Începutul misiunii publice a lui Isus în Galileea
27.01.2008, Vatican (Catholica) - Mii de credincioşi, romani şi pelerini, s-au aflat duminică, 27 ianuarie 2008, în Piaţa Sf. Petru la tradiţionala întâlnire cu Papa pentru a-i asculta cuvântul de învăţătură şi a se ruga împreună antifonul „Angelus – Îngerul Domnului”. Au fost prezenţi mii de copii şi adolescenţi aparţinând Acţiunii Catolice din Dieceza de Roma, care au organizat un marş pe străzile oraşului până în Piaţa Sfântul Petru la încheierea „Lunii Păcii”. Doi dintre ei s-au prezentat alături de Papa la fereastra biroului său particular de unde au dat drumul împreună doi porumbei albi, simbol al păcii. Pontifului a făcut un apel în cea de-a 55-a Zi Mondială a Bolnavilor de Lepră, celebrată duminică, şi s-a referit de asemenea la Scrisoarea sa privind problema urgentă a educaţiei, anunţând că în data de 23 februarie va întâlni într-o audienţă specială în Vatican pe toţi aceia care, ca educatori sau copii, adolescenţi şi tineri în formare, sunt mai direct părtaşi la marea sfidare educativă, şi le va consemna simbolic Scrisoarea sa. Vă oferim alocuţiunea de dinaintea rugăciunii Angelus după traducerea de lucru a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori!
În Liturghia de astăzi, evanghelistul Matei, care ne va însoţi de-a lungul acestui an liturgic, prezintă începutul misiunii publice a lui Cristos. Ea constă în mod esenţial în predicarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi în vindecarea bolnavilor, dovadă că această Împărăţie s-a apropiat, chiar mai mult, este de acum în mijlocul nostru. Isus începe să predice în Galileea, regiunea în care a crescut, teritoriu de „periferie” faţă de centrul naţiunii ebraice, care este Iudeea, şi în ea Ierusalimul. Dar profetul Isaia prevestise că acel ţinut, repartizat triburilor lui Zabulon şi lui Neftali, avea să cunoască un viitor de glorie: poporul scufundat în întuneric avea să vadă o mare lumină (cf. Isaia 8,23-9,1), lumina lui Cristos şi a Evangheliei sale (cf. Matei 4,12-16). Termenul „evanghelie”, în timpul lui Isus, era folosit de împăraţii romani pentru proclamaţiile lor. Independent de conţinut, acestea erau definite „veşti bune”, adică anunţuri de salvare, întrucât împăratul era considerat ca stăpânul lumii şi fiecare edict al său ca prevestitor de bine. Aplicarea acestui cuvânt la predica lui Isus a avut deci un sens foarte critic, ca şi cum ar spune: Dumnezeu, nu împăratul, este Stăpânul lumii, iar adevărata Evanghelie este cea a lui Isus Cristos.
„Vestea cea bună” pe care o proclamă Isus se rezumă în aceste cuvinte: „Împărăţia lui Dumnezeu – sau a cerurilor – este aproape” (Matei 4,17; Marcu 1,15). Ce înseamnă această expresie? Nu indică desigur o împărăţie pământească delimitată în spaţiu şi în timp, ci anunţă că Dumnezeu stăpâneşte, că Dumnezeu este Stăpânul şi stăpânirea Sa e prezentă, actuală, se realizează. Noutatea mesajului lui Cristos este deci că Dumnezeu în El a devenit aproape, stăpâneşte de acum în mijlocul nostru, cum dovedesc minunile şi vindecările pe care le săvârşeşte. Dumnezeu stăpâneşte în lume prin Fiul său făcut om şi cu puterea Duhului Sfânt, care este numit „deget al lui Dumnezeu” (cf. Luca 11,20). Unde ajunge Isus, Spiritul creator aduce viaţă şi oamenii sunt însănătoşiţi de bolile trupului şi ale spiritului. Stăpânirea lui Dumnezeu se manifestă astfel în vindecarea integrală a omului. Prin aceasta Isus vrea să dezvăluie chipul adevăratului Dumnezeu, Dumnezeul apropiat, plin de milostivire pentru fiecare fiinţă umană; Dumnezeu care ne oferă darul vieţii din belşug, al vieţii sale înseşi. Împărăţia lui Dumnezeu este de aceea viaţa care se afirmă asupra morţii, lumina adevărului care împrăştie întunericul ignoranţei şi minciunii.
Să o rugăm pe Maria Preasfântă să dobândească mereu Bisericii aceeaşi pasiune pentru Împărăţia lui Dumnezeu care a însufleţit misiunea lui Isus Cristos: pasiune pentru Dumnezeu, pentru împărăţia Sa de iubire şi de viaţă; pasiune pentru omul întâlnit în adevăr cu dorinţa de a-i dărui comoara cea mai de preţ: iubirea lui Dumnezeu, Creator şi Tată al său.