LC: Conversaţii cu noii atei (I)

02.11.2010, SUA (Catholica) - Numărul pe octombrie al revistei electronice Lumea Catholica ne invită la „Conversaţii cu noii atei”, un dialog imaginar în care Michael Novak răspunde la unele obiecţii ridicate de mai mulţi „atei noi”, în cadrul unor dezbateri publice, la adresa creştinismului. În acest număr a apărut prima parte a acestui „dialog”, partea a doua şi ultima urmând să apară în numărul viitor. La obiecţia potrivit căreia „Creştinismul este un plagiat lejer al iudaismului”, Novak răspunde că „nu este chiar plagiat dacă citezi capitolul şi versetul, şi faci trimiteri explicite la autori anteriori. Creştinismul susţine că este fiica legitimă a iudaismului, împlinirea iudaismului (chiar dacă este respinsă în mod evident de iudaism). De fapt, pentru creştinism este extrem de important ca iudaismul să supravieţuiască până la sfârşitul veacurilor, ca o corecţie pentru creştinism şi ca martor al religiei originare a lui Isus şi a discipolilor Săi. Chiar şi în Roma şi în alte oraşe, creştinismul timpuriu s-a răspândit extrem de rapid printre evrei. Majoritatea primilor Episcopi ai Romei – şi anume, Papii – erau de origine evrei”.

De asemenea, celor care consideră că „Creştinismul este originea totalitarismului. Cum ai putea să îi fii recunoscător lui Dumnezeu? Şi pentru ce, pentru dictatura Lui?”, autorul le aminteşte că „maxima politică creştină de a-i da lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu şi Cezarului ceea ce este a Cezarului este cea mai puternică barieră împotriva totalitarismului. Pentru că nu toate sunt ale Cezarului. Autoritatea Cezarului este limitată… Uneori mă gândesc că impactul politic în istorie al doctrinei creştine privind Treimea este acela de a pregăti mintea umană pentru a căuta şi a descoperi unitatea în diversitatea şi caracterul distinct al persoanelor chiar în comuniunea cu ceilalţi. Plenitudinea individului se găseşte doar în comuniunea cu ceilalţi, în solidaritatea cu întreaga omenire, familia unică a lui Dumnezeu. Plenitudinea comunităţii se găseşte doar în respectarea individualitatea fiecărei persoane. Cu alte cuvinte, comunitatea şi persoana nu intră în conflict, ci se definesc reciproc”.

Iar la obiecţia că aceia care caută să obţină iertarea de păcate, pentru a-şi curăţa sufletul, nu îşi asumă de fapt responsabilitatea, le răspunde: „Nu este imoral să le cerem soţiei, copiilor sau prietenilor să ne ierte atunci când le-am greşit. Acesta este lucrul responsabil pe care trebuie să-l facem. Desigur, prietenii noştri atei nu consideră că l-au supărat pe Dumnezeu care îi iubeşte făcând unul dintre lucrurile pe care ne-a cerut să nu le facem. Mulţi alţi oameni ştiu că au făcut în mod deliberat ceva ce nu trebuiau să facă, şi că nu au reuşit să facă ceea ce trebuiau să facă. Unii oameni, chiar înainte să afle despre Dumnezeul iudaismului şi al creştinismului, şi-au dorit să fi existat iertarea, pentru a putea lua lucrurile de la capăt. Tocmai pentru că îşi asumă responsabilitatea ei caută iertarea. Fericiţi sunt cei care nu au nevoie de iertare!”