Papa Francisc către comisia anglicano-catolică
03.05.2015, Vatican (Catholica) - Joi dimineaţa, Papa Francisc a primit în audienţă douăzeci de membri ai Comisiei Internaţionale Anglicano-Catolice, reunită în aceste zile pentru a studia relaţia dintre Biserica Universală şi Biserica locală, cu o referinţă specială la discuţiile şi deciziile privind probleme de natură morală şi etică. Comisia a fost creată ca rezultat al întâlnirii istorice din 1966 dintre Papa Paul al VI-lea şi Arhiepiscopul Arthur Michael Ramsey de Canterbury, care au semnat o declaraţie comună de demarare a dialogului bazat pe Evanghelie şi pe tradiţia comună în speranţa ajungerii la unitatea în adevăr pentru care s-a rugat Cristos.
Deşi acest obiectiv nu a fost încă atins, vizita Comisiei la Papa arată că „tradiţia comună a credinţei şi istoria dintre anglicani şi catolici pot inspira şi susţine eforturile noastre de a depăşi obstacolele care împiedică deplina comuniune”. În plus, Comisia va publica în curând cinci declaraţii stabilite de comun acord de la a doua etapă a dialogului anglicano-catolic, ce amintesc că relaţiile ecumenice şi dialogul nu sunt elemente secundare ale vieţii Bisericilor. „Cauza unităţii nu este o activitate opţională, iar diferenţele care ne despart nu trebuie văzute ca inevitabile”, a spus Sfântul Părinte. „Există o legătură puternică ce ne uneşte deja, care merge dincolo de toate diviziunile”, a mai subliniat el.
„Este mărturia creştinilor din diferite Biserici şi tradiţii, victime ale persecuţiei şi violenţei, pur şi simplu din cauza credinţei pe care o mărturisesc Şi nu numai acum sunt multe; mă gândesc şi la martirii din Uganda, jumătate catolici şi jumătate anglicani. Sângele acestor martiri va hrăni o nouă eră de angajament ecumenic, o dorinţă arzătoare de a îndeplini testamentul Domnului: ca toţi să fie una. Mărturia acestor fraţi şi surori ne cere să trăim în armonie cu Evanghelia şi să ne străduim cu determinare să îndeplinim voinţa Domnului pentru Biserica Sa. Astăzi lumea are nevoie urgentă de mărturia comună, plină de bucurie a creştinilor, de apărarea vieţii şi demnităţii umane, de promovarea dreptăţii şi păcii. Împreună să invocăm darurile Duhului Sfânt, pentru a putea răspunde cu curaj la ‘semnele timpului’, care cheamă toţi creştinii la unitate şi mărturie comună.”