Biserica nu se teme de persecuţii

30.01.2011, Vatican (Catholica) - „Fericirile sunt un nou program de viaţă, pentru a ne elibera de falsele valori ale lumii şi a ne deschide spre adevăratele bunuri, prezente şi viitoare”, a spus Papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea Angelus, din 30 ianuarie 2011, vorbind mulţimii credincioşilor, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro. Între aceştia s-au aflat câteva mii de copii ai Acţiunii Catolice din Dieceza de Roma, participanţi la tradiţionala „Caravană a Păcii”. După recitarea rugăciunii, Pontiful s-a referit între altele la Ziua Mondială pentru Combaterea Leprei şi la Ziua de Rugăciune pentru Pace în Ţara Sfântă. Vă oferim alocuţiunea Sfântului Părinte, după traducerea realizată de Radio Vatican.

Iubiţi fraţi şi surori,

În această a patra duminică din timpul de peste an, Evanghelia prezintă primul mare discurs pe care Domnul îl adresează oamenilor, pe colinele domoale din jurul Lacului Galileii. „Văzând mulţimile”, scrie Sfântul Matei, „Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de El ucenicii Lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe” (Matei 5,1-2). Isus, noul Moise, „ia loc pe ‘catedra’ muntelui” (Joseph Ratzinger, Isus din Nazaret) şi proclamă „fericiţi” pe cei săraci cu duhul, mâhniţi, milostivi, cei flămânzi de dreptate, cei cu inima curată, cei prigoniţi (cf. Matei 5,3-10). Nu este vorba de o nouă ideologie, ci de o învăţătură ce vine de sus şi atinge condiţia umană, tocmai aceea pe care Domnul întrupându-se, a dorit să o asume pentru a o mântui.

De aceea, „Predica de pe munte este adresată întregii lumi, în prezent şi în viitor… şi poate fi înţeleasă şi trăită numai prin a-l urma pe Isus, prin a-l însoţi pe drumul Lui” (ibid.). Fericirile sunt un program de viaţă, pentru a ne elibera de falsele valori ale lumii şi a ne deschide spre adevăratele bunuri, prezente şi viitoare. Atunci când Dumnezeu mângâie, potoleşte foamea de dreptate, şterge lacrimile celor mâhniţi, înseamnă că, pe lângă faptul de a recompensa pe fiecare în mod concret, deschide Împărăţia Cerurilor. „Fericirile sunt transpunerea crucii şi a învierii în existenţa ucenicilor” (ibid.). Ele oglindesc viaţa Fiului lui Dumnezeu care se lasă persecutat, dispreţuit până la condamnarea la moarte, pentru ca oamenilor să le fie dăruită mântuirea.

Un pustnic din antichitate spunea: „Fericirile sunt daruri ale lui Dumnezeu, şi trebuie să îi aducem mari mulţumiri pentru ele şi pentru recompensele care derivă din ele, şi anume Împărăţia Cerurilor în veacul ce va veni, mângâierea aici, plinătatea oricărui bine şi a îndurării din partea lui Dumnezeu… odată ce am devenit imagine a lui Cristos pe pământ” (Petru din Damasc, Filocalia, vol. 3). Evanghelia Fericirilor este comentată prin însăşi istoria Bisericii, istoria sfinţeniei creştine, deoarece, cum scrie Sfântul Paul, „Dumnezeu le-a ales pe cele slabe în ochii lumii, pentru a da de ruşine pe cei puternici. Dumnezeu a ales ce era de mică valoare şi dispreţuit de lume, ceea ce nu era nimic, ca să nimicească ceea ce era” (1Corinteni 1,27-28). De aceea, Biserica nu se teme de sărăcie, dispreţ, persecuţie într-o societate atrasă adeseori de bunăstarea materială şi de puterea lumească. Sfântul Augustin ne aminteşte că „nu merită să suferi aceste rele, ci să le suporţi pentru numele lui Isus, nu numai cu suflet senin, ci chiar cu bucurie” (De sermone Domini in monte, I,5,13: CCL 35, 13).

Iubiţi fraţi şi surori, să o invocăm pe Fecioara Maria, Fericita prin excelenţă, cerând forţa de a-l căuta pe Domnul (cf. Sofonie 2,3) şi de a-l urma mereu, cu bucurie, pe calea Fericirilor.