Creştinismul şi viitorul Europei (II)
31.01.2008, Roma (Catholica) - Încotro se îndreaptă Europa? Ce vor ajunge rădăcinile creştine? Va supravieţui prăbuşirii demografice şi crizei morale care o chinuie? Va reuşi să reînnoiască şi să alimenteze speranţa pentru noile generaţii? În ce mod va reuşi să integreze multele şi diferitele fluxuri de imigraţi? Sunt unele din întrebările la care a răspuns Mario Mauro, vicepreşedinte al Parlamentului European, profesor de istorie a instituţiilor europene şi autor al volumului „Dumnezeul Europei”, într-un interviu acordat agenţiei Zenit şi tradus pe Ercis.ro.
– Însă dacă se iese din palatele politicii din Bruxelles şi Strasbourg se pare că între noile generaţii s-a născut o cultură, optimistă şi pro viaţă. La Londra a fost o manifestaţie contrară avortului. La Madrid familiile au coborât în piaţă. La 20 ianuarie la Paris s-a desfăşurat o manifestare europeană în favoarea vieţii. Înainte de Crăciun, la Strasbourg, mişcările europene pentru viaţă s-au adunat şi vor să adune 10 milioane de semnături pentru a cere Parlamentului European recunoaşterea persoanei de la zămislire până la moartea naturală. La 40 de ani de la anul 1968, este un semn al timpurilor care se schimbă? Dumneavoastră ce credeţi?
– De mulţi ani continuă să se răspândească, mai ales din partea mijloacelor de comunicare mai puternice şi convingătoare şi din partea celei mai mari părţi a grupărilor politice din Europa, idei despre familie ca să spunem, puţin deformate sau eronate care nu contribuie deloc la ajutorarea societăţii civile, care nu este deloc făcută mai liberă, ci este în schimb golită de orice siguranţă pentru viaţa sa. În acest context alarmant, manifestaţiile şi iniţiativele în favoarea vieţii şi a familiei tradiţionale, care au în Europa tot mai multă apreciere, sunt un semn clar că există persoane care încă mai cred şi care sunt dispuse să lupte pentru aceasta, respectând demnitatea şi sacralitatea vieţii umane; viaţă care de la zămislire se împlineşte pe deplin prin naştere, creştere, căsătorie, procreaţie şi moarte naturală.
Cred că în această epocă dominată de incertitudine, cu cât sunt mai puternice răsturnările scenariului internaţional şi provocările guvernelor, ale partidelor şi ale mişcărilor în ţara proprie, cu atât mai mult există persoane care se răzvrătesc şi răspund, chiar şi din pieţe, cu o căutare a vieţii, a stabilităţii, a adevărului. Înainte de a fi politică, provocarea este la nivel educativ şi cultural, porneşte de la concepţia de viaţă şi de persoană, care este pusă în joc şi de la onestitatea intelectuală cu care se face confruntarea. Chiar dacă rezistă poziţii puternic ideologizate, creşte disponibilitatea pentru o confruntare pornind mai degrabă de la elemente de raţionalitate, decât de la reacţii de tip emotiv. La nivel european, acest lucru reiese fie între politicieni, fie în opinia publică. Exceptând câteva atitudini, în mod apriorist închise şi destinate opoziţiei sau demonizării adversarului, prinde rădăcini o nouă disponibilitate pentru confruntare, care porneşte de la o sensibilitate crescândă faţă de demnitatea vieţii şi de la rezultatele pe care le furnizează ştiinţa.
Aşa cum a declarat recent preşedintele CEI (Conferinţa Episcopală Italiană), card. Bagnasco, este necesar ca legile să se adapteze stării cunoştinţelor, care se schimbă cu timpul, în special în domeniul bioetic, şi pentru aceasta am prezentat, împreună cu alţi colegi ai mei, o întrebare scrisă Comisiei Europene cu privire la finanţarea cercetării asupra celulelor staminale embrionare în care cerem „să se evalueze în lumina recentelor descoperiri ştiinţifice făcute de oamenii de ştiinţă japonezi, dacă mai este necesar să se continue cercetări care distrug embrioni umani”.
– După victoria la referendumul cu privire la legea 40 şi Ziua Familiei în Italia, are un anumit succes propunerea de moratoriu cu privire la avort, lansată de „Il Foglio”. Ce părere aveţi?
– Că la Londra, Madrid, Paris, Strasbourg şi Roma, italienii au coborât în stradă pentru a reafirma o idee despre viaţă şi despre familie „alternativă” la modelele pe care societatea şi politica încearcă să ni le impună. Un model care pune în centru omul şi căutarea adevărului. Ce ţară va fi Italia în 30 de ani? Este o întrebare care ne priveşte pe toţi, cei de dreapta şi cei de stânga, catolici şi laici, aşa cum îi priveşte pe toţi deteriorarea evidentă a societăţii italiene şi slăbiciunea ei strigătoare în formarea noilor generaţii. Pentru că dacă o societate liberă nu reuşeşte să formeze noi indivizi în măsură să gestioneze în mod responsabil libertatea, nivelul său de autoritarism va fi destinat în mod fatal să crească.
Am amintit înainte de recentul discurs al Sfântului Părinte, care la 7 ianuarie face apel la comunitatea internaţională pentru ca moratoriul aprobat de ONU cu privire la pedeapsa cu moartea, să poată stimula dezbaterea politică despre caracterul sacru al vieţii umane, iar la 8 ianuarie, Giuliano Ferrara, în ziarul „Il Foglio”, preia această cerere şi lansează o propunere de moratoriu cu privire la avort, care provoacă imediat o dezbatere animată. Dorinţa mea este ca guvernele naţionale şi organismele internaţionale să facă claritate cu privire la folosirea ambiguă a unor termeni ca „sănătate reproductivă”, care în aplicaţiile lor tind să facă din practicile avortive un comportament standard. Instituţiile internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite şi UE, nu se pot transforma într-un fel de supermarket al drepturilor; s-au născut pentru a favoriza pacea şi dezvoltarea, adică pentru a tutela viaţa umană şi pentru a garanta legitimitatea unui drept natural, la care întreaga omenire să facă referinţă.
– Împreună cu Elisa Chiappa, dumneavoastră aţi scris o carte pentru copii, „Mic dicţionar al rădăcinilor creştine ale Europei” (Edizioni Ares). Care sunt istoriile, personajele şi imaginile pe care dumneavoastră le-aţi folosi pentru a explica Europa creştină copiilor?
– Cu această carte, eu şi Elisabetta am încercat să le povestim celor mai mici Uniunea Europeană de astăzi, Europa care a fost şi care şi-a maturizat de-a lungul secolelor o fizionomie precisă, Europa care va fi, pentru a-i face să înţeleagă lumea şi civilizaţia în care s-au născut şi în care, ajungând mari, îşi vor aduce contribuţia lor. Am încercat să facem asta prin intermediul unui dicţionar, cuvinte alese cu grijă şi explicate de un text scurt, dar mai ales de imaginile foarte frumoase ale lui Benedetto Chieffo. Pentru a face şi mai simplă şi interesantă cunoaşterea Europei, este adăugat la volum Eurovia, jocul magnific al steagului european, care propune o întrecere captivantă şi instructivă prin toate ţările Uniunii. Sunt convins că identitatea civilă şi naţională a Europei se întemeiază pe rădăcinile culturale şi religioase ale unei tradiţii bimilenare de istorie. Trebuie să fim capabili astăzi să spunem ceea ce suntem. În ce anume credem.
Pentru a avea o Europă mai bună trebuie din nou să credem, să muncim, să ne batem pentru ea. Europa se naşte creştină, sub ocrotirea sfântului Benedict de Norcia, a sfinţilor Ciril şi Metodiu, a sfintei Ecaterina de Siena, a sfintei Brigitta, a sfintei Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein; nu o putem lăsa pradă mistificărilor şi instrumentalizărilor. Este suficient un exemplu. Referinţa la creştinism este prezentă chiar pe simbolul prin excelenţă, pe drapel, pentru că acele 12 stele provin din cultul Fecioarei Maria şi sunt desprinse de numărul statelor care au aderat. Nu toţi ştiu asta pentru că adevărata origine a drapelului cu 12 stele a fost obiectul unei uitări vinovate în cadrul instituţiilor comunitare. Oricum e nevoie de o trecere ulterioară: există ocazia pentru o întreagă societate să se regăsească pe sine însăşi şi să-şi regăsească propria identitate, propria faţă, dar şi propriul scop, motivul pentru care suntem ceea ce suntem. Avem sau nu datoria de a răspunde acestei provocări? Forma dicţionarului are sensul de a clarifica şi a reda semnificaţia cuvintelor care definesc Europa. Un prim pas spre provocarea la care suntem chemaţi. Aici am ajuns.
– Joi 10 ianuarie, dumneavoastră aţi prezidat sesiunea plenară pentru semnarea Cartei musulmanilor europeni ţinând discursul introductiv. Ne puteţi spune despre ce este vorba? Ce semnificaţie capătă acest document în anul în care UE îl dedică dialogului interreligios pentru care dumneavoastră aveţi delegaţie? Aţi prevăzut alte ocazii de confruntare şi dezbatere?
– Peste 400 de organizaţii musulmane care provin din 28 de ţări ale continentului, inclusiv Turcia, au semnat Carta musulmanilor din Europa, elaborată prin iniţiativa Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa. În cele 26 de punct ale documentului se amintesc drepturile şi responsabilităţile musulmanilor, invitaţi de „o integrare pozitivă”, se stabileşte egalitatea dintre bărbat şi femeie şi se respinge terorismul fundamentalist.
Carta constituie un cod islamic de bună conduită, angajează comunitatea musulmană europeană să participe la construirea unei Europe comune şi a unei societăţi unite, de asemenea să participe la dezvoltarea armoniei şi a bunăstării în societăţile noastre şi să desfăşoare pe deplin rolul de cetăţeni respectând dreptatea, egalitatea de drepturi şi diferenţa. Pentru prima dată, o cartă dă musulmanilor din Europa un cod de conduită care nu trebuie să fie în contradicţie cu legislaţiile europene. Este vorba de un stimulent foarte bun pentru a întări dialogul intercultural şi interreligios şi în lumina insistenţei asupra datoriei pe care o are musulmanul de a-l respecta pe cel care nu este musulman. Este încurajator că în Carta drepturilor, o parte este dedicată familiei ca şi condiţie indispensabilă pentru fericirea indivizilor şi pentru o societate stabilă, şi că există deschiderea spre o egalitate între bărbat şi femeie.
