LC: Adam, Eva şi păcatul originar

04.03.2011, SUA (Catholica) - „Câţi copii nu le-au spus părinţilor lor: ‘Nu e corect! Adam şi Eva au mâncat mărul, şi trebuie să plătim cu toţii pentru aceasta!’ De fapt, nu doar copiii au această atitudine. A încerca să înţelegem povestea lui Adam, a Evei şi a păcatului originar poate fi un exerciţiu descurajator pentru fiecare dintre noi. Dar oare trebuie să fie descurajator? Ce anume ne învaţă aici Geneza? Pentru început, haideţi să aruncăm o privire asupra Cărţii Genezei. Apoi vom vedea ce ne învaţă ea despre păcatul originar”.

Dacă veţi răspunde la această invitaţie din articolul „Adam, Eva şi păcatul originar” – Lumea Catholica, februarie 2011 – veţi putea citi o frumoasă analiză nu doar a relatării despre păcatul protopărinţilor noştri, ci a contextului mai larg oferit de primele 11 capitole din cartea Genezei, mai exact de „cele patru povestiri de bază din capitolele 2-11: mai întâi, Adam şi Eva; pe urmă, Cain şi Abel; a treia poveste, Noe şi potopul; şi cea de-a patra, Turnul Babel. Dacă privim cu atenţie la aceste povestiri, ne vom da seama că de fapt fiecare urmează acelaşi fir: păcatul omenesc este urmat de pedeapsă, dar fiecare poveste se încheie cu mila lui Dumnezeu”.

Analizând în fiecare dintre aceste relatări căderea în păcat, Michael D. Guinan O.F.M. vorbeşte şi despre consecinţa acestuia, moartea: „Chiar dacă Dumnezeu este descris ca un judecător care intervine pentru a pronunţa o sentinţă, pedeapsa nu este arbitrară şi impusă din afară. Pedeapsa izvorăşte din păcat şi exprimă natura ascunsă a acestuia. Noi, oamenii, suntem creaţi prin cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu şi respirăm suflarea de viaţă primită de la El. A-L respinge pe Dumnezeu înseamnă a întoarce spatele izvorului vieţii noastre; înseamnă a închide alimentarea noastră cu aer. Ce altceva înseamnă separarea de viaţă decât moartea? Din moment ce ne-am distrus relaţia cu Dumnezeu, izvorul vieţii noastre, toate celelalte relaţii ale noastre încep să se destrame şi ele”.

După toate acestea însă, „Fiecare istorisire ne prezintă cu certitudine: voinţa lui Dumnezeu pentru viaţă şi binecuvântarea Lui prevalează întotdeauna. Imediat după pronunţarea sentinţei de moarte, Eva este numită ‘mama tuturor celor vii’, iar Dumnezeu le face ei şi lui Adam îmbrăcăminte din piele ca să îşi acopere ruşinea. Cain se teme că va fi ucis, aşa că Dumnezeu îi pune un semn (un tatuaj tribal?) ca simbol al grijii şi protecţiei. Noe, un om drept, împreună cu familia sa şi câteva animale supravieţuiesc potopului, şi sunt sursa noii vieţi de pe pământ – Dumnezeu promite să nu mai distrugă niciodată pământul. Episodul cu Turnul Babel este urmat de chemarea lui Avraam, care marchează un pas înainte în noul început al lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte în continuare viaţa şi binecuvântarea pentru întreaga creaţie”.

Revenind la păcatul originar, autorul ne aminteşte că „La originea existenţei noastre distruse, ‘plină de moarte’, se află încercarea umană de a ne juca de-a Dumnezeu. Încălcăm limitele de creaturi ale lui Dumnezeu, iar consecinţele nu întârzie să apară. De fapt, nu numai povestirea despre Adam şi Eva vorbeşte despre păcatul originar; şi celelalte povestiri din Geneză 2-11 sunt tot despre păcatul originar. Fiecare dintre ele tratează un aspect al condiţiei păcătoase pe care o avem la naştere”. Şi ne invită să privim în oglindă: „Noi suntem Adam, noi suntem Eva; noi suntem Cain şi Abel; noi suntem generaţia potopului care împrăştie nedreptatea pe pământ; noi îl ignorăm pe Dumnezeu şi ridicăm turnuri ca să ne făurim un nume mare. Bărbatul şi femeia din Geneză 2-3, precum şi celelalte personaje din primele istorisiri, au scopul de a reprezenta Fiecare-bărbat şi Fiecare-femeie”.

Sursa: Lumea Catholica