Jurnaliştii catolici invitaţi să intre în profunzimea mesajului
30.06.2015, Buffalo (Catholica) - Jurnaliştii catolici pot foarte simplu „să rămână la suprafaţă” când informează despre Papa Francisc, folosindu-se de fotografii expresive sau de expresii cu priză la public, dar trebuie să ducă informarea un pas înainte, susţine pr. Thomas Rosica, conform CNS. „Munca noastră în presa catolică nu se poate opri la suprafaţă ci trebuie să meargă în adâncime”, a spus preşedintele Fundaţiei Media Catolice Salt and Light (Sare şi Lumină) din Canada.
Pr. Rosica a fost invitat să vorbească pe 26 iunie la conferinţa din Buffalo dedicată presei catolice. Cu o zi înainte a primit premiul Clarion de la Academia Catolică a Profesioniştilor în Comunicare, pentru creativitate, excelenţă şi conducere în comunicaţii şi în cooperarea ecumenică. Preotul, născut în Rochester, New York, şi-a început cariera scriind săptămânal la un cotidian catolic despre evenimente din şcolile catolice. În discursul ţinut acum câteva zile a amintit că au ajuns titluri mari în presă fapte minore precum că Papa nu se uit la televizor, nu are un laptop, nici iPhone. Dar lucrurile nu se termină aici, dându-se impresia că Papa nu ar fi interesat de tehnologiile moderne.
Papa înţelege ce înseamnă comunicarea autentică, a explicat pr. Rosica, şi o demonstrează prin modul în care se relaţionează cu oamenii şi prin ceea ce a scris în Laudato si’, despre cum media modernă „ne poate bloca accesul direct la durerea, temerile dar şi bucuriile altora şi la complexitatea experienţelor lor personale”. Pr. Rosica a mai explicat că deschiderea ecumenică a Papei conduce la fotografii şi titluri frumoase, dar trebuie privit mai în profunzime. În timp ce aceste „gesturi sunt noi şi uneori surprinzătoare pentru unii, ideea creşterii în unitate, ca rezultat al creşterii în fidelitatea faţă de Cristos, nu este nouă”.
A abordat şi tema Sinodului din octombrie, dedicat familiei, explicându-le jurnaliştilor că poate au auzit, citat, dacă nu chiar informat în mod greşită, cum că Sinodul ţinteşte spre „schimbarea învăţăturii Bisericii despre căsătorie, viaţa de familie sau morală sexuală. Nu este adevărat. Este despre grija pastorală pe care Biserica se străduieşte să o acorde oamenilor, despre iubirea maternă a Bisericii, în special când în viaţa de familie se experimentează momente dificile.” Orice prezentare a Sinodului din toamna trecută ca „o înfrângere pentru Papa sau că a fost dezamăgit de rezultat” este falsă. La sfârşit Papa a spus că întâlnirea a fost „o călătorie spirituală, nu o dezbatere parlamentară”. Pr. Rosica a îndemnat la lectura discursului papal de la încheierea Sinodului.
A atras atenţia şi asupra recentei enciclice despre mediu, subliniind că „până acum dialogul pe această temă folosea doar un limbaj politic, ştiinţific şi economic, acum intrând în scenă şi limbajul credinţei”. Documentul nu este uşor de digerat, deoarece tratează nu doar problema schimbărilor de climă ci şi „mai profunda tragedie a umanităţii în sine”. A spus că nu este de acord cu cei ce susţin că Papa nu are autoritatea de a vorbi pe această temă, arătând că textul este construit pe temelia învăţăturii sociale catolice. Şi a mai invitat jurnaliştii ca atunci când vorbesc de enciclică să o facă prezentând imaginea întreagă, şi anume că documentul cheamă să se răspundă nu doar strigătului planetei ci şi al săracilor.
La final a amintit că Papa Francisc a declarat anul viitor ca Anul Milostivirii, ceea ce înseamnă că doreşte de la fiecare din Biserică „să se deschidă milostivirii divine şi să găsească căi concrete şi creative de a pune milostivirea în practică”. Biserica poate trăi milostivirea când parohiile reflectă imaginea de „spital de campanie”, cum spunea Papa Francisc, iar aceasta se poate face şi de către cei ce lucrează în presa catolică. „În această sală sunt aproape 300 de muncitori în spitale de campanie, gata să înceapă”, a spus el, îndemnând la revoluţia cerută de Papa: „revoluţia tandreţei, milostivirii şi normalităţii”.