Papa a explicat purgatorul prin experienţa unei sfinte
13.01.2011, Vatican (Catholica) - Sfinţii au dobândit o cunoaştere a lui Dumnezeu astfel încât ei sunt un ajutor valoros pentru teologi în înţelegerea misterelor credinţei, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, oferind ca exemplu intuiţiile legate de purgator ale Sf. Ecaterina de Genova. Pontiful a vorbit despre sfânta din secolul al XVI-lea în cadrul audienţei generale de miercuri, 12 ianuarie 2011, din Aula Paul al VI-lea. Ecaterina (1447-1510), o femeie căsătorită care s-a remarcat prin slujirea bolnavilor, a ajuns la o înţelegere a purgatoriului prin propria ei experienţă de durere pentru păcate. Ea s-a căsătorit la vârsta de 16 ani şi a petrecut primii 10 ani din viaţa ei de căsătorie departe de Dumnezeu, într-un mod care a lăsat „în inima ei un sentiment profund de gol şi de amărăciune”, a explicat Sfântul Părinte.
În 1473, însă, a primit „o viziune atât de clară a mizeriilor şi a defectelor ei şi, în acelaşi timp, a bunătăţii lui Dumnezeu, încât aproape că a leşinat. A fost atinsă în inimă de această cunoaştere de ea însăşi, a vieţii goale pe care o ducea şi a bunătăţii lui Dumnezeu. Din această experienţă s-a născut hotărârea care a orientat întreaga ei viaţă, exprimată în cuvintele: ‘Gata cu lumea, gata cu păcatele'”. Convertirea trăită în acea zi a devenit inspiraţia pentru a înţelege purgatoriul. Papa a subliniat că Ecaterina nu a primit niciodată „revelaţii specifice despre purgator sau despre sufletele care se purifică acolo”, dar cu toate acestea tema a constituit un element central în scrierile ei, şi „modul de a descrie [purgatorul] are caracteristici originale faţă de epoca ei”.
Prima dintre aceste caracteristici originale se referă la înţelegerea purgatorului ca un „foc interior”, mai degrabă decât ca un loc fizic. „În timpul ei era reprezentat îndeosebi cu recurgerea la imagini legate de spaţiu: se imagina un anumit spaţiu, unde ar fi purgatorul. La Ecaterina, în schimb, purgatorul nu este prezentat ca un element al peisajului din măruntaiele pământului: este un foc care nu este exterior, ci interior. Acesta este purgatorul, un foc interior. Sfânta vorbeşte despre drumul de purificare a sufletului spre comuniunea deplină cu Dumnezeu, pornind de la propria experienţă de profundă durere pentru păcatele comise, în confruntare cu iubirea infinită a lui Dumnezeu”. Astfel, înţelegerea ei cu privire la purgator a fost legată de propria ei experienţă privind bunătatea lui Dumnezeu, „distanţa infinită a propriei vieţi de această bunătate şi focul arzător în interiorul ei. Şi acesta este focul care purifică, este focul interior al purgatorului”.
Aceasta este o altă trăsătură originală la Sf. Ecaterina: „Sfânta noastră porneşte de la propria experienţă interioară a vieţii sale în drum spre veşnicie. Sufletul – spune Ecaterina – se prezintă la Dumnezeu încă legat de dorinţele şi de pedeapsa care derivă din păcat, şi acest lucru îi face imposibil să se bucure de vederea beatifică a lui Dumnezeu. Ecaterina afirmă că Dumnezeu este atât de curat şi sfânt încât sufletul cu petele păcatului nu poate să stea în prezenţa maiestăţii divine. Şi noi simţim cât suntem de distanţi, cât suntem de plini de atâtea lucruri, astfel încât nu îl putem vedea pe Dumnezeu. Sufletul este conştient de iubirea imensă şi de dreptatea perfectă a lui Dumnezeu şi, prin urmare, suferă pentru că nu a răspuns în mod corect şi perfect acestei iubiri, şi tocmai iubirea însăşi a lui Dumnezeu devine flacără, iubirea însăşi îl purifică de crustele sale de păcat”.
Papa a concluzionat subliniind lecţiile care pot fi învăţate de la Sf. Ecaterina: „Cu viaţa ei, Sf. Ecaterina ne învaţă că noi cu cât îl iubim mai mult pe Dumnezeu şi intrăm în intimitate cu El în rugăciune, cu atât El se face mai cunoscut şi aprinde inima noastră cu iubirea Lui. Scriind despre purgator, Sfânta ne aminteşte un adevăr fundamental al credinţei care devine pentru noi invitaţie la a ne ruga pentru răposaţi pentru ca să poată ajunge la vederea fericită a lui Dumnezeu în comuniunea sfinţilor. Apoi, slujirea umilă, fidelă şi generoasă, pe care sfânta a adus-o întreaga sa viaţă în spitalul din Pammatone este un luminos exemplu de caritate pentru toţi şi o încurajare în special pentru femeile care dau o contribuţie fundamentală societăţii şi Bisericii cu lucrarea lor preţioasă, îmbogăţită de sensibilitatea lor şi de atenţia faţă de cei mai săraci şi mai nevoiaşi”.
