mesaj radiofonic. El a fost înainte de toate un maestru al credinţei clare, fără a ceda în faţa modelor trecătoare şi lumeşti. Căuta să adapteze învăţăturile sale la sensibilitatea oamenilor, dar păstrând mereu claritatea doctrinei şi coerenţa aplicării ei în viaţă.

Care era secretul acelui farmec al său, dacă nu contactul neîntrerupt cu Domnul? „Tu o ştii. Cu Tine mă străduiesc să am un colocviu continuu”, notase într-una dintre scrierile sale sub formă de scrisoare adresată lui Isus. „Important e ca Cristos să fie imitat şi iubit”: iată adevărul care, pus în practică în viaţa de zi cu zi, face astfel încât „creştinismul şi bucuria să meargă bine împreună”.

3. A doua zi după alegerea sa, la rugăciunea Angelus din duminica din 27 august, după ce i-a amintit pe predecesorii săi, noul Papă a spus: „Eu nu am nici înţelepciunea inimii Papei Ioan, nici pregătirea şi cultura Papei Paul, dar sunt în locul lor. Trebuie să caut să slujesc Biserica”.

Era foarte legat de cei doi Papi care l-au precedat. În faţa lor devenea mic, arătând acea umilinţă care pentru el a constituit mereu prima regulă de viaţă. Umilinţa şi optimismul au fost caracteristica existenţei sale. Tocmai datorită acestor daruri a lăsat, de-a lungul trecerii sale grăbite printre noi, un mesaj de speranţă care a fost primit în multe inimi. „Să fim optimişti în ciuda a toate – îi plăcea să repete. Încrederea în Dumnezeu trebuie să fie temelia gândurilor şi acţiunilor noastre”. Şi observa cu un realism însufleţit de credinţă: „Lucrurile principale din viaţa noastră sunt două: Dumnezeu şi fiecare dintre noi”.

4. Cuvântul său şi persoana sa pătrunseseră în sufletul tuturor, şi de aceea a fost tulburătoare vestea morţii sale neaşteptate, care a avut loc în noaptea din 28 septembrie 1978. Se stingea surâsul unui Păstor care a fost aproape de oameni, care cu seninătate şi echilibru ştia să intre în dialog cu cultura şi cu lumea.

Puţinele discursuri şi scrieri pe care ni le-a lăsat ca Papă îmbogăţesc colecţia deloc mică de scrieri ale sale, care după douăzeci şi cinci de ani de la moartea sa păstrează o actualitate surprinzătoare. A spus odată: „Progresul cu oameni care se iubesc, considerându-se fraţi şi fii ai unicului Dumnezeu Tată, poate fi un lucru minunat. Progresul cu oameni care nu recunosc în Dumnezeu un unic Tată, devine un pericol continuu”. Cât adevăr în aceste cuvinte ale sale, utile şi pentru oamenii din timpul nostru!

5. Fie ca omenirea să ştie să primească acest înţelept îndemn şi să stingă numeroasele focare de ură şi de violenţă prezente în multe părţi ale pământului, pentru a construi în armonie o lume mai dreaptă şi mai solidară!

Prin mijlocirea Mariei, al cărei fiu devotat şi plin de afecţiune s-a declarat mereu Papa Ioan Paul I, să-l rugăm pe Domnul să primească în împărăţia sa de pace şi de bucurie pe acest Slujitor fidel al său. Să ne rugăm ca învăţătura sa, care atinge realitatea concretă a situaţiilor de zi cu zi, să fie lumină pentru credincioşi şi pentru fiecare persoană de bună voinţă.