Jubileul a 50 de ani de preoţie a pr. Ioan Vasilcin la Dudeştii Vechi
28.05.2015, Timişoara (Catholica) - Cu ocazia jubileului de cincizeci de ani de preoţie marcat de părintele paroh şi decan Ioan Vasilcin, membrii comunităţii catolice din Dudeştii Vechi au dorit să îi mulţumească în mod special în cadrul unei Sfinte Liturghii duminicale, în ziua de 17 mai 2015. I-au mulţumit în primul rând Bunului Dumnezeu care le-a dăruit un excepţional îndrumător spiritual, iar mai apoi i-au mulţumit părintelui paroh Vasilcin pentru cei 50 de ani de activitate sacerdotală şi 31 de ani de păstorire a parohiei de la Dudeştii Vechi, precum şi pentru tot ajutorul şi tot sprijinul acordat comunităţii bulgare din Banat, România.
La Sfânta Liturghie din data de 17 mai 2015 din biserica Ridicarea cu Trupul şi Sufletul la Cer a Sf. Fecioară Maria, din Dudeştii Vechi, părintele a fost onorat cu numeroase cântări interpretate de corul local „Jaku Ronkov”, Nicoleta Ciocani mulţumindu-i în numele întregii comunităţi pentru toată truda şi munca pe care a depus-o în decursul anilor, prezentând pe scurt viaţa părintelui şi toate reuşitele acestuia, la final, în semn de mulţumire şi recunoştinţă, fiindu-i dăruit un buchet de 50 de trandafiri albi.
Părintele Vasilcin s-a născut la 16 mai 1941, în localitatea Dudeştii Vechi, într-o frumoasă şi onorabilă familie de localnici bulgari. În 1965 a absolvit Institutul Teologic si a fost hirotonit preot la Alba Iulia. Timp de doi ani a fost capelan în parohia de Dudeştii Vechi, iar mai apoi a fost paroh la Ţipari (jud. Arad) până în anul 1984, când a fost numit ca preot-paroh în localitatea sa natală Dudeştii Vechi, unde activează până astăzi. În aceşti 31 de ani de când este preot paroh în această comunitate, pr. Vasilcin a fost un adevărat ocrotitor şi părinte spiritual nu doar al catolicilor din Dudeşti ci şi al tuturor bulgarilor catolici din România. Părintele a organizat numeroase evenimente si jubilee de la venirea bulgarilor catolici în Banat, de la construirea bisericii parohiale din Dudeştii Vechi, a întâmpinat în numele comunităţii numeroşi oaspeţi, printre care Episcopi şi Arhiepiscopi din ţară şi din străinătate, pe Nunţiul Apostolic în România, pe atunci Excelenţa Sa Jean Claude Perisset, numeroşi deputaţi, ambasadori, miniştri, dar şi pe ţarul Bulgariei, Majestatea Sa Simeon al II-lea.
Părintele Vasilcin s-a îngrijit din răsputeri pentru păstrarea dialectului bulgar pavlichean, scriind numeroase cărţi religioase, cărţi despre comunitatea bulgară catolică din Banat, despre tradiţiile şi obiceiurile comunităţii. A scris în mod explici, pe înţelesul tuturor, dar şi detaliat istoria bulgarilor pavlikeni, a tradus în limba bulgară numeroase cărţi, printre care şi Noul Testament, fiind redactorul principal al ziarului catolic „Lumina lui Isus”. Mulţumim din suflet părintelui paroh şi decan Ioan Vasilcin pentru tot binele şi toată contribuţia adusă comunităţii bulgare din ţara noastră şi îi urăm în continuare mult succes în tot ceea ce face, multă sănătate şi un sincer „La mulţi ani!” (text: Raul Ciocani; foto: parohia Dudeştii Vechi)