Atitudinea în faţa nenorocirilor altora
11.03.2007, Vatican (Catholica) - Astăzi este a treia duminică din Postul Mare, atât după calendarul liturgic răsăritean, cât şi după cel apusean. Sfântul Părinte s-a întâlnit cu mii de credincioşi pentru rugăciunea Angelus. Şi ca de obicei, înaintea rugăciunii a ţinut un scurt discurs, care a mers din nou pe marginea Evangheliei proclamate astăzi. Redăm cuvintele Papei Benedict în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Pagina Evangheliei lui Luca ce este proclamată în această a treia Duminică a Postului Mare reproduce comentariul lui Isus la două fapte de cronică. Prima: revolta unor galileeni, care fusese reprimată în sânge de către Pilat; a doua: prăbuşirea unui turn la Ierusalim, care provocase optsprezece victime. Două evenimente tragice foarte diferite: unul cauzat de om, altul accidental. Potrivit mentalităţii timpului, lumea era înclinată să considere că nenorocirea s-ar fi abătut asupra victimelor din cauza vreunei grave vine a lor. Isus în schimb spune: „Credeţi voi că acei galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni?… Sau că cei optsprezece inşi erau mai vinovaţi decât toţi locuitorii Ierusalimului?” (Luca 13,3.5).
Iată, deci, punctul spre care Isus vrea să îi poarte pe ascultătorii săi: necesitatea convertirii. Nu o propune în termeni moralizatori, ci realişti, ca singurul răspuns adecvat la întâmplările care pun în criză certitudinile omeneşti. În faţa anumitor nenorociri – avertizează Isus – nu ajută să arunci vina asupra victimelor. Adevărata înţelepciune este mai curând să ne lăsăm interpelaţi de caracterul precar al existenţei şi să ne asumăm o atitudine de responsabilitate: pocăinţă şi îmbunătăţirea vieţii. Aceasta este înţelepciune, acesta este răspunsul cel mai eficace în faţa răului, la orice nivel, interpersonal, social şi internaţional. Cristos ne invită să răspundem răului înainte de toate printr-un examen de conştiinţă şi prin angajarea în purificarea propriei vieţi. Altcumva – spune El – vom pieri, vom pieri toţi la fel. De fapt, persoanele şi societăţile care trăiesc fără să se pună niciodată în discuţie au ca unic destin final ruina. Convertirea, în schimb, deşi neferind de probleme şi de nenorociri, permite să le înfrunţi în „mod” diferit. Înainte de toate ajută la prevenirea răului, dezamorsând anumite ameninţări ale lui. Şi, în orice caz, permite să învingem răul cu binele, dacă nu întotdeauna pe planul faptelor – care uneori sunt independente de voinţa noastră – în mod cert pe cel spiritual. În sinteză: convertirea învinge răul în rădăcina lui care este păcatul, chiar dacă nu întotdeauna poate evita consecinţele.
Să o rugăm pe Maria Preasfântă care ne însoţeşte şi ne susţine în itinerarul Postului Mare să îl ajute pe fiecare creştin să descopere măreţia – aş spune frumuseţea – convertirii. Să ne ajute să înţelegem că a face pocăinţă şi a îndrepta conduita proprie nu este simplu moralism, ci calea cea mai eficace pentru a te schimba în mai bine, pe tine însuţi dar şi societatea. Exprimă foarte bine aceasta o fericită maximă: „A aprinde un chibrit valorează mai mult decât a blestema întunericul.”
