Papa Ioan Paul al II-lea văzut ca un mare prieten al bolnavilor
21.02.2011, Vatican (Catholica) - Reflectând asupra Zilei Mondiale a Bolnavului de vineri, 11 februarie 2011, purtătorul de cuvânt al Vaticanului şi-a exprimat convingerea că beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea din 1 mai va aduce în atenţie boala şi va reînsufleţi spiritul creştin cu care Pontiful polonez a îndurat boala Parkinson. Pr. iezuit Federico Lombardi, director al Biroului de Presă al Vaticanului, a făcut această previziune în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii „Octava Dies” a Televiziunii Vaticanului. El a reamintit că Papa Ioan Paul al II-lea a fost cel care a dorit ca Biserica să celebreze Ziua Mondială a Bolnavului în fiecare an în 11 februarie, sărbătoarea Fecioarei de la Lourdes.
„Boala”, a spus preotul iezuit, „este o parte esenţială a experienţei umane, care este de asemenea necesară în inima oricărei experienţe de credinţă. Ea atinge fiecare persoană direct în trupul sau în mintea sa, sau atinge persoanele care îi sunt aproape şi dragi” şi „implică omul în profunzimea sufletului său, punând la încercare iubirea, speranţa şi credinţa însăşi”. „Isus Cristos, cu atenţia pe care a acordat-o suferinţei, cu propria Lui pătimire şi moarte, este cuvântul cel mai credibil de mângâiere pentru bolnavi, şi întreaga Biserică trebuie să încerce să fie la fel. [Ea trebuie] să însufleţească solidaritatea şi iubirea în fiecare dimensiune a comunităţii umane”, a adăugat el. Pr. Lombardi l-a caracterizat pe Papa Ioan Paul al II-lea ca „un martor al bolii trăite în credinţă”. „Asemenea lui Isus care şi-a purtat crucea, şi el este un mare prieten şi mijlocitor pentru fiecare persoană bolnavă”.
Pr. Lombardi a continuat reflectând asupra faptului că „dincolo de confort este angajament”. El a explicat: „Papa Benedict al XVI-lea a spus: ‘Adevărata măsură a umanităţii este în esenţă determinată în relaţie cu suferinţa şi cu cel care suferă. Acest lucru este adevărat atât pentru individ cât şi pentru societate. O societate incapabilă să îi accepte pe membrii ei care suferă şi incapabilă să contribuie la împărtăşirea suferinţei lor şi la purtarea ei lăuntrică prin ‘com-pasiune’ este o societate crudă şi inumană’ (Spe Salvi nr. 38)”. „Suferinţa cere şi trezeşte iubirea”, a concluzionat pr. Lombardi. „Multă iubire. Fără boală nu am cunoaşte profunzimea iubirii. Trebuie să o înţelegem şi să o trăim pentru a creşte în umanitate”.
