Sfinţirea noii biserici din Turda
11.08.2008, Blaj (Catholica) - În Duminica a opta după Rusalii, 10 august, parohia Turda-Oprişani (protopopiatul Turda, Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş) a trăit bucuria încununării trudei de nouă ani depuse pentru înălţarea unui nou lăcaş de cult, prin sfinţirea acestuia în cadrul unei ceremonii pontificate de Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite, având alături pe Preasfinţia Sa Virgil, Episcopul Orăzii, Preasfinţia Sa Florentin, Episcop de Cluj-Gherla şi Preasfinţia Sa Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore. De pe BRU.ro aflăm că la orele 9,45, parohul locului, părintele Ilie Rusu, protopop de Turda, a întâmpinat înalţii oaspeţi cu un cuvânt de bun-venit, tineri din parohie primindu-i pe cei patru Ierarhi după tradiţie, cu pâine şi sare, de faţă fiind şi primarul municipiului, dl. Tudor Ştefănie.
Ceremonia consacrării a început la orele 10, prin sfinţirea zidurilor exterioare ale bisericii prin însemnare în formă de cruce cu sfântul şi marele mir şi stropirea cu apă sfinţită, urmată apoi de întemeierea mesei altarului, prin spălare, stropire cu apă înmiresmată, ungere cu sfântul şi marele mir, în piciorul sfintei mese introducându-se şi sigilându-se moaşte ale sfinţilor martiri şi un înscris spre aducere aminte, semnat de cei patru arhierei şi de părintele protopop. În continuare s-a procedat la sfinţirea zidurilor interioare ale noii biserici şi a iconostasului. Sfânta Liturghie pontificată de Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice a fost oficiată pe esplanada din faţa bisericii, la masa altarului, alături de Arhierei, aflându-se protopopul Blajului, pr. vicar mitropolitan Ioan Fărcaş, protopopul Arieşului, pr. Teodor Ruţa, protopopul Luduşului, Pr. Octavian Russu, protopopul de Băiţa, pr. Gelu Ardelean, alţi preoţi din protopopiatul Turda şi din alte parohii. Corul parohiei a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, dimpreună cu întreaga adunare a credincioşilor.
În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian, făcând un scurt istoric al noii biserici, a amintit vizita la Turda din 21 noiembrie 1999, în sărbătoarea Prezentării la templu a Maicii Domnului, când s-a pus piatra de temelie, subliniind că „Viaţa creştină este viaţa în Cristos, Cel în care se află plinătatea tuturor darurilor. Viaţa creştină este, aşadar, viaţa bucuriei cu Cristos, viaţa întâlnirii cu El în Biserica Sa. Astăzi trăim din plin această bucurie, meditând cuvântul Domnului şi celebrând Euharistia, într-o biserică nouă, Casă a Domnului şi poartă a cerului”. Meditând apoi pe larg Evanghelia zilei, minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, Înaltul Ierarh a arătat permanenta actualitate a mesajului evanghelic, menţionând în acest context şi gestul de solidaritate pe care suntem chemaţi să-l facem faţă de fraţii noştri din Moldova şi Maramureş, loviţi de recentele inundaţii: „Citind şi meditând Sfintele Evanghelii vedem că atunci când transpunem grija şi compasiunea noastră în acţiuni pozitive, fără a face calcule strict omeneşti şi uneori interesate, puţinul pe care îl putem face este înmulţit de harul lui Dumnezeu în aşa măsură încât devine mai mult decât suficient pentru nevoile altora.”
În încheiere, Preafericirea Sa a spus: „Părintele protopop Ilie Rusu dorea ca sfinţirea acestei bisericii să se săvârşească în apropierea zilei hramului: Sfinţii Petru şi Pavel. Dar, din alte motive, ziua fixată a trebuit să fie amânată: amânată în Postul Sfintei Marii, în apropierea sărbătorii adormirii şi înălţării glorioase le cer a Maicii Domnului. Vă îndemn să parcurgeţi acest post preocupaţi măcar cât de puţin de inima de mamă a Preacuratei. Apropiaţi-vă de Ea; cereţi-i ajutorul şi ocrotirea. În felul acesta avem siguranţa că suntem pe drumul cel bun: cel al vieţii în Cristos! Mulţumindu-vă tuturor, vă binecuvântez în numele Preasfintei şi de viaţa dătătoarei Treimi, prin mijlocirea Maicii Preacurate, Maria!” În câteva cuvinte, pr. Ilie Rusu a mulţumit tuturor celor prezenţi, dar şi tuturor celor care au făcut posibilă ridicarea noii biserici, sponsorilor generoşi, din ţară şi din străinătate, dar şi celor care au dat „bănuţul văduvei” sau celor care au contribuit prin muncă fizică şi dăruire. Ca semn al preţuirii vrednicei activităţii pastorale, Înaltul Ierarh i-a acordat părintelui protopop Ilie Rusu o gramată şi titlul de Canonic onorar, dăruindu-i un exemplar al impunătoarei Biblii de la Blaj pentru a fi aşezată la loc de cinste în noua biserică.