Papa le-a vizitat pe Misionarele Carităţii, reafirmând valoarea solidarităţii
25.05.2013, Vatican (Catholica) - „Prezenţa mea în această seară vrea să fie înainte de toate o mulţumire sinceră adresată Misionarelor Carităţii, întemeiate de Fericita Tereza de Calcutta, care lucrează aici de 25 de ani, cu numeroşi voluntari, în favoarea atâtor persoane care au nevoie de ajutor. Mulţumesc din inimă! Voi, dragi surori, împreună cu Misionarii Carităţii şi colaboratorii, faceţi vizibilă iubirea Bisericii faţă de cei săraci. […] În aceşti ani, de câte ori v-aţi aplecat asupra celui care are nevoie, asemenea samariteanului milostiv, l-aţi privit în ochi, i-aţi dat mâna pentru a-l ridica! Câte guri aţi săturat cu răbdare şi dedicare! Câte răni, în special spirituale, aţi pansat!”
Cu aceste cuvinte s-a adresat Papa Francisc surorilor Misionare ale Carităţii, voluntarilor şi rezidenţilor Casei Darul Mariei, aflată în Vatican, lângă Piaţa San Pietro. A vizitat comunitatea marţi, 21 mai, în jurul orei 5.30PM, aniversând 25 de ani de când Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a pus casa sub grija Fericitei Maici Tereza de Calcutta. Sfântul Părinte a fost primit de Cardinalul Angelo Comastri, vicar general pentru Cetatea Vaticanului, de superioara generală a Misionarelor Carităţii, sr. Mary Prema Pierick, câteva surori punându-i în jurul gâtului o ghirlandă de flori, un gest provenind din tradiţia hindusă. Casa găzduieşte aproximativ 25 de femei şi hrăneşte zilnic circa 60 de persoane.
În scurtul său discurs, Papa s-a concentrat pe trei cuvinte: casă, dar şi Maria. „Această structură, voită şi inaugurată de Fericitul Ioan Paul al II-lea”, a spus el, „este o ‘casă’. Şi când spunem ‘casă’ înţelegem un loc de primire, o locuinţă, un ambient uman unde ne simţim bine, ne regăsim pe noi înşine, ne simţim inseraţi într-un teritoriu, într-o comunitate. Şi mai profund, ‘casă’ este un cuvânt ce are gust tipic familial, care aminteşte căldura, afectul, iubirea care se pot experimenta într-o familie. ‘Casa’, aşadar, reprezintă bogăţia umană cea mai preţioasă, aceea a întâlnirii, aceea a relaţiilor dintre persoane, diferite prin vârstă, prin cultură şi prin istorie, dar care trăiesc împreună şi care împreună se ajută să crească. […] Şi aceasta încearcă să fie de 25 de ani această casă! La graniţa dintre Vatican şi Italia, ea este o chemare puternică pentru noi toţi, pentru Biserică, pentru oraşul Roma de a fi tot mai mult familie, ‘casă’ în care suntem deschişi la primire, la atenţie, la fraternitate.”
A continuat cu cuvântul „dar”, „care califică această casă şi îi defineşte identitatea tipică. […] Această casă dăruieşte primire, sprijin material şi spiritual vouă, dragi oaspeţi, care proveniţi din diferite părţi ale lumii; dar şi voi sunteţi un dar pentru această casă şi pentru Biserică. Voi ne spuneţi că a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nu este ceva abstract, ci este ceva profund concret: înseamnă a vedea în fiecare persoană faţa Domnului care trebuie slujit, şi a-l sluji în mod concret. […] Această casă este, aşadar, o transparenţă luminoasă a carităţii lui Dumnezeu, care este un Tată bun şi milostiv faţă de toţi. Aici se trăieşte o ospitalitate deschisă, fără deosebire de naţionalitate sau de religie, conform învăţăturii lui Isus ‘gratuit aţi primit, gratuit să daţi’. Trebuie să recuperăm cu toţii sensul darului, al gratuităţii, al solidarităţii. Un capitalism sălbatic a învăţat logica profitului cu orice preţ, logica lui a da pentru a obţine, a exploatării fără a privi la persoane… şi rezultatele le vedem în criza pe care o trăim! Această casă este un loc care educă la caritate, o ‘şcoală’ de caritate, care învaţă să mergem în întâmpinarea oricărei persoane, nu pentru profit, ci din iubire.”
La final Sfântul Părinte s-a oprit asupra Fecioarei Maria, spunând despre casă că „se califică drept un dar ‘al Mariei’. […] Maria este un exemplu şi un stimulent pentru cei care trăiesc în această casă, şi pentru noi toţi, să trăim caritatea faţă de aproapele nu dintr-un soi de obligaţie socială, ci pornind de la iubirea lui Dumnezeu, de la caritatea lui Dumnezeu. […] Maria este aceea care ne duce la Isus şi ne învaţă cu să mergem la Isus; şi Mama lui Isus este a noastră şi face familie, cu noi şi cu Isus. Pentru noi creştinii, iubirea faţă de aproapele se naşte din iubirea lui Dumnezeu şi este cea mai limpede exprimare a ei. Aici se caută să se iubească aproapele, dar şi să se lase iubiţi de aproapele. Aceste două atitudini merg împreună, nu poate exista una dacă nu există şi cealaltă.”
