Nici o realizare extraordinară la Viena, consideră partea rusă
29.09.2010, Moscova (Catholica) - Patriarhia Moscovei respinge informaţiile apărute în unele publicaţii că dialogul catolico-ortodox de la Viena ar fi înregistrat progrese notabile. Amintim că săptămâna trecută capitala Austriei a fost gazda celei de-a 12-a adunări plenare a comisiei de dialog teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. „Contrar informaţiilor din presă, nu a existat nimic extraordinar. Întreaga întâlnire a fost dedicată rolului Episcopului Romei în primul mileniu. Comitetul de coordonare a schiţat un raport, care a fost discutat în Cipru anul trecut. O copie a acestui document a ajuns la public”, a spus Mitropolitul Hilarion, şeful departamentului pentru relaţiile externe al Patriarhiei Moscovei.
„S-a crezut că discutarea acestui document va fi terminată la Viena. Dar nu s-a întâmplat aşa şi mult timp a fost consumat pe discutarea statutului acestui text. Participanţii ortodocşi au susţinut de la început că ‘documentul cretan’ (actualizat apoi în Cipru) nu poate să fie publicat oficial în numele comisiei sau semnat de membrii ei. În opinia noastră, documentul are încă nevoie de modificări serioase. Dar chiar şi după modificare, poate avea doar statutul de document de lucru, adică de ‘instrumentum laboris’, ce poate fi folosit în pregătirea unor alte documente. Dar el în sine nu poate avea vreun statut oficial”, a explicat liderul rus. Documentul redactat la Creta are „pur caracter istoric”, şi în timp ce vorbeşte despre rolul Episcopului Romei aproape că nu îi menţionează pe Episcopii celorlalte Biserici locale din primul mileniu, ceea ce creează o înţelegere greşită a modului în care puterile erau distribuite în Biserica străveche.
În plus, documentul nu spune clar că jurisdicţia Episcopului Romei în primul mileniu nu se extindea şi în Est, susţine Mitropolitul Hilarion. Comisia a căzut de acord că mai trebuie lucrat pe text, decizia finală urmând să fie anunţată la următoarea întâlnire plenară, de peste doi ani. Între timp se va lucra la un nou text, ce va aborda aceeaşi problemă (rolul Episcopului Romei în primul mileniu) dar din punct de vedere teologic. În opinia prelatului rus, pentru ortodocşi este evident că jurisdicţia Papei acoperea doar Occidentul. În Răsărit teritoriile erau împărţite între Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Episcopul Romei „nu avea jurisdicţie directă în Est”, chiar dacă în cazuri speciale Ierarhii din Est apelau la el ca arbitru în dispute teologice. „Aceste cazuri nu erau sistematice şi nu pot să sugereze că Episcopul Romei era văzut în Est ca posesorul autorităţii supreme asupra Bisericii Universale”, a mai spus el, exprimându-şi la final speranţa că partea catolică va accepta această viziune.