Clerul şi persoanele consacrate rămân în Libia să ajute
23.02.2011, Roma (Catholica) - Ieri au fost definitivate mai multe planuri de evacuare, pentru a permite cetăţenilor străini să părăsească Libia, teatru a sângeroase confruntări şi violenţe. Dar sunt şi persoane care nu vor să abandoneze teritoriul libian pentru a continua să îşi manifeste apropierea faţă de populaţie. Este vorba de preoţi, călugări şi călugăriţe prezenţi în Libia, după cum aminteşte Nunţiul Apostolic în ţara nord-africană, Mons. Tomasso Caputo, intervievat de Amedeo Lomonaco pentru Radio Vatican.
„În legătură ci situaţia gravă ce s-a creat în ultimele zile în Libia, comunităţile călugăreşti care activează în cele două vicariate apostolice de Tripoli şi Benghazi continuă să fie pe deplin în serviciul populaţiei şi a credincioşilor. Majoritatea din cele 16 comunităţi de călugăriţe alcătuite din surori de diferite naţionalităţi prestează serviciul lor în sectorul sanitar şi în aceste ore au intensificat asistenţa pentru populaţie. Călugăriţele şi-au exprimat dorinţa de a rămâne alături de cei care suferă. La fel şi cei doi Episcopi şi cei 15 preoţi îşi continuă serviciul şi intenţionează să îşi continue misiunea încredinţată lor. În contextul dificil pe care îl trăieşte ţara, atitudinea misionarilor prezenţi în Libia urmăreşte să inspire curaj şi să asigure orice formă de asistenţă posibilă comunităţii catolice, care este de circa 100 de mii de credincioşi, dar şi întregii populaţii.”
În Libia, ca şi în alte ţări din nordul Africii şi ale lumii arabe, populaţiile care au cunoscut regimuri ce au durat decenii par acum unite într-un fel de „primăvară arabă”. Astfel consideră părintele iezuit egiptean Samir Hhalil Samir, profesor de Istorie a Culturii arabe şi de Islamologie la Universitatea „Saint Joseph” din Beirut în Liban: „Lumea arabă trăieşte ‘primăvara sa arabă’. Lumea este sătulă de regimuri sau republici care durează de decenii, care nu lasă spaţiu democraţiei, libertăţii, egalităţii, participării la luarea deciziilor, şi mai ales cu o situaţie economică şi socială în care oamenii trebuie să îndure lipsuri. Aceasta este o mişcare ce de acum nu se mai poate opri. În special, datorită mijloacelor de comunicare internet, YouTube, Facebook, Twitter, comunicarea ajunge într-un minut în toată lumea, la toate agenţiile.”
„Globalizarea, pentru mine, este aceasta; globalizarea ideilor, a dorinţelor, a aşteptărilor poporului trece prin internet. Toţi consideră normal să se întâmple la noi ceea ce se întâmplă în altă parte. Chiar dacă poate nu ştiu nimic de ceea ce s-a întâmplat în blocul est-european la sfârşitul anilor ’80, dar ştiu că de acum au dreptul să aibă aceleaşi drepturi ale omului ca toţi ceilalţi. Deosebirea este că în ‘primăvara’ acestor ţări lipseşte un lider, un partid. Teama Occidentului este acum aceasta: cine va prelua conducerea acestor mişcări? Vor fi extremiştii musulmani? Personal nu cred că va fi posibil, tocmai pentru că ‘această primăvară’, această revoluţie este împotriva tuturor poverilor care apasă peste noi. 90% din populaţie se declară musulmană, dar nu vor să fie musulmani după modul islamic al unui grup sau altul. Lumea preferă să spună: fiecare să urmeze propria conştiinţă. Pare să fie un laborator politic popular. Suntem în căutarea unei lumi mai curate.”
