Hramul parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus din Roman
10.10.2007, Roman (Catholica) - Comunitatea catolică din Roman s-a adunat duminică, 7 octombrie 2007, la biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” pentru a o cinsti pe patroana acestei parohii. Sfânta Liturghie de la ora 11.00 a fost celebrată de pr. Anton Despinescu, având alături un număr de 26 de preoţi concelebranţi şi numeroşi credincioşi. Sfânta Liturghie a fost animată de corul reunit al celor patru parohii din Roman sub bagheta dirijorului Honoriu Maior. Li s-au alăturat patru solişti de la Filarmonica din Iaşi. Împreună au intonat Missa Încoronării de Mozart, pentru care s-au pregătit încă din primăvară.
Părintele predicator Adrian Ciobanu, paroh de Slobozia, a ţinut cuvântul de învăţătură. A elogiat-o pe Tereza, cea mai mare sfântă a timpurilor moderne, afirmând că pentru a fi sfânt nu este nevoie de o genealogie specială, căci harul lui Dumnezeu poate lucra în orice om, numai acesta să răspundă afirmativ şi să se lase transformat şi modelat. Părintele predicator a evidenţiat apoi faptul că familia are un rol deosebit în viaţa unui sfânt. Familia Terezei a avut drept hrană spirituală zilnică rugăciunea, Sfânta Liturghie şi sacramentele. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „Cum să nu provocaţi mânia lui Dumnezeu dacă găsiţi timp pentru toate, dar nu găsiţi timp nici măcar o clipă pentru a vorbi copiilor despre Dumnezeu?” Familia este cea care duce la sfinţenia copiilor. A prezentat apoi situaţia familiilor din zilele noastre, care au o mentalitate bântuită de senzualitate ca scop suprem al vieţii. Înăuntrul familiilor noastre poate exista un duşman periculos: egoismul, care intră în acţiune atunci când virtuţile sunt abandonate.
La sfârşitul Liturghiei părintele paroh Dumitru Farcaş a mulţumit în mod deosebit bunului Dumnezeu pentru că a îngăduit ca hramul comunităţii să fie celebrat în linişte şi pace, patroanei comunităţii, apoi Sfintei Tereza, pentru mijlocire şi ocrotire, părintelui Anton Despinescu, cunoscut cinstitor al sfintei Tereza şi spiritual diecezan al terezinelor, părintelui predicator, corului şi oaspeţilor, precum şi celor care şi-au dat silinţa ca întreaga sărbătoare să fie un succes. În cuvântul de încheiere pr. Despinescu a adus un ultim elogiu sfintei Tereza, care a fost beatificată de către Papa Pius al XI-lea în 1923 şi canonizată în 1925, iar în 1927 a fost proclamată patroană a misiunilor şi a Franţei. A îndemnat apoi ca fiecare participant să se lase cuprins de spiritul terezian, adică fiecare să fie un mic misionar în mijlocul lumii, la locul de muncă, la şcoală, la distracţii. Astfel se aduce cultul cuvenit sfintei Tereza.
Mie mi-a placut liturghia de la hram. Eu apartin la Sf Tereza din Roman.
Este un site al parohiei Sf Tereza din Roman?