Julia Kristeva: Ca un tată care iubeşte
15.03.2013, Paris (Catholica) - „Suntem o civilizaţie de orfani. Cred că Papa a arătat astăzi o paternitate simbolică pentru întreaga familie umană”. Este prima impresie la cald a lui Julia Kristeva care de acasă de la Paris a putut să urmărească la televizor prima apariţie a Papei Francisc. Atee şi feministă, Julia Kristeva (psihanalist, sociolog, filozof, critic literar originară din Bulgaria, stabilită în Franţa) a participat în octombrie 2011 la Ziua de reflecţie, dialog şi rugăciune pentru pacea şi dreptatea în lume, pe care Papa Benedict al XVI-lea a convocat-o la Assisi. La evenimentul din 2011, Pontiful de atunci a invitat şi necredincioşi, „căutători ai adevărului”. Agenţia SIR a intervievat-o imediat după alegerea noului Pontif, materialul apărând pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.
– Ce impresie v-a făcut de la Paris prezentare noului Papă lumii?
– Prima impresie este că am trăit un moment mondial, nu numai pentru că a fost un eveniment transmis de televiziuni de pe toată planeta sau prin internet. Trăim într-un moment în care persoanele nu mai cred în nimic, nici în politică nici în finanţe, şi Biserica Catolică a dat astăzi exemplul că există un sens şi că ea însăşi este o instituţie cu un om care poate să îi călăuzească pe oamenii de pe tot pământul spre acest sens. Mi se pare un mare răspuns dat crizei mondiale a valorilor. Noi, necredincioşii, avem în general tendinţa de a considera evenimentele din punct de vedere geopolitic sau politic. În schimb eu cred că a fost ales cel mai bun dintre Cardinali pentru a fi mesagerul lui Cristos astăzi. Acest Papă poartă şi ia asupra sa o mare Cruce: Biserica Catolică trece printr-o răscruce crucială între fidelitatea faţă de fundamentele religiei şi deschiderea spre cele mai mari diversităţi prezente în lume. Papa se află în această răscruce.
– Papa a ales numele Francisc. Ce semnal a dorit să dea?
– A ales numele Francisc şi această alegere ne duce la Assisi. Ce ne-a spus Papa Benedict al XVI-lea la Assisi: ne-a spus că nimeni nu este proprietar al adevărului. Deci Papa va trebui pe de o parte să întrupeze adevărul şi pe de altă parte să dea mărturie că nimeni nu este proprietarul adevărului. Cum? Alegând spiritul Sfântului Francisc de Assisi: înainte de a muri, a cerut ucenicilor săi să nu tindă să fie iubiţi ci să iubească. Şi Papa, alegând acest nume, a ales acest spirit.
– Ce răsunet are acest spirit în dialogul cu cultura de astăzi?
– Inculturarea. Deschide drumul spre un nou umanism care se inspiră din creştinism dar se deschide spre dialogul cu ceilalţi. O misiune extrem de dificilă: aceea de a fi în acelaşi timp fideli faţă de tradiţie şi a nu eluda fundamentele credinţei, dar a demonstra că religia catolică nu este o religie slabă care se neagă, ci dimpotrivă, tocmai pentru că are aceste fundamente este capabilă să meargă spre ceilalţi.
– A deveni Papă este o misiune foarte grea. Ce implicaţie psihologică are asupra persoanei?
– Nu îi cunosc profilul. Am aflat că fusese deja candidat. Mai ştiu că este psiholog şi este interesat de psihologie. Ca psihologi suntem foarte preocupaţi în acest moment de pierderea de sens şi de rol a tatălui astăzi. Ştim cu toţii cât de dificil a devenit a fi mame şi taţi. Suntem o civilizaţie de orfani. Cred că Papa a arătat astăzi o paternitate simbolică pentru întreaga familie umană.
– Dar un tată simte mai multă frică sau mai mult curaj în faţa evenimentelor mari ale unei existenţe?
– Tatăl este unul care întrupează încredere şi este capabil să iubească. Există tatăl legii, împotriva căruia fiul se răzvrăteşte. Dar există şi un tată care îl întâlneşte pe copil şi pe care copilul îl recunoaşte deoarece ştie că are încrederea sa şi iubirea sa. Este tatăl care este capabil să se unească cu noi. Este tatăl din „crez”, care spune: „dă-mi inima ta şi eu îţi voi dărui inima mea”.
– Papa Bergoglio s-a aplecat pentru a primi rugăciunea de binecuvântare a poporului.
– Este tocmai un semn care merge în direcţia a ceea ce spuneam: un tată care stă în comuniune cu aceia care îl consideră tată. Înseamnă că el crede în ei şi le cere să creadă în el. A avut un mare curaj.
– Un semn de speranţă pentru lume?
– Sper aceasta. Dacă asumă această poziţie de a fi pe cruce, de a duce mesajul lui Isus, de a merge spre ceilalţi, acest Papă va putea să facă ceva foarte important, să refondeze un nou umanism. Argentina este o ţară care reprezintă America Latină, dar este şi o ţară apropiată Europei. Papa cunoaşte poporul argentinian, cunoaşte istoria sa, pe intelectualii săi, sărăcia sa. Şi această cunoaştere îl face capabil să continue misiunea Papei Benedict al XVI-lea: să îmbrăţişeze umanismul nu ca pe o erezie ci ca pe un partener de dialog.
