Cândva condamnat de Biserică, în curând beatificat
22.09.2007, Novara (Catholica) - tificarea preotului din secolul al XIX-lea ale cărui scrieri au fost cândva condamnate de Sfântul Oficiu, va avea loc la Novara, în această toamnă. Pr. Antonio Rosmini, teolog şi filosof, va fi declarat Fericit la 18 noiembrie de către Cardinalul Jose Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
Unele dintre operele lui au fost condamnate datorită interpretărilor eronate promovate de adepţi ai lui. Hirotonit preot în 1821, el a fondat în 1839 Institutul Carităţii, o congregaţie religioasă recunoscută în 1839 de Papa Grigore al XVI-lea. În ciuda fidelităţii lui faţă de Papa Pius al IX-lea, în 1849 autorităţile ecleziale au pus două lucrări ale pr. Rosmini în indexul cărţilor interzise. A fost condamnat mai târziu prin decretul doctrinal „Post Obitum”, unde au fost atacate 40 dintre afirmaţiile lui, luate în special din opere postume şi din diverse lucrări apărute pe când trăia. Abia la 1 iulie 2001, printr-o notă a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, semnată de prefectul de atunci, Cardinalul Joseph Ratzinger, opera lui Antonio Rosmini a fost reabilitată, afirmându-se că „motivele de îngrijorare” au fost depăşite.
„Beatificarea pr. Rosmini”, a afirmat Episcopul Renato Corti de Novara într-o conferinţă de presă, „va fi un eveniment unic pentru Biserica din Italia deoarece va concentra atenţia creştinilor de astăzi asupra exemplului unei persoane care şi-a dedicat viaţa unirii credinţei şi raţiunii. Este exact provocarea cu care ne confruntăm astăzi.” Conform Episcopului, „beatificarea va fi mai presus de toate un moment al celebrării călugărilor şi călugăriţelor din ordinul Rosminian, care astăzi sunt prezenţi în lumea întreagă şi desigur şi în Novara.”
Din pacate, beatificarea parintelui Rosmini Antonio este atat de tardiva din ounct de vedere spiritual si uman incat nu poate fi apreciataa decat ca o masura de a populariza ierahia catolica si de a o scuza oarecum indirect pentru incapacitatea unora dintre ierarhii ei de a citi semnele timpurilor, cu toate ca are deseori iesiri de autoritarism nejustificate, dupa cum insasi intoarcerea cu 180 de grade o dovedeste. Nu stiu daca Biserica Catolica face aceaste indreptari in al 12-lea ceas, poate ca este asa, dar daca a depasit spatiul alocat de Dumnezeu ce vom mai putea face noi?