O anglicană bate la porţile Romei (I)
20.09.2010, Canada (Catholica) - În ajunul vizitei Papei în Regatul Unit, agenţia Zenit i-a luat un amplu interviu scriitoarei Deborah Gyapong, membră a Comuniunii Anglicane Tradiţionale (TAC), o entitate eclezială ce a cerut comuniunea deplină cu Biserica Catolică. Deborah Gyapong scrie în materie de religie şi politică, în principal pentru cotidianele catolice şi evanghelice, şi îndeosebi pentru Canadian Catholic News. În anul 2005, romanul ei The Defilers a obţinut premiul Best New Canadian Christian Fiction Award. Interviul de săptămâna trecută a apărut tradus pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în două părţi. Astăzi prima parte.
– Cum evaluaţi vizita Papei Benedict al XVI-lea în Anglia? Sub profilul ecumenic, ce semnificaţie poate să aibă?
– Atunci când în octombrie 2009 a fost anunţată constituţia apostolică Anglicanorum coetibus, unii au considerat-o ca un fel de „furt” şi ca o tentativă de a muta „carele armate” pe terenul Arhiepiscopului de Canterbury. Dar, aşa cum a insistat Papa şi alţi membri ai Curiei Romane, oferta reprezintă un răspuns la cererile repetate, nu numai ale noastre, ci şi ale altor grupuri anglicane ca cei din „Forward in Faith” şi altele, între care mulţi indivizi. Anglicanorum coetibus nu se referă numai la noi care suntem în TAC, ci şi la alte grupuri de anglicani, şi ordinariatele personale prevăzute pentru anglicani ar putea să fie un mod pentru a reda unitate tuturor acelor anglicani care încep să simtă exigenţa de a veni sub ministeriul lui Petru şi care totuşi doresc să menţină frumoasa liturgie anglicană şi alte aspecte ale patrimoniului nostru.
Însă constituţia apostolică nu are scopul de a avea incidenţă asupra raporturilor ecumenice continue cu Biserica Anglicană din Canterbury, care reprezintă milioane de persoane în lume. Biserica Catolică şi Biserica Anglicană au încă multe proiecte comune, mai ales în domeniul ajutorării săracilor. Acestea vor continua, aşa cum vor continua bunele relaţii care s-au stabilit în decursul anilor.
– O parte din presa britanică a criticat vizita Papei în Regatul Unit şi se prevestesc manifestaţii. Dumneavoastră sunteţi îngrijorată? Ce credeţi despre asta?
– Nu sunt deloc îngrijorată de criticile din mass-media britanice în privinţa vizitei Papei în Regatul Unit. Ba chiar le consider în mod pozitiv: ca un semnal că vizita Sfântului Părinte va fi o puternică operă a lui Dumnezeu. Am asistat deja în trecut la acest mod de a face. Înainte de Ziua Mondială a Tineretului din anul 2002 la Toronto a existat un continuu răsunet de tobe din partea mass-media: că tinerii nu vor adera, că Papa este bătrân şi departe, şi orice alt lucru care putea fi pus pe seama Papei Ioan Paul al II-lea şi pe seama Bisericii. Însă când Papa a pus piciorul pe pământul canadian, presa a rămas surprinsă de impactul pe care acest om bătrân şi fragil îl trezea nu numai asupra sutelor de mii de tineri veniţi din toate locurile pentru a-l asculta ci chiar asupra jurnaliştilor. Mi s-a spus că unii membri din mass-media erau în lacrimi şi emoţionaţi de prezenţa acelui om sfânt. Apoi când a venit momentul evenimentelor, mass-media au schimbat tonul şi reportajele jurnalistice despre ZMT 2002 au fost minunate, respectuoase şi au reprezentat o oportunitate extraordinară de nouă evanghelizare prin intermediul mass-media nereligioase.
Aceeaşi schemă s-a întâmplat înainte de ZMT din Koln, prima zi mondială pentru Papa Benedict al XVI-lea, pe care toţi o prevedeau ca un mare eşec, considerând că noului papă îi lipsea carisma lui Ioan Paul al II-lea. Aşa cum ştim a fost cu totul altceva decât un eşec! A fost un mare succes. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Sydney. Şi pentru vizita Papei în Statele Unite au existat reportaje jurnalistice negative, inclusiv redeschiderea rănilor referitoare la scandalurile abuzurilor sexuale ale preoţilor şi la alte probleme. La sfârşit a fost în schimb o vizită extraordinară, cu oameni care au traversat ţara pentru a-l putea vedea trecând în papamobilul său. Rezultatul a fost extraordinar. Nu cunosc bine contextul britanic, dar cred că va fi mai mare curiozitatea şi disponibilitatea de a aduce omagiu acestui om mare şi sfânt, Papa Benedict al XVI-lea, acest teolog care este respectat de creştinii din toate confesiunile.
– Care sunt previziunile dumneavoastră pentru întâlnirea Papei cu Arhiepiscopul Rowan Williams?
– Sunt sigură că întâlnirea cu Arhiepiscopul Rowan Williams va merge foarte bine. Arhiepiscopul de Canterbury este un teolog respectat şi, cât ştiu eu, un om al rugăciunii. A fost o perioadă foarte dificilă pentru Comuniunea Anglicană, datorată diviziunii între curentele mai progresiste, alte grupuri mai evanghelice protestante şi altele mai anglo-catolice. În trecut întâlnirile au fost cordiale şi am încredere că următoarele vor fi la fel de senine.
– De mulţi ani aţi cerut Papei comuniunea deplină cu Roma. Cum aşa? Care sunt timpurile? Ce răspunsuri aţi avut?
– Când a fost întemeiată Comuniunea Anglicană Tradiţională (Traditional Anglican Communion – TAC), în anul 1990, cu adunarea diferitelor Biserici din mişcarea „Continuing Anglican” răspândite în lume, o parte a misiunii sale era tocmai aceea a unităţii creştinilor. Cuvântul „continuing” se referă la acei anglicani care au considerat că nu pot rămâne în Comuniunea anglicană de Canterbury după ce unele sinoade anglicane începuseră să aprobe hirotonirile femeilor care proveneau de la sfârşitul anilor 70. Consideraţia era că într-o religie revelată nu se pot schimba sacramentele voite de Dumnezeu, cum este preoţia sacră, prin mecanisme democratice, sau să se permită ultimelor descoperiri sau tendinţe ale ştiinţei să încalce Scripturile şi Tradiţia.
Totuşi, Continuing Anglincans, fără ministeriul Papei, au devenit un fel de „Alphabet soup” (supă de litere) de acronime de biserici despărţite între ele, uneori prin conflicte personale, alteori printr-o înţelegere diferită a ceea ce înseamnă a fi anglican. TAC este unicul grup de „Continuing Anglicans” care şi-a dat seama că ministerul Papei, ministerul lui Petru, este esenţial, nu numai ca semn al unităţii creştinilor, ci ca o necesitate de a avea o autoritate juridică ce să asigure că credinţa, aşa cum ne-a fost transmisă de martorii oculari ai vieţii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, va rămâne intactă din generaţie în generaţie. Unii dintre Episcopii membrii ai TAC doreau unitatea creştinilor chiar de când erau încă în Comuniunea Anglicană de Canterbury.
Episcopul Robert Mercer, pensionar în Regatul Unit, a participat la dialogul ARCIC (Anglican – Roman Catholic International Commission) în anii 80, când era Episcop de Matabeleland, în Zimbabwe. Însă dorinţa de unitate dăinuie şi mai dinainte. Încă din anii 60 existau mari speranţe, sub Papa Paul al VI-lea şi Arhiepiscopul de Canterbury Michael Ramsay, de a putea recoase ruptura, aşa încât „Bisericile surori” să poată fi „unite, dar nu absorbite”. Însă pentru Mercer această speranţă a fost eliminată atunci când Biserica Anglicană a început să devieze faţă de ceea ce avea în comun cu Biserica Catolică şi cu cea Ortodoxă. El a abandonat Biserica Anglicană şi apoi a devenit Episcop al Bisericii Catolice Anglicane din Canada, care face parte din TAC.
Oficial, chiar dacă numai pentru TAC, primele dialoguri informale despre unitate s-au desfăşurat în primii ani ’90. Primatul de atunci, Arhiepiscopul Louis Falk era prezent, cu actualul primat, Arhiepiscopul Hepworth, pe atunci preot anglican cu funcţii de expert şi consilier. În mod substanţial rezultatul a fost acesta: a continua creşterea, a nu crea prea mulţi Episcopi noi şi a continua cultivarea raporturilor bune cu Biserica Catolică Romană locală. Dialogurile informale aveau în mod substanţial scopul de a obţine sfaturi asupra modului de a proceda mai bine. TAC a continuat să crească şi să facă ceea ce i s-a cerut, şi apoi a căutat sfat asupra modului de face pentru a prezenta o cerere formală. Arhiepiscopul Hepworth a umblat în lume vizitând diferitele sinoade ale TAC pentru a se asigura că are girul Episcopilor, al clericilor şi al laicilor, înainte de a prezenta cererea formală. A fost adresată şi o scrisoare Papei pentru a cere sfat asupra modului de a proceda. Sfântul Părinte a răspuns spunând că cererea formală trebuia să fie adresată Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. În octombrie 2007 Conferinţa Episcopilor din TAC s-a întâlnit la Portsmouth, în Anglia, şi a înaintat cererea formală de a intra în comuniune cu Scaunul lui Petru.
