Întâlnirea Episcopilor catolici din SE Europei pe tema pastoraţiei tinerilor
07.03.2011, Nicosia (Catholica) - În perioada 3-6 martie 2011, capitala Ciprului a găzduit cea de-a 11-a întâlnire a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din sud-estul Europei, cu tema: „Înrădăcinaţi în Cristos. Tari în credinţă. Pastoraţia tinerilor în sud-estul Europei”. Au participat reprezentanţi din şapte Conferinţe Episcopale: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, România, Conferinţa Episcopală Internaţională „Ss. Ciril şi Metodiu” şi Republica Moldova. Participanţii au adresat un mesaj tinerilor catolici din ţările din sud-estul Europei, aflăm din relatarea apărută în traducere pe Ercis.ro.
Din România au participat PS Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, delegat al PF Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, iar din Republica Moldova, PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău, care a avut o intervenţie despre situaţia tinerilor din ţara sa, prezentând şi o radiografie a societăţii moldoveneşti, dar şi iniţiativele Bisericii Catolice din Moldova privind pastoraţia tinerilor. Întâlnirea a fost organizată la invitaţia adresată de Mons. Youssef Soueif, Arhiepiscop maronit al Ciprului, şi s-a dorit un moment de pregătire pentru cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului de la Madrid, care se va desfăşura în perioada 16-21 august 2011.
Programul a inclus diferite momente de rugăciune şi numeroase ocazii de întâlnire cu diferitele comunităţi catolice locale, cu persoanele consacrate şi cu tinerii. Întâlnirea a avut o dimensiune ecumenică prin vizita la Mitropolitul Georgios din Pafos şi intervenţia Mitropolitului Isaias de Tamassou despre realitatea tinerilor ortodocşi în Cipru. Episcopii au vizitat unele sate maronite din partea de nord a insulei Cipru, ca o mărturie a solidarităţii lor faţă de comunitatea maronită care, aşa cum se întâmplă cu alte comunităţi creştine, doreşte să se reîntoarcă în sate, acest fapt fiind o chestiune fundamentală pentru existenţa şi viitorul comunităţii.
Participanţii au avut şi o întrevedere cu Dimitris Christofias, preşedintele Republicii Cipru, căruia i-au exprimat dorinţa ca poporul cipriot să poată cât mai curând să îşi rezolve paşnic problemele politice şi să se poată reuni într-o singură patrie, iar refugiaţii să se întoarcă în ţară, lăcaşurilor de cult să le fie restituită funcţia lor originară. A fost amintită şi figura Episcopului Luigi Padovese, fost preşedinte al Conferinţei Episcopale din Turcia, care obişnuia să participe la aceste reuniuni, dar care a fost ucis în iunie 2010. Duminică, 6 martie, la încheierea întâlnirii, a fost celebrată o Sfântă Liturghie în catedrala maronită Fecioara Harurilor.
La încheierea întâlnirii, participanţii au dorit să adreseze un mesaj tinerilor catolici din ţările din sud-estul Europei, din care cităm: „Cunoaştem dificultăţile voastre. Dificultăţile reprezentate de familii distruse, dificultăţi în a găsi un loc de muncă stabil, dificultăţi care derivă din ‘eclipsa simţului lui Dumnezeu’ în societăţile în care sunteţi chemaţi să trăiţi, dificultăţi din cauza exemplului rău dat de unii adulţi. Pentru mulţi dintre voi sunt dificultăţi care derivă din faptul că trăiţi într-o societate care timp de decenii a fost dominată de ideologii totalitare şi de ateism practic şi teoretic care încă înveninează sufletele… În ciuda acestor dificultăţi, avem o imensă încredere în voi, în generozitatea voastră înnăscută, în refuzul vostru de a vă adecva în mod pasiv la moda timpurilor, în sensibilitatea voastră pentru suferinţele aproapelui, în sensul vostru de dreptate, pentru căutarea păcii, în setea de adevăr care vă caracterizează. Ne este cunoscută voinţa voastră de interioritate şi de tăcere care se exprimă în rugăciunea prelungită. Toate acestea, dacă sunt puse în valoare, pot reprezenta o forţă imensă de reînnoire a comunităţilor noastre”.
„Sunteţi chemaţi să daţi mărturie despre invitaţia adresată de Cristos de a răspândi iubire pentru toţi oamenii, dincolo de orice religie şi de orice ideologie… Sunteţi chemaţi să iertaţi cele suferite de părinţii voştri, să depăşiţi cu tandreţea lui Cristos situaţiile tragice care au marcat trecutul. Sunteţi chemaţi să realizaţi ceea ce, uneori, nu a reuşit să facă generaţia care v-a precedat: dialogul fratern cu cei de o vârstă cu voi chiar de religie diferită sau aparţinând unei alte confesiuni creştine – colaborarea pentru dreptate şi pace. Astăzi voi aveţi mai mult ca ieri capacitatea de a înţelege motivele celorlalţi. Astfel, mărturia voastră de creştini va deveni şi angajamentul vostru misionar într-o societate unde violenţa şi ura par să caracterizeze timpul nostru”.