Papa Francisc despre bucurie, Cruce şi tineri
24.03.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a spus în Duminica Floriilor că creştinii nu trebuie să fie trişti sau descurajaţi, ci plini de bucurie, deoarece Isus a învins răul şi fiecare păcat „cu forţa iubirii lui Dumnezeu”. „Isus pe Cruce simte toată greutatea răului şi cu forţa iubirii lui Dumnezeu îl învinge, îl înfrânge prin învierea Sa. Acesta este binele pe care Isus ni-l face nouă tuturor pe tronul Crucii. Crucea lui Cristos îmbrăţişată cu iubire niciodată nu duce la tristeţe, ci la bucurie, la bucuria de a fi mântuiţi şi de a face puţin ceea ce a făcut El în acea zi a morţii Sale.” „Dragi prieteni”, le-a spus Papa miilor de pelerini ce au umplut Piaţa San Pietro şi străzile ce duc la ea, „putem cu toţii cuceri răul care este în noi şi în lume: cu Cristos, cu forţa binelui!”
Liturghia a început cu turul Papei prin mijlocul mulţimii, în papamobilul deschis, încheindu-se la obeliscul ce se află în mijlocul Pieţei San Pietro. Însoţit de Cardinali, Episcopi şi laici purtând ramuri de palmier, a ascultat de acolo lecturile proclamate. Grupul de clerici şi de laici au mers apoi spre altarul din faţa Bazilicii, fiind citite acolo pasaje despre Patima lui Cristos din Evanghelia lui Matei. Sfântul Părinte a reflectat asupra a trei elemente în predica sa de Florii: bucuria care vine din întâlnirea şi cunoaşterea lui Cristos; faptul că Isus a intrat în Ierusalim pentru a răscumpăra lumea cu sacrificiul său de pe Cruce, făcut din iubite; şi că tinerii pot să îi înveţe pe semeni să îmbrăţişeze Crucea cu bucurie şi să trăiască vieţi caracterizate de jertfa personală. Primul cuvânt care a venit în minte Papei, reflectând la intrarea lui Isus în Ierusalim, a fost bucuria. „Nu fiţi niciodată oameni trişti: un creştin nu poate fi niciodată trist! Nu vă lăsaţi cuprinşi niciodată de descurajare! Bucuria noastră nu este una care se naşte din faptul de a poseda multe lucruri, ci se naşte din faptul de a fi întâlnit o Persoană: pe Isus, care este în mijlocul nostru; se naşte din faptul de a şti că împreună cu El nu suntem niciodată singuri, chiar şi în momentele dificile, chiar şi atunci când drumul vieţii se ciocneşte de probleme şi obstacole care par insurmontabile, şi sunt atâtea!”
Al doilea punct de reflecţie a fost modul în care a intrat Isus în Ierusalim: un rege primit de „oameni umili, simpli”. Mai mult, Isus „intră pentru a primi o coroană de spini, un toiag, o mantie de purpură, regalitatea sa va fi obiect de batjocură; intră pentru a urca pe Calvar purtând un lemn. Şi atunci iată al doilea cuvânt: Crucea. Isus intră în Ierusalim pentru a muri pe Cruce. Şi tocmai aici străluceşte faptul de a fi Rege conform lui Dumnezeu: tronul său regesc este lemnul Crucii!” Ce a făcut Isus, a spus Papa Francisc, a fost să ia asupra Sa „răul, murdăria, păcatul lumii, chiar şi păcatul nostru, al nostru al tuturor, şi-l spală, îl spală cu sângele său, cu milostivirea, cu iubirea lui Dumnezeu”. A amintit şi cum se umple lumea de efectele răului şi păcatului: „Războaie, violenţe, conflicte economice care îi lovesc pe cei slabi, […] iubirea de bani, puterea, corupţia, dezbinările, crimele împotriva vieţii umane şi împotriva creaţiei! De asemenea […] păcatele noastre personale: lipsurile de iubire şi de respect faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de întreaga creaţie.”
În faţa tuturor acestora, a întrebat el, „ne simţim slabi, nepotriviţi, fără putere?” Şi a răspuns: „Dumnezeu nu caută mijloace puternice: prin Cruce a învins El răul! Nu trebuie să credem pe cel rău când ne spune: nu puteţi face nimic să contracaraţi violenţa, corupţia, nedreptatea, păcatele voastre!” Şi a insistat: „Nu trebuie să ne obişnuim niciodată cu răul! Cu Cristos, putem să ne transformăm pe noi înşine şi să transformăm lumea. Trebuie să ducem victoria Crucii lui Cristos fiecăruia, pretutindeni; trebuie să purtăm această mare iubire a lui Dumnezeu.” Papa Francisc s-a adresat şi tinerilor, care au fost în număr mare în Piaţa San Pietro dat fiind că Duminica Floriilor este tradiţional ziua în care se celebrează la nivel diecezan Ziua Mondială a Tineretului. „Dragi tineri, voi aveţi o parte importantă în sărbătoarea credinţei! Voi ne aduceţi bucuria credinţei şi ne spuneţi că trebuie să trăim credinţa cu o inimă tânără, mereu: o inimă tânără, chiar la şaptezeci, optzeci de ani!”
Şi a continuat: „Vouă nu vă este ruşine de Crucea Sa! Mai mult, o îmbrăţişaţi, pentru că aţi înţeles că în dăruirea de sine, în ieşirea din noi înşine, se află adevărata bucurie şi că El a învins răul cu iubirea lui Dumnezeu. Voi purtaţi Crucea peregrină prin toate continentele, pe drumurile lumii!” A spus apoi că aşteaptă luna iulie, când va participa ca Papă la Ziua Mondială a Tineretului – la celebrarea internaţională. „Dragi prieteni, şi eu pornesc la drum împreună cu voi, de astăzi, pe urmele Fericitului Ioan Paul al II-lea şi ale lui Benedict al XVI-lea. De acum suntem aproape de etapa următoare a acestui mare pelerinaj al Crucii. Privesc cu bucurie la luna iulie, la Rio de Janeiro! Vă dau întâlnire în acel mare oraş din Brazilia! Pregătiţi-vă bine, mai ales din punct de vedere spiritual în comunităţile voastre, pentru ca întâlnirea aceea să fie un semn de credinţă pentru întreaga lume.”
După Liturghie, Papa Francisc a petrecut aproximativ 25 de minute trecând prin Piaţă pentru a-i saluta pe credincioşi, un timp considerabil, dacă se ţine cont că acest tur dura tradiţional spre 10 minute.
Deosebit de frumoasa aceasta predica. Binecuvantat sa fie Papa Francisc, acum si totdeauna. Intrati in Casa Domnului cu zambetul pe buze si la fel sa iesti, dupa Sfanta Liturghie. Da-ti zambetul vostru tuturor celor pe care ii intalniti, pentru a fi si ei fericiti. AMIN.