Primul ambasador al Emiratelor Arabe Unite la Vatican
21.05.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a primit ieri pe primul ambasador al Emiratelor Arabe Unite (EAU) la Sfântul Scaun, felicitând-o pentru deschiderea ţării ei faţă de emigranţi. EUA au de fapt cea mai mare rată a migraţiei din întreaga lume (în acest top SUA e pe locul 25, iar Marea Britanie pe locul 30). „Deschiderea EAU faţă de muncitorii străini cere eforturi constante de întărire a condiţiilor necesare pentru convieţuire paşnică şi progresul social”, a afirmat Sfântul Părinte.
Hissa Abdulla Ahmed Al-Otaiba, care este ambasador al EAU şi în Spania, preia postul pe lângă Sfântul Scaun pentru prima oară după stabilirea de relaţii diplomatice în 2007. Creştinii formează aproximativ 4% din populaţia de 4,8 milioane de locuitori, majoritatea fiind musulmani (96%). Mulţi dintre aceşti creştini sunt catolici – muncitori străini care au emigrat în EAU. Aceştia „îmbogăţesc statul nu doar prin munca lor, ci şi prin însăşi prezenţa lor, care este o oportunitate pentru o întâlnire rodnică şi pozitivă între marile religii, culturi şi popoare ale lumii”. A amintit apoi „cu satisfacţie” faptul că autorităţile publice au donat terenuri pentru câteva biserici catolice.
„Sfântul Scaun speră că această cooperare va continua şi va înflori, după necesităţile pastorale tot mai mari ale populaţiei catolice ce trăieşte acolo”, a afirmat Pontiful. „Libertatea de cult contribuie în mod semnificativ la binele comun şi aduce armonie socială tuturor societăţilor care o practică.” Papa Benedict a mai subliniat în discursul său faptul că „iubirea de Dumnezeu şi respectul pentru demnitatea semenilor” sunt cele care motivează diplomaţia Sfântului Scaun şi care îi modelează activitatea internaţională. Biserica, a spus el, „luptă pentru progresul autentic al tuturor, indiferent de rasă, culoare şi crez”.
La final Papa a afirmat: „Sfântul Scaun şi Biserica Catolică sunt preocupate să sublinieze demnitatea omului pentru a menţine astfel o viziune clară şi autentică despre omenire în scena internaţională şi pentru a oferi noi energii în slujba a ce este cel mai bine pentru dezvoltarea popoarelor şi naţiunilor”.