Biserica să îşi deschidă porţile către toţi, cu iubire
13.06.2013, Vatican (Catholica) - Biserica să îşi deschidă porţile, pentru ca oricine să se poată simţi iubit şi iertat, şi chiar şi cei îndepărtaţi să fie primiţi cu iubire şi respect, a fost mesajul pe care Papa Francisc l-a lansat la audienţa generală de miercuri, 12 iunie 2013, dimineaţa, în timpul căreia a explicat definiţia dată de Conciliul Vatican II pentru Biserică – „Poporul lui Dumnezeu”. Papa a instituit cu cei peste 70 de mii de credincioşi prezenţi în Piaţa San Pietro un adevărat dialog, salutat de numeroase aplauze. Nu un grup selecţionat şi de nepătruns, ci „Poporul lui Dumnezeu”, cu porţile deschise spre lume, care ca lege o are pe aceea iubirii creştine, care primeşte, respectă, iartă, încurajează. Acest lucru au dorit să îl spună Părinţii conciliari când au afirmat că Biserica este „Poporul lui Dumnezeu”.
„Dumnezeu nu aparţine în mod propriu niciunui popor; pentru că El este cel care ne cheamă, ne convoacă, ne invită să facem parte din Poporul Său, şi această invitaţie este adresată tuturor, fără deosebire, pentru că milostivirea lui Dumnezeu ‘doreşte mântuirea pentru toţi’. Isus nu le spune apostolilor şi nouă să formăm un grup exclusiv, un grup de elite. Isus spune: mergeţi şi faceţi discipoli din toate popoarele… Doresc să spun şi celui care se simte departe de Dumnezeu şi de Biserică, celui care este temător sau indiferent, celui care crede că nu se mai poate schimba: Domnul te cheamă şi pe tine să faci parte din Poporul Său şi face aceasta cu mare respect şi iubire! El ne invită să facem parte din acest popor, Poporul lui Dumnezeu”.
Iubirea este cuvântul-cheie, legea acestui Popor al lui Dumnezeu: „iubire faţă de Dumnezeu şi iubire faţă de aproapele”. „Însă o iubire care nu este sentimentalism steril sau ceva vag, ci care înseamnă a-l recunoaşte pe Dumnezeu ca unic Stăpân al vieţii şi, în acelaşi timp, a-l primi pe celălalt ca adevărat frate, depăşind diviziuni, rivalităţi, neînţelegeri, egoisme; cele două lucruri merg împreună. Cât drum mai trebuie să parcurgem pentru a trăi în concret această nouă lege, aceea a Duhului Sfânt care acţionează în noi, aceea a carităţii, a iubirii! Atunci când privim în ziare sau la televiziune atâtea războaie între creştini, ne întrebăm: cum se poate întâmpla aşa ceva? În cadrul Poporului lui Dumnezeu, câte războaie! În cartiere, la locurile de muncă, atât de multe războaie din invidie, gelozie! Şi chiar în familie, câte războaie interne! Trebuie să îi cerem Domnului să ne facă să înţelegem bine această lege a iubirii. Cât este de frumos să ne iubim unii pe alţii, ca fraţi adevăraţi!”
Pentru Papa Francisc nu este suficient însă a ne limita la a constata frumuseţea mesajului creştin. Este nevoie de un pas în plus, un angajament pe care Păstorul l-a propus cu un surâs şi turma şi l-a însuşit cu entuziasm: „Să facem ceva astăzi. Poate că toţi avem simpatii şi antipatii; poate că mulţi dintre noi sunt puţin supăraţi pe cineva; aşadar să spunem Domnului: Doamne, eu sunt supărat pe acesta sau pe aceasta; eu mă rog pentru el şi pentru ea. A ne ruga pentru cei pe care suntem supăraţi este un pas frumos în această lege a iubirii. Facem noi aceasta? Să facem aşa astăzi!” Legea iubirii nu trebuie doar să reglementeze viaţa fiecărui creştin, ci trebuie şi să fie vestită. Cel care îl urmează pe Cristos este sare şi plămadă în lume, este lumină. „Dacă pe un stadion, să ne gândim aici la Roma la Olimpico, sau la cel din San Lorenzo la Buenos Aires, într-o noapte întunecată, o persoană aprinde o lumină, abia se întrevede, dar dacă peste şaptezeci de mii de spectatori aprind fiecare propria lumină, stadionul se luminează. Să facem ca viaţa noastră să fie o lumină a lui Cristos; împreună vom duce lumina Evangheliei la întreaga realitate”.
Scopul Poporului lui Dumnezeu „este comuniunea deplină cu Domnul, familiaritatea cu Domnul, a intra în însăşi viaţa Sa divină, unde vom trăi bucuria iubirii Sale fără măsură, o bucurie deplină”. La final, Sfântul Părinte a recapitulat întreaga cateheză: „A fi Biserică, a fi Popor al lui Dumnezeu, conform marelui plan de iubire al Tatălui, înseamnă a fi ferment al lui Dumnezeu în această umanitate a noastră, înseamnă a vesti şi a duce mântuirea lui Dumnezeu în această lume a noastră, care adesea este rătăcită, care are nevoie de răspunsuri care să încurajeze, care să dea speranţă, care să dea nouă vigoare pe acest drum. Biserica să fie loc al milostivirii şi al speranţei lui Dumnezeu, unde fiecare să se poată simţi primit, iubit, iertat, încurajat să trăiască după viaţa bună a Evangheliei. Şi pentru a-l face pe celălalt să se simtă primit, iubit, iertat, încurajat, Biserica trebuie să fie cu uşile deschise, pentru ca toţi să poată intra. Şi noi trebuie să ieşim prin acele uşi şi să vestim Evanghelia.
