Cardinalul Angelo Amato despre Fericitul Oscar Romero
23.05.2015, Roma (Catholica) - Sâmbătă, 23 mai 2015, la ora 19 (ora României), în „Plaza del Divino Salvador del Mundo”, va fi beatificat Arhiepiscopul Oscar Arnulfo Romero Galdámez, asasinat din ură faţă de credinţă la 24 martie 1980 de un membru al escadroanelor morţii în timp ce celebra Sfânta Liturghie. Îl va reprezenta pe Papa Francisc Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor. Pe Ercis.ro a apărut tradus un interviu acordat de Cardinal lui Roberto Piermarini de la Radio Vatican.
– Papa Francisc rezumă bine identitatea sacerdotală şi pastorală a lui Romero, când îl numeşte „Episcop şi martir, păstor după inima lui Cristos, evanghelizator şi părinte al săracilor, martori eroic al Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţia dreptăţii, a fraternităţii şi a păcii”. De fapt, Romero era un preot bun şi un Episcop înţelept. Dar mai ales era un om virtuos. Îl iubea pe Isus, îl adora în Euharistie, iubea Biserica, o venera pe Sfânta Fecioară Maria, iubea poporul său. Martiriul său nu a fost o improvizaţie, ci a avut o pregătire lungă. Tânăr seminarist la Roma, cu puţin înainte de hirotonirea sacerdotală scria în notiţele sale: „Anul acesta voi face încredinţarea mea lui Dumnezeu! Dumnezeul meu, ajută-mă, pregăteşte-mă. Tu eşti totul, eu sunt nimic şi, totuşi, iubirea ta vrea ca eu să fiu mult. Curaj! Cu totul tău şi cu nimicul meu vom face acest mult.”
– Adesea se vorbeşte despre o convertire a lui Romero mai deschisă la aspectul social al slujirii sale…
– În realitate, o cotitură în viaţa sa de păstor blând şi aproape timid a fost uciderea, la 12 martie 1977, a părintelui Rutilio Grande, preot iezuit salvadorian, care a părăsit învăţământul universitar pentru a deveni paroh ai campesinos, asupriţi şi marginalizaţi. Acesta a fost evenimentul care a atins inima Arhiepiscopului Romero, care l-a plâns pe preotul său aşa cum putea face o mamă cu copilul său. A mers imediat la Aguilares pentru Liturghie, petrecând noaptea plângând, veghind şi rugându-se pentru victimele nevinovate, pentru părintele Rutilio şi cei doi ţărani care îl însoţeau. Campesinos au rămas orfani de părintele lor bun. Romero a voit să îi ia locul. În omilia sa, Arhiepiscopul a spus: „Eliberarea pe care părintele Rutilio Grande o predica este inspirată din credinţă, o credinţă care ne vorbeşte despre viaţa veşnică, o credinţă care acum el cu faţa sa îndreptată spre cer, însoţit de cei doi campesinos, o arată în totalitatea sa, în perfecţiunea sa: eliberarea care se termină în fericire în Dumnezeu, eliberarea care provine din căinţa de păcat, eliberarea care se întemeiază pe Cristos, unica forţă salvatoare.”
– Pare că din acea zi limbajul său a devenit mai explicit în apărarea poporului asuprit şi a preoţilor persecutaţi, fără să ţină cont de ameninţările pe care le primea zilnic…
– Da. „Am considerat o datorie”, scrie el, „să mă situez în mod hotărât în apărarea Bisericii mele şi alături de poporul meu atât de asuprit şi chinui”. Însă cuvintele sale nu era o incitare la ură şi la răzbunare, ci o exortaţie din inimă a unui părinte adresată fiilor săi dezbinaţi, care erau invitaţi la iubire, la iertare şi la înţelegere. Contemplând frumuseţea naturii şi strălucirea peisajului salvadorian, Arhiepiscopul obişnuia să spună că cerul trebuie să înceapă aici pe pământ. Privea la patria sa dragă aşa de chinuită cu speranţa în inimă. Visa ca într-o zi pe ruinele răului avea să strălucească gloria lui Dumnezeu şi iubirea sa.
– Ce este de spus despre apropierea de ţăranii şi de săracii din ţara sa?
– Opţiunea sa faţă de cei săraci nu era ideologică ci evanghelică. Caritatea sa se extindea şi la persecutori cărora le predica convertirea la bine şi cărora le asigura iertarea, orice s-ar întâmpla. Era obişnuit să fie milostiv. Generozitatea în a da celui care cerea era – conform martorilor – darnică, totală, îmbelşugată. Celui care cerea, el dădea. Uneori spunea că dacă i-ar da înapoi banii pe care i-a dăruit, ar fi fost milionar.
– Un alt exemplu de sfinţenie pentru America Latină!
– Da, Romero este o altă stea foarte luminoasă care se aprinde pe firmamentul spiritual american. El aparţine sfinţeniei Bisericii americane. Slavă Domnului, sunt mulţi sfinţii din acest continent minunat. Papa Francisc, recent, amintea câţiva. În afară de fratele Junipero Serra, care va fi canonizat la 23 septembrie la Washington D.C., Sfântul Părinte prezenta atâţia alţi sfinţi şi sfinte care s-au remarcat cu diferite carisme: Rosa din Lima, Mariana din Quito, Teresita de los Andes; Toribio din Mogrovejo, François de Laval, Rafael Guizar Valencia; Juan Diego şi Kateri Tekakwhita; Pedro Claver, Martín de Porres, Alberto Hurtado; Francesca Cabrini, Elisabeth Ann Seaton şi Catalina Drexel; Francisco Solano, José de Anchieta, Alonso de Barzana, María Antonia de Paz y Figueroa, José Gabriel del Rosario Brochero şi martiri ca Roque González, Miguel Pro şi Oscar Arnulfo Romero. Dar sunt mulţi sfinţii şi martirii americani care se roagă în faţa Domnului pentru fraţii şi surorile încă pelerini în acele ţinuturi. Fericitul Oscar Romero aparţine acestui vânt impetuos de sfinţenie care suflă pe continentul american, ţinut de iubire şi de fidelitate faţă de vestea cea bună a Evangheliei.
