Paştele nostru şi al vostru: diferite dar ne unesc
18.04.2008, Washington (Catholica) - , la Centrul Cultural Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea a avut o întâlnire cu liderii religioşi, în care le-a adresat un discurs. A existat şi un al doilea discurs adresat special evreilor, ţinând cont că aceştia de sâmbătă încep să sărbătorească Paştele. „Creştinii şi evreii”, a spus Papa, „sunt în fapt, după cum spun profeţii, `prizonieri ai speranţei`. Această legătura permite creştinilor să celebreze alături de voi, deşi în modul nostru propriu, Paştele morţii şi învierii lui Cristos, pe care îl vedem inseparabil de al vostru, deoarece Isus însuşi a spus: `mântuirea vine de la iudei` (Ioan 4,22)”.
„Paştele nostru şi al vostru, deşi distincte şi diferite, ne unesc în speranţa comună centrată pe Dumnezeu şi mila Sa. Ele ne îndeamnă să colaborăm unii cu alţii şi cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru a face această lume una mai bună pentru toţi, în timp ce aşteptăm împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu.” Sfântul Părinte a continuat: „Cu respect şi prietenie, cer de aceea comunităţii evreieşti să accepte urările mele de Pesah într-un spirit de deschidere faţă de posibilităţile reale de cooperare pe care le-am văzut anterior, când contemplam nevoile urgente ale lumii noastre, şi când privim cu compasiune spre milioanele de fraţi şi surori care suferă pretutindeni.”
„Natural, speranţa noastră comună pentru pacea în lume îmbrăţişează şi Orientul Mijlociu şi Ţara Sfântă în special. Fie ca amintirea îndurării lui Dumnezeu, pe care evreii şi creştinii o celebrează în acest timp festiv, să îi inspire pe toţi responsabilii de viitorul acelei regiuni – unde au avut loc evenimentele legate de revelaţia lui Dumnezeu – la noi eforturi, în special la noi atitudini şi la purificarea inimilor!” Dintr-o ştire separată aflăm că Israelul şi Vaticanul ar fi – din nou – foarte aproape de încheierea unei înţelegeri juridice, un acord promis de Înţelegerea Fundamentală din 1993. Cadrul aşteptat ar trebui să rezolve probleme precum cuantumul taxelor instituţiilor catolice, problema vizelor pentru clerici şi persoane consacrate din Biserica Catolică, şi controlul unor proprietăţi, cea mai cunoscută fiind Cenacolul, locul Ultimei Cine.