Pr. Lombardi: Papa nu a făcut duminică un exorcism
21.05.2013, Vatican (Catholica) - Opţiunea Papei Francisc de a-şi pune mâinile pe capul unui copil bolnav şi a se ruga pentru el, în Duminica Rusaliilor, a stârnit speculaţii despre un exorcism făcut pe loc. Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, a afirmat astăzi că Sfântul Părinte nu a făcut nici un exorcism atunci, aflăm de la Radio Vatican.
„Sfântul Părinte nu a urmărit să facă vreun exorcism”, a spus el. „În schimb, după cum face frecvent cu bolnavii şi suferinzii ce îi apar în drum, a dorit pur şi simplu să se roage pentru persoana suferindă adusă înaintea sa.” Exorcismul, în sens strict, înseamnă alungarea spiritelor necurate. Puterea de a exorciza a fost conferită de Isus Apostolilor, şi se înţelege de aici că apoi Episcopilor, care sunt succesorii Apostolilor, dar şi preoţilor, care sunt colaboratorii lor. Astfel Biserica are de multe secole ritualuri precise pentru exorcizare: nu sunt momente teatrale, cum sunt uneori prezentate, ci o serie de rugăciuni, gesturi şi folosire de sacramentalii (precum apă sfinţită sau crucifixul), a explicat pr. Bernd Hagenkord SJ.
– Cine poate să facă exorcisme?
– Deşi orice preot poate să facă exorcisme – de fapt există un exorcism parte a ritualului Botezului, deci preoţii fac exorcisme în mod obişnuit – legea bisericească cere ca fiecare Dieceză să aibă cel puţin un exorcist pregătit special pentru aceasta, care să ştie să distingă semnele de posesiune demonică de cele de boală mentală sau fizică. Chiar şi astăzi, când unele voci susţin că posedările demonice sunt în creştere, exorcismul rămâne rar, foarte rar. Majoritatea cazurilor investigate se dovedesc a avea în spate boli mentale.
– Există deci un ritual prescris: este exorcismul atunci un Sacrament?
– Nu, exorcismul nu este în mod clar un Sacrament.
– Dar ce puteţi spune despre gestul Papei din duminica trecută?
– Ei bine, nu am fost acolo, dar pot spune că „aşezarea mâinilor” este o practică foarte veche. Se găseşte şi în Vechiul Testament, unde putea să indice alegerea moştenitorului (gândiţi-vă la binecuvântarea lui Iacob de către Isac) sau consacrare (atunci când Moise l-a consacrat pe Iosua). În tradiţia creştină, continuă să fie un act de binecuvântare şi face parte din ritualurile de consacrare preoţească şi episcopală. Are şi sensul unui act de vindecare, spirituală în primul sens, dar şi de vindecare în trup (miracolele atestă aceasta). Din nou însă, este ceva obişnuit pentru un preot sau pentru un Episcop, un gest ce se face în tăcere, fără spectacol. Este gestul pe care şi părinţii îl pot folosi pentru a-şi binecuvânta proprii copii.
