Premiu pentru că „a vestit Cuvântul în televiziune şi în web”

13.05.2010, Roma (Catholica) - „Într-o zi, în timp ce mă rugam în chilia mea, Dumnezeu mi-a vorbit”. Părintele Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, zâmbeşte: „El chiar este un comunicator. Mi-a cerut să părăsesc toate. Ca franciscan se putea imagina că eu deja nu mai aveam nimic. Şi în schimb nu. Eu aveam aşa de mult, eram profesor la universitatea din Milano, aveam nişte posibilităţi, o carieră profesională. Am lăsat toate şi am devenit predicator itinerant al Cuvântului.” Părintele Cantalamessa, care la 11 mai a primit la Ateneul Lateran din Roma premiul „Comunicare şi cultură” (recunoaştere faţă de cei care lucrează în mass-media întrupând valorile exprimate în tema Zilei Comunicaţiilor Sociale), povesteşte începuturile călătoriei sale lungi în lumea mass-media.

O experienţă care pe frate – tocmai laureat ad honorem de Facultatea de Ştiinţe ale Comunicaţiei din Macerata – l-a făcut să câştige pe teren şi acest ultim premiu instituit de Centrul Paulinelor – „datorită mărturiei sale şi a vestirii Cuvântului la televiziune şi în lumea digitală”. Chemat în Vatican de Papa Ioan Paul al II-lea, din anul 1981 părintele Raniero Cantalamessa ţine în fiecare vineri, în Advent şi în Postul Mare, o meditaţie în prezenţa Papei, a Cardinalilor, Episcopilor, prelaţilor şi superiorilor generali ai ordinelor călugăreşti: „Pontifii”, glumeşte el despre el, „mă suportă probabil pentru că acesta este locul în care pot să aduc mai puţine daune Bisericii”. În anul 1995 a ajuns în televiziune, devenind predicator şi în video. Rol pe care l-a avut până în noiembrie 2009: „Nu am o pregătire tehnică în comunicare”, explică părintele capucin, „mijlocul televizat m-a educat”. A stabilit cu publicul ceea ce el numeşte „un raport de încredere”. „Nu vedeam telecamerele vorbeam oamenilor, nu instrumentului tehnic.” Şi oamenii au răspuns, „dar nu mie ci mai degrabă veştii pe care o anunţam şi care merita şi merită să fie ascultat”.

Desigur, părintele Cantalamessa – care împlineşte 76 de ani în iulie – nu ascunde dificultăţile pe care un călugăr le poate întâlni: „Un preot nu este unul fără ţară, ca Isus care venea dintr-o altă lume pentru a vesti lucruri dintr-o altă lume”. Dificultăţi şi piedici care după părerea lui sunt bine exprimate de o relatare a lui Kafka: „Un împărat, pe patul de moarte, cheamă un supus la el pentru ca să transmită poporului său un mesaj. Mesajul este aşa de important încât supusul este pus să i-l repete de două ori la ureche şi porneşte la drum pentru a duce acel mesaj. Cum ar zbura el dacă ar avea cale liberă. Foarte repede ai auzi zgomotul glorios al pumnilor lui la uşa ta. În schimb, se străduieşte în zadar prin camerele palatului interior, din care nu va ieşi niciodată. Şi dacă şi asta i-ar reuşi, n-ar însemna nimic: ar trebui să lupte pentru ca să coboare scările. Şi dacă şi asta i-ar reuşi, încă n-ar fi făcut nimic, ar trebui să străbată curţile şi apoi al doilea cerc de palate, apoi alte scări şi curţi, timp de milenii.”

„Dacă i-ar reuşi să se arunce afară, în sfârşit, de la ultima poartă – însă asta nu va putea niciodată, niciodată să se întâmple – iată în faţa lui cetatea imperială, unde sunt îngrămădiţi munţii gunoaielor sale”. Iată, acolo în mijloc, nimeni nu ar reuşi să înainteze, „nici măcar cu mesajul unui mort dar tu, între timp, stai la fereastra ta şi visezi acel mesaj, atunci când vine seara”. În acelaşi mod, „din patul său de moarte, crucea, Cristos a încredinţat Bisericii sale un mesaj. Există încă atâţia oameni care, stând la fereastră, visează un mesaj ca al lui. Din păcate Biserica poate deveni acel castel complicat şi sufocant din care mesajul nu mai reuşeşte să iasă”. Obstacolul principal „sunt dezbinările dintre creştini, precum şi excesul de birocraţie şi limbajul, uneori greu de înţeles şi complicat, pe care l-am putea defini ‘ecleziasticist'”. Cheia se află deci în simplitate. „De exemplu, eu am făcut o simplificare a limbajului meu. Pentru că nu există un adevăr aşa de profund care cu un mesaj potrivit să nu poată fi dus la persoanele cele mai umile.” Mai ales, conclude el, „trebuie coborât Cuvântul în viaţă pentru că dacă nu există agăţarea de cotidianitatea oamenilor şi de problemele de fiecare zi, mesajul cade, pierzându-se în mod iremediabil”. (Traducere apărută pe Ercis.ro)