Papa Francisc despre frumuseţea căsătoriei creştine
06.05.2015, Vatican (Catholica) - Frumuseţea căsătoriei creştine, care „nu este pur şi simplu o ceremonie care se face în biserică, cu flori, rochie, fotografii [ci] un Sacrament care are loc în Biserică, şi care şi face Biserica, dând început unei noi comunităţi familiale”, a fost tema aleasă de Papa Francisc pentru cateheza de la audienţa generală de miercuri. A amintit de afirmaţia celebră a Sf. Paul: „Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică”. „Inspirat de Duhul Sfânt, Paul afirmă că iubirea dintre soţi este imagine a iubirii dintre Cristos şi Biserică. O demnitate inimaginabilă! Însă în realitate este înscrisă în planul creator al lui Dumnezeu şi cu harul lui Cristos nenumărate perechi creştine, chiar cu limitele lor, cu păcatele lor, au realizat-o!”
Sf. Paul, vorbind despre noua viaţă în Cristos, afirmă că „toţi creştinii sunt chemaţi să se iubească aşa cum i-a iubit Cristos, adică „supuşi unii altora”, care înseamnă unii în slujba altora. Şi aici introduce analogia dintre perechea soţ-soţie şi cea Cristos-Biserică. Este clar că e vorba despre o analogie imperfectă, dar trebuie să îi percepem sensul spiritual care este foarte înalt şi revoluţionar şi în acelaşi timp simplu, la îndemâna fiecărui bărbat şi femeie care se încredinţează harului lui Dumnezeu.” Pontiful s-a concentrat apoi pe sfatul Sf. Paul către soţi, să îşi iubească soţiile „ca pe propriul trup”, interogând audienţa: „Voi, soţi, care sunteţi prezenţi aici, înţelegeţi aceasta? Să o iubiţi pe soţia voastră aşa cum Cristos iubeşte Biserica! Acestea nu sunt glume, ci lucruri serioase!”
„Sacramentul Căsătoriei este un mare act de credinţă şi de iubire”, a mai spus Papa. „Dă mărturie despre curajul de a crede în frumuseţea actului creator al lui Dumnezeu şi de a trăi acea iubire care determină de a merge mereu mai departe, dincolo de ei înşişi şi chiar dincolo de familia însăşi. Vocaţia creştină de a iubi fără rezerve şi fără măsură este ceea ce, cu harul lui Cristos, se află şi la baza consimţământului liber care constituie căsătoria. Biserica însăşi este pe deplin implicată în istoria fiecărei căsătorii creştine: se edifică în reuşitele sale şi suferă în eşecurile sale. Dar trebuie să ne întrebăm cu seriozitate: acceptăm până la capăt, noi înşine, ca oameni care cred şi ca păstori, şi această legătură indisolubilă a istoriei lui Cristos şi a Bisericii cu istoria căsătoriei şi familiei creştine? Suntem dispuşi să asumăm cu seriozitate această responsabilitate, adică faptul că fiecare căsătorie merge pe drumul iubirii pe care Cristos o are faţă de Biserică? Este mare lucrul acesta!”
În fine, Sfântul Părinte a evidenţiat şi dimensiunea misionară a căsătoriei. „Decizia de ‘a se căsători în Domnul’ conţine şi o dimensiune misionară, care înseamnă a avea în inimă disponibilitatea de a deveni prin binecuvântarea lui Dumnezeu şi a harului Domnului pentru toţi. De fapt, soţii creştini participă ca soţi la misiunea Bisericii. Este nevoie de curaj pentru aceasta! De aceea, atunci când îi salut pe noii căsătoriţi, spun: „Iată curajoşii!”, pentru că este nevoie de curaj pentru a se iubi aşa cum Cristos iubeşte Biserica. Celebrarea Sacramentului nu poate lăsa afară această coresponsabilitate a vieţii familiale faţă de marea misiune de iubire a Bisericii. Şi astfel viaţa Bisericii se îmbogăţeşte de fiecare dată cu frumuseţea acestei alianţe nupţiale, aşa cum se sărăceşte de fiecare dată când este desfigurată.”
„Are dreptate Sfântul Paul”, a încheiat Papa, „acesta chiar este un ‘mare mister’! Bărbaţi şi femei, curajoşi suficient pentru a purta această comoară în ‘vasele de lut’ ale umanităţii noastre, sunt – aceşti bărbaţi şi aceste femei aşa de curajoşi – sunt o resursă esenţială pentru Biserică, şi pentru toată lumea! Dumnezeu să îi binecuvânteze de o mie de ori pentru aceasta!”
Legături
Imagini
