Autoritatea înţeleasă de Dumnezeu este slujire, umilinţă, iubire
29.01.2012, Vatican (Catholica) - Autoritatea potrivit gândirii oamenilor şi autoritatea potrivit lui Dumnezeu s-a aflat în centrul reflecţiei Papei Benedict al XVI-lea duminică, 29 ianuarie 2012, înainte de recitarea rugăciunii Angelus împreună cu miile de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro. Între aceştia, la încheierea lunii de rugăciune pentru pace, s-au aflat numeroşi copii din Acţiunea Catolică din Roma, care şi anul acesta au organizat „Caravana Păcii” până în Vatican. Doi copii au stat alături de Papa la fereastra biroului său particular, de unde la sfârşitul rugăciunii au eliberat doi porumbei albi, semn al păcii pentru Roma şi lumea întreagă. Pontiful a amintit că pe 2 februarie se celebrează Ziua Vieţii Consacrate şi s-a referit de asemenea la beatificarea la Viena a unei laice, mamă de familie, Hildegarda Burjan precum şi celebrarea, tot duminica aceasta, a Zilei Internaţionale a Bolnavilor de Lepră. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
Evanghelia acestei duminici (Marcu 1,21-28) ni-l prezintă pe Isus care, în zi de sâmbătă, predică în sinagoga din Cafarnaum, micul oraş de pe malul lacului Galileii, unde locuiau Petru şi fratele său Andrei. După învăţătura Sa, care trezeşte uimirea lumii, urmează eliberarea „unui om posedat de un duh necurat” (v. 23), care recunoaşte în Isus „pe sfântul lui Dumnezeu”, adică pe Mesia. În puţin timp, faima Sa se răspândeşte în toată regiunea pe care El o parcurge vestind Împărăţia lui Dumnezeu şi vindecând bolnavii de orice fel: cuvânt şi acţiune. Sfântul Ioan Gură de Aur observă cum Domnul „alternează discursul în beneficiul ascultătorilor, mergând de la miracole la cuvinte şi trecând din nou de la învăţătura doctrinei Sale la minuni” (Hom. in Matthaeum 25,1: PG 57,328).
Cuvântul pe care Isus îl adresează oamenilor deschide imediat accesul la voinţa Tatălui şi la adevărul despre ei înşişi. În schimb, nu aşa se întâmpla cu cărturarii, care trebuiau să se sforţeze să interpreteze Sfintele Scripturi cu numeroase reflecţii. Pe lângă aceasta, la eficienţa cuvântului Isus o unea pe cea a semnelor de eliberare de rău. Sfântul Atanasie observa că „a porunci diavolilor şi a-i izgoni nu este o lucrare omenească ci divină”; într-adevăr, Domnul „îndepărta din oameni toate bolile şi orice infirmitate. Cine, văzând puterea Sa…s-ar mai fi îndoit că El era Fiul, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu!” (Oratio de Incarnatione Verbi 18:19. PG 25, 128 BC.129 B).
Autoritatea divină nu este o forţă a naturii. Este puterea iubirii lui Dumnezeu care creează universul şi, întrupându-se în Fiul Unul născut, coborând în umanitatea noastră, reînsănătoşeşte lumea coruptă de păcat. Romano Gurardini scrie: „Întreaga existenţă a lui Isus este traducere a puterii în umilinţă… este suveranitatea care aici se înjoseşte luând forma de sclav” (Il Potere, Brecia 1999, 141.142).
Adesea pentru om autoritatea înseamnă putere, stăpânire, succes. În schimb, pentru Dumnezeu, autoritatea înseamnă slujire,umilinţă, iubire; înseamnă a intra în modul de a gândi al lui Isus care se apleacă să spele picioarele ucenicilor (cf. Ioan 13,5), care caută adevăratul bine al omului, care vindecă rănile, care este capabil de o iubire atât de mare încât să îşi dea viaţa, pentru că este Iubirea. În una dintre scrisorile sale, Sfânta Ecaterina din Siena scrie: „Este necesar ca noi să vedem şi să cunoaştem, în adevăr, cu lumina credinţei, că Dumnezeu este iubirea supremă şi veşnică, şi nu poate voi altceva decât binele nostru” (Ep. 13 in: Le Lettere, vol. 3, Bologna 1999,206).
Iubiţi prieteni, joia viitoare, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu, Ziua Mondială a Vieţii Consacrate. Să o invocăm cu încredere pe Preasfânta Fecioară Maria, pentru ca să ne călăuzească inimile spre a ne alimenta mereu din milostivirea divină, care eliberează şi vindecă umanitatea noastră, copleşind-o cu tot harul şi bunăvoinţa, cu puterea iubirii.
