PF Lucian: pastorala de Crăciun (fragmente)
19.12.2007, Blaj (Catholica) - „Mare şi uimitoare minune s-a săvârşit astăzi: Fecioara naşte şi pântecele nu i se strică; Cuvântul se întrupează şi de Tatăl nu se desparte; îngerii cu păstorii preamăresc şi noi împreună cu dânşii cântăm: Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace!” Aceasta este atmosfera de taină minunată pe care ne-o actualizează celebrarea liturgică a Naşterii Domnului (Vecernia Sărbătorii). Mare şi uimitoare minune! Nu vom putea niciodată să cuprindem cu mintea noastră, în totalitate, marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Nu vom putea niciodată să pricepem suficient care a fost motivul pentru care Dumnezeu îl trimite la noi pe Fiul Său preaiubit! Din aceste adevăruri veşnice noi gustăm, an de an, tot mai mult, aşa încât reuşim să învăţăm măcar titlul unei lecţii predată omenirii de Domnul Dumnezeu: El este iubire! Această lecţie ne este predată solemn în noaptea Naşterii Mântuitorului, iar noi, copii ai Milostivirii dumnezeieşti, o repetăm mereu, pentru că ispita de a o uita este mare.
Marele teolog cardinal Urs von Balthasar, în cartea sa „Iubirea, formă a Revelaţiei”, explică modul în care ne este predată lecţia iubirii, cum noi învăţăm iubirea, cum învăţăm a iubi: „Dacă mama surâde multe zile şi săptămâni copilului, ea va primi odată drept răspuns surâsul copilului. Ea a trezit în inima copilului iubirea, iar prin faptul că se trezeşte la iubire, copilul se trezeşte la cunoaştere… Cunoaşterea începe să intre în joc pentru că jocul iubirii începuse deja în prealabil dinspre mamă, dinspre transcendenţă”. Aşa explică Dumnezeu iubirea, şi când explică iubirea, El se explică pe Sine. Explicaţia pe care Domnul Dumnezeu o face omenirii nu este doar o simplă formulă deosebit de frumoasă, o lozincă atrăgătoare, ci este o Persoană divin-umană, Persoana Fiului Său preaiubit pe care L-a trimis în lume. Aşa mărturisim şi în colind: „Pe Fiul, în al Său Nume, Tatăl L-a trimis în lume: să se nască şi să crească, să ne mântuiască!” Aşa explică Dumnezeu lecţia iubirii; aşa se explică Dumnezeu pe Sine omului, pe care îl vrea capabil să-L iubească şi să ajungă la asemănare cu El. Iubirea străluceşte dinspre El, pentru că El este Iubire, iar aceasta întemeiază în inima omului lumina iubirii care-l ajută să poată vedea Iubirea desăvârşită. Sfântul Apostol Pavel explică adevărul acesta: „Fiindcă Dumnezeu care a zis: Strălucească, din întuneric, lumina! – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa măririi lui Dumnezeu, pe faţa lui Cristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Cor 4,6-7).
Nici un copil nu se trezeşte la iubire fără să fie iubit; nici o inimă omenească nu se trezeşte la înţelegerea şi cunoaşterea lui Dumnezeu fără atingerea harului Său. În noaptea Naşterii lui Isus, Dumnezeu arată omenirii cât de mult o iubeşte! Drăgălaşul Prunc, sărac, neputincios, înconjurat de o Mamă blândă şi ascultătoare, modestă şi umilă, ocrotiţi de un bărbat drept şi temător de Dumnezeu, ne ajută să înţelegem şi să cunoaştem că Iubirea lui Dumnezeu este mai întâi „slăbiciune” şi „nebunie”. Cum poate un Dumnezeu să se facă om? Cum poate un Dumnezeu să se nască într-un staul de animale? Cum poate un Dumnezeu să stea la îndemâna oamenilor, batjocorit şi omorât? Iată „slăbiciunea” şi „nebunia” lui Dumnezeu socotită aşa de către oameni! „Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor”, spune Sfântul Pavel (1 Cor 1,25). Iar imnologia Sărbătorii exaltă „slăbiciunea” şi „nebunia” lui Dumnezeu în iubire: „Pe cel după chip şi după asemănare văzându-l Fiul lui Dumnezeu stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Litia Vecerniei). (Textul integral al scrisorii pastorale a fost publicat la secţiunea Documente a sitului Catholica.ro)