Sensul unei scrisori despre predarea religiei în şcoală
17.09.2009, Roma (Catholica) - La începutul noului an şcolar în Italia şi în ţările din emisfera de nord a planetei, presa s-a ocupat de o Scrisoare circulară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, datată la 5 mai 2009, şi adresată preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din toată lumea. Interesul faţă de scrisoare este motivat de conţinuturi, care se referă la şcoală şi la predarea religiei. Este vorba de un document sintetic care doreşte să amintească unele principii, aprofundate deja în magisteriul Bisericii, cu privire la rolul şcolii în formarea noilor generaţii, predarea religiei în şcoală şi libertatea de alegere educativă a părinţilor şi elevilor. În acest context, L`Osservatore Romano a cerut Congregaţiei să explice sensul iniţiativei sale, într-un material din 12 septembrie 2009, tradus de pr. Mihai Pătraşcu şi publicat pe Ercis.ro.
Trei motive fundamentale stau la baza scrisorii, se arată în material. Primul se află în slujirea proprie a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică care este aceea de a susţine şi a însoţi în toate ţările pe cei care în Biserică au misiunea de a promova şi a conduce instituţiile educative catolice şi pe cei care lucrează în lumea şcolii şi a educaţiei. Al doilea motiv este dat de constatarea unor reforme profunde, pornite în diferite părţi ale lumii, ale sistemelor educative şi şcolare, ale programelor şi ale curriculum-urilor. Al treilea se referă la prezenţa predării religiei în şcoală, în lumina caracterului tot mai multicultural şi multireligios pe care-l asumă societăţile contemporane.
Se aminteşte faptul că opera educativă, deşi este îndeplinită de mai mulţi subiecţi, are în părinţi pe primii responsabili şi această responsabilitate se exercită şi în dreptul de a alege şcoala şi învăţământul conforme cu propriile convingeri etice şi religioase. Şcoala catolică şi predarea religiei asigură pentru părinţii catolici şi pentru cei care împărtăşesc o astfel de perspectivă educativă şi pedagogică libertatea de alegere educativă. Apoi o parte a scrisorii este dedicată în mod specific predării religiei. Prezenţa predării religiei constituie „o exigenţă a concepţiei antropologice deschisă spre dimensiunea transcendentală a fiinţei umane” (nr. 10), motiv pentru care fără această materie elevii ar fi privaţi de un element esenţial pentru formarea lor şi pentru dezvoltarea lor personală. Libertatea religioasă este fundamentul şi garanţia prezenţei predării religiei în spaţiul public şcolar.
De către unii este invocată ca motivaţie care trebuie opusă prezenţei predării religiei în şcoală caracterul personal al alegerii de credinţă, care nu poate să fie impusă, confundând astfel predarea religiei cu cateheza. Predarea religiei, deşi este complementară catehezei, diferă de aceasta din urmă deoarece sunt diferite finalităţile pe care le urmăresc: cateheza îşi propune să promoveze adeziunea personală la Cristos şi maturizarea vieţii creştine în diferitele sale aspecte, în timp ce predarea religiei transmite elevilor cunoştinţele despre identitatea creştinismului şi a vieţii creştine. În Directoriul General pentru Cateheză este ilustrat caracterul propriu al predării religiei în şcoală, chemată să pătrundă în domeniul culturii şi să se relaţioneze cu celelalte ştiinţe. Astfel e vorba de o disciplină şcolară, cu aceeaşi exigenţă de sistematică şi rigoare pe care o au celelalte discipline, într-un dialog interdisciplinar necesar.
O altă obiecţie care se aduce predării religiei confesionale este că ea nu ar favoriza o abordare interculturală autentică. Cu această motivaţie se tinde să se pună în discuţie însăşi legitimitatea învăţământului religios confesional în şcolile publice. În această direcţie merg, în unele ţări, orientările legislative ale politicilor şcolare care tind să „condiţioneze” conţinutul învăţământului religios, să subevalueze drepturile părinţilor şi ale responsabililor religioşi; precum şi să ducă spre o derivă a concepţiei unei „religii comparative”, rod al unei „interdependenţe şi complementarităţi a religiilor”. În schimb, tocmai contextul de astăzi cere un învăţământ confesional cu profil ridicat de calitate, care să ştie să contribuie la crearea unor identităţi puternice şi sigure şi de aceea dialogante şi respectuoase. O predare a religiei, pusă ca disciplină şcolară, în dialog cu alte ştiinţe, nu numai că nu este o piedică pentru o autentică educaţie interculturală, ci devine instrument privilegiat pentru cunoaşterea şi primirea celuilalt.
