Papa Francisc: Evanghelizarea nu înseamnă discursuri ci bucuria Evangheliei

07.07.2015, Quito (Catholica) - În a doua sa predică din vizita în desfăşurare în Ecuador, Papa Francisc a vorbit marţi despre importanţa încurajării unităţii prin evanghelizare, care nu se face predicând oamenilor, ci mai degrabă fiind martor bucuros al Evangheliei pe care am primit-o. „Evanghelizăm nu cu cuvinte mari sau cu concepte complicate, ci cu bucuria Evangheliei, care umple inimile şi vieţile tuturor celor ce îl întâlnesc pe Isus”, a afirmat Sfântul Părinte pe 7 iulie. „Evanghelizarea nu constă în prozelitism, ci în atracţia exercitată de mărturia noastră în faţa celor îndepărtaţi, în apropierea celor care se simt distanţi faţă de Dumnezeu şi Biserică, a celor care simt teamă sau indiferenţă.” Prozelitismul, a mai spus el, este o „caricatură” a evanghelizării.

Liturghia cu Papa a avut loc în Quito, în a doua zi plină a călătoriei sale apostolice pe continentul natal. Călătoria din 5-13 iulie va include opriri şi în Bolivia şi Paraguay. Celebrată în Parcul Bicentenar din Quito, Liturghia a urmat întâlnirii de dimineaţă cu Episcopii ecuadorieni. Parcul comemorează chemarea din 1809 la independenţa faţă de Spania – prima dintre ţările latino-americane – care a venit, a spus Pontiful, „din conştiinţa lipsei libertăţii, a exploatării şi jefuirii”. În predica sa, cu mai multe referinţe la exortaţia apostolică „Evangelii Gaudium” din 2013, Papa Francisc s-a centrat pe rugăciunea lui Cristos din Ioan 17,21, ca discipolii Său „să fie una… pentru ca lumea să creadă”. Referindu-se la „strigătul” lui Cristos către Tatăl Său şi la strigătul ecuadorienilor pentru independenţă, a spus: „aş dori să văd aceste strigăte unite sub frumoasa provocare a evanghelizării”. „Noi, care suntem adunaţi aici, la masă cu Isus, suntem noi înşine un strigăt, un strigăt născut din convingerea că prezenţa Sa conduce la unitate.”

Chiar dacă Cristos a experimentat „ce e mai rău din această lume” în trupul Său în momentul acestei rugăciuni, nu s-a dat înapoi şi nici nu s-a plâns. În schimb şi-a asumat sarcina şi ne-a chemat să facem la fel, a spus Papa. „Şi noi întâlnim zilnic o lume sfâşiată de războaie şi violenţă. […] Dar tocmai în această lume încercată ne trimite Isus”, a explicat el, iar noi trebuie să răspundem chemării „cu nonşalanţă, fără să ne plângem că nu avem resursele pentru a ne face treaba, sau că problemele ne depăşesc. În schimb trebuie să răspundem, asumându-ne strigătul lui Isus şi acceptând harul şi provocarea de a fi constructori ai unităţii.” Papa a mai remarcat că „nu a existat vreo scădere în convingerea sau tăria strigătului pentru libertate apărut acum puţin mai bine de două sute de ani. Dar istoria ne spune că şi-a făcut drum doar când conflictele personale au fost lăsate la o parte, alături de dorinţa de putere şi de incapacitatea de a aprecia alte mişcări de eliberare care erau diferite, dar nu neapărat opuse.”

„Evanghelizarea poate fi o cale de a uni speranţele, grijile, idealurile şi chiar şi viziunile noastre utopice”, a continuat Sfântul Părinte, subliniind că „dorinţa de unitate presupune bucuria evanghelizării, convingerea că avem o comoară imensă de împărtăşit, una care creşte cu atât mai puternic cu cât este împărtăşită şi devine mai sensibilă la nevoile altora”. A evidenţiat că toate acestea vin „din nevoia de a lucra pentru incluziune la fiecare nivel, de a evita formele de egoism, de a construi comunicarea şi dialogul, de a încuraja colaborarea. Unitatea noastră străluceşte cu greu dacă dimensiunea noastră lumească produce duşmănie între noi în căutarea inutilă de putere, prestigiu, plăcere sau siguranţă economică.”

Papa şi-a îndreptat apoi atenţia spre misiunea salvifică a Bisericii, afirmând că parte a identităţii ei este îmbrăţişarea tuturor naţiunilor de pe pământ, fără discriminare. Folosind o frază repetată des în „Evangelii Gaudium”, a spus că pentru a deveni „o Biserică misionară” este nevoie de eforturi constante pentru încurajarea comuniunii, căci misiunea implică mai mult decât ieşirea în spre alţii. „Avem nevoie să fim şi misionari în Biserică, arătând că ea este o mamă care iese în întâmpinare, că este o casă primitoare, o şcoală constantă de comuniune.” A vorbit în continuare de importanţa menţinerii unei vieţi spirituale bazate pe întâlnirea personală cu Cristos. „Această întâlnire duce în schimb la întâlnirea cu ceilalţi, la implicarea în lume şi la dezvoltarea unei pasiuni pentru evanghelizare.”

Episcopul Romei a subliniat că unitatea la care ne cheamă Cristos nu este o simplă uniformitate, ci implică de fapt trăirea în armonie în ciuda diferenţelor. Unitatea nu este ceva ce „putem realiza după bunul plac, fixând condiţiile, alegând cine îi aparţine şi cine nu poate”, şi a adăugat că „nimeni nu este exclus”, nici măcar migranţii. De asemenea unitatea nici nu înseamnă că toţi avem aceleaşi gusturi sau aceleaşi daruri. „Suntem fraţi şi surori deoarece Dumnezeu ne-a creat din iubire şi ne-a predestinat, din proprie iniţiativă, să fim fiii şi fiicele Sale… Aceasta este mântuirea pe care Dumnezeu o face posibilă pentru noi şi pe care Biserica o proclamă cu bucurie: a fi parte a acelui ‘noi’ divin.”

Papa şi-a încheiat predica rugându-se ca ecuadorienii să fie semn şi mărturie de comuniune fraternă, prin grija faţă de ceilalţi. Când ne dăruim altora în slujire, „descoperim adevărata noastră identitate de copii ai lui Dumnezeu după chipul Tatălui şi, asemenea Lui, dătători de viaţă; descoperim că suntem fraţi şi surori ale lui Isus, despre care dăm mărturie”, a spus Papa. „Aceasta înseamnă a evangheliza; aceasta este revoluţia noastră – pentru că credinţa noastră este mereu revoluţionară; acesta este strigătul nostru cel mai profund şi îndelung.”

Imagini