100 de zile la conducerea L`Osservatore Romano (I)

06.02.2008, Vatican (Catholica) - Au trecut o sută de zile de când L`Osservatore Romano are un nou director, al 11-lea în 146 de ani: Giovanni Maria Vian. Agenţia Zenit a stat de vorbă cu Vian despre primele sale zile în acest rol. Prezentăm interviul serializat, astăzi publicând prima parte.

– Au trecut o sută de zile de când conduceţi L`Osservatore Romano. Care este cea mai mare provocare cu care v-aţi confruntat?
– Cea mai mare provocare, fără îndoială, a fost implementarea schimbărilor pe care a trebuit să le fac după intrarea în funcţie, la 27 octombrie 2007. Am căutat să simplific publicaţia: o primă pagină cu cele mai importante ştiri, ultima pagină dedicată activităţilor Papei şi Sfântului Scaun; paginile doi şi trei dedicate ştirilor internaţionale, incluzând Italia; patru şi cinci culturii; şase şi şapte religiei – catolicismului în lume, Bisericilor Răsăritene – incluzând necatolicii, celelalte confesiuni creştine şi celelalte religii. A trebuit să tăiem din fotografii şi din titluri, în primul rând ca dimensiune. Astfel, comparativ cu publicaţia anterioară, care avea 10, 12 sau chiar 14 pagini, am crescut cantitatea de text cu 10%.

Acum au fost schimbate şi elementele grafice. Specialiştii noştri au pregătit un proiect foarte bun. Prima şi ultima pagină va fi color, mai elegante, cu mai mult spaţiu alb şi fără liniile separatoare. Textul e puţin mai mare şi scris cu caractere mai lizibile. În general publicaţia este mai elegantă, mai simplă şi mai uşor de citit.

– Care a fost provocarea jurnalistică cea mai mare?
– Decizia Papei de a nu merge la Universitatea romană La Sapienza a fost un moment important. Înainte de aceasta a fost publicarea enciclicii Spe Salvi şi perioada Crăciunului, cu predicile Sfântului Părinte şi toate celebrările pe care le-a prezidat. În orice caz, prezentarea activităţii Papei într-o manieră adecvată este o provocare constantă.

– Şi care a fost momentul cel mai dificil?
– Fără îndoială, după mine, renunţarea la vizita la Universitatea La Sapienza. Este Universitatea mea, deşi ca profesor sunt absent acum de acolo datorită responsabilităţilor mele la publicaţia Vaticanului.

– Dar momentul cel mai plăcut?
– Scrisoarea pe care Papa mi-a scris-o în prima zi. Ea exprima o mare încredere şi folosea cuvinte generoase. După două săptămâni, ne-a chemat pe mine şi pe vice-director, Carlo Di Cicco, la masă. Am văzut că Sfântul Părinte este foarte preocupat de problemele din media. Este un fin observator. Şi în ocaziile cu care l-am văzut în următoarele săptămâni, la întâlniri publice, mi-a repetat: „Mergem înainte. Mergem înainte. E foarte bine aşa.”

– L`Osservatore Romano are o lungă tradiţie de ziar al Papei. În acelaşi timp este un ziar al ideilor. Cum împăcaţi cele două viziuni?
– Armonios, pentru că raportarea activităţii Papei şi a Sfântului Scaun nu se opune unei reflecţii asupra acestei activităţi şi asupra problemelor actuale culturale şi religioase internaţionale. Ca ziar al ideilor, L`Osservatore Romano reflectează din plin. Tratează teme culturale şi încearcă să meargă în adâncul lor, într-o zonă care nu este prea des acoperită de presa internaţională. Evident, munca noastră caută să menţină şi balanţa cu prezentarea jurnalistică – o altă provocare cotidiană. Nu publicăm tratate filosofice şi teologice, dar suntem conştienţi de faptul că multe dintre articolele pe care le-am publicat în aceste o sută de zile cer multă atenţie din partea cititorului, dar este ceva normal pentru o publicaţie.

– Aţi dori să vorbiţi despre meritele echipei în progresul şi schimbările suferite de publicaţie?
– Desigur! Ziarul este rodul muncii unei echipe. Fiecare este important şi aş vrea să îi amintesc pe toţi. Am făcut-o într-un editorial şi îmi pare rău că i-am uitat pe culegătorii de texte şi pe cei care lucrează la arhiva istorică şi fotografică. Ei sunt foarte importanţi, cum sunt şi profesionişti responsabili cu traducerea, cei din secretariat, jurnaliştii şi designerii. Munca tuturor este foarte importantă. Şi trebuie să recunosc meritele fostului director, Mario Agnes, care mi-a lăsat o echipă mai bună decât cea pe care a găsit-o el, când a preluat funcţia în 1984. Ştiu aceasta pentru că cunosc foarte bine istoria ziarului.

– Ritmul publicaţiei L`Osservatore Romano pare să contrazică ideea că schimbările în Sfântul Scaun sunt lente.
– Depinde de care schimbări e vorba. Într-o publicaţie aşa trebuie să fie. Trebuie luate decizii rapide, deşi sunt situaţii în care nu trebuie să faci lucrurile în grabă. Am reflectat mult înainte să iau decizii privind conducerea ziarului şi am aşteptat o sută de zile înainte să completez posturile interne, de exemplu.

– Primiţi şi critici, fie ele constructive sau nedrepte?
– Sunt multe. În primul rând vin de la cititori obişnuiţi cu un ziar care spunea multe despre Italia – prea multe, după mine – şi despre Roma. Nu am uitat aceste sfere, dar ele trebuie incluse într-o perspectivă mai internaţională. M-au criticat şi pentru linia adoptată privitor la avort. Unii ar fi dorit ca publicaţia să fie mai radicală în condamnări, dar am adoptat desigur linia Sfântului Scaun şi a Italiei, a Conferinţei Episcopale, care nu doreşte confruntări inutile, ci mai degrabă o luptă culturală care să fie câştigată, astfel încât avortul să nu mai fie considerat o practică normală. În acest caz a fost cu siguranţă o critică nejustificată, deoarece fără îndoială L`Osservatore Romano este îngrijorat de acest fenomen. Este foarte îngrijorat.

– Ce laude a primit L`Osservatore Romano?
– Laudele sunt mai numeroase decât criticile. Există un mare interes faţă de această publicaţie. Nu am citit critici semnificative în presă – dimpotrivă. Se poate spune că publicaţia este mai interesantă şi mai puţin predictibilă.