Catolicii şi evreii: 40 de ani de dialog
04.03.2011, Vatican (Catholica) - olicii şi evreii au o „responsabilitate comună” în a lupta împotriva fanatismului religios şi în a promova „dreptatea şi solidaritatea, reconcilierea şi pacea”, consideră Cardinalul Kurt Koch, într-o declaraţie dată după întâlnirea din 27 februarie – 2 martie a Comitetului Internaţional Catolico-Evreiesc pentru Consultare Interreligioasă. Prelatul este preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, dar şi al comisiei Vaticanului pentru relaţiile religioase cu iudaismul.
Cardinalul Koch a amintit că ambele religii apără drepturile religioase. Catolicii şi evreii trebuie să conlucreze pentru ca „libertatea religioasă şi drepturile omului să fie pe deplin garantate tuturor, oriunde în lume”, a spus el. A vorbit apoi împotriva persecutării şi asasinării creştinilor în Orientul Mijlociu. Ca „cel mai persecutat grup din lume”, creştinii au nevoie ca liderii religioşi ai tuturor religiilor lumii să îşi unească eforturile pentru protejare şi solidaritate. „Evreii şi creştinii pot să îşi ridice împreună vocile pentru a-i proteja pe cei care sunt persecutaţi din motive religioase, oriunde ar trăi şi orice tradiţie religioasă ar profesa.” S-au marcat 40 de ani de dialog oficial între Biserică şi poporul evreu. Cardinalul Koch a lăudat „uriaşul miracol” al cooperării continue ca „rod al Duhului Sfânt”. „Am sentimentul că îl ultimii 40 de ani au fost depăşite numeroase prejudecăţi şi ostilităţi, că reconcilierea şi cooperarea au crescut, şi că relaţiile de prietenie personală au devenit mai intense.”
Într-o declaraţie comună dată de Vatican acum două zile, comitetul declară „dorinţa comună de confruntare împreună a enormelor provocări din faţa creştinilor şi evreilor într-o lume aflată într-o transformare rapidă şi impredictibilă.” Participanţii la conferinţă şi-au exprimat „profunda tristeţe” faţă de repetatele acte de violenţă sau terorism în numele lui Dumnezeu. S-a vorbit şi despre faptul că „în diferite părţi din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu milioane de fiinţe umane îşi exprimă setea pentru demnitate şi libertate. În numeroase locuri din lume, minorităţile, în special cele religioase, sunt discriminate, ameninţate şi cu libertatea restricţionată, chiar şi subiecte de persecuţie şi crime.”