Papa Francisc: Fericirea şi plăcerea nu sunt sinonime

11.07.2015, Asuncion (Catholica) - Întâlnindu-se sâmbătă, 11 iulie 2015, după-amiază, cu reprezentanţii societăţii paraguayene, Papa Francisc s-a adresat în particular tinerilor, spunându-le că trebuie să înţeleagă faptul că fericirea este un rezultat al muncii pentru a construi o lume mai fraternă. „Tinereţea este un timp al idealurilor înalte”, a spus el pe stadionul Leon Condou, din Asuncion. „Este important ca voi, tinerii, să înţelegeţi că fericirea autentică vine din a lucra pentru a face o lume mai fraternă! Vine din înţelegerea faptului că fericirea şi plăcerea nu sunt sinonime. Fericirea este exigentă, cere angajament şi efort. Sunteţi prea importanţi pentru a fi satisfăcuţi cu a trăi sub un fel de anestezie!”

În timp ce plăcerea este trecătoare, „fericirea este un vis care construieşte”. Pontiful i s-au pus apoi cinci întrebări, de către un tânăr, un indigen, o femeie de la ţară, o femeie de afaceri şi ministrul dezvoltării naţionale. Tânărul, un catolic, a subliniat inegalitatea din Paraguay, slabele instituţii guvernamentale, ratele înalte ale sărăciei şi corupţiei, şi faptul că în ciuda la acestea, ţara se bucură de libertate civilă, de o democraţie tot mai mare şi de un tineret puternic. El a întrebat ce înseamnă această situaţie juxtapusă pentru domnia fraternităţii, a dreptăţi, a păcii şi a demnităţii, despre care a scris Papa în Exortaţia sa apostolică Evangelii Gaudium, din 2013.

Papa Francisc a vorbit despre idealismul tinereţii şi despre numărul mare de tineri din Paraguay, „o mare sursă de îmbogăţire pentru naţiune… Cred că primul lucru de făcut este să ne asigurăm ca toată acea energie, acea lumină, să nu se stingă în inimile voastre, şi ca să rezistaţi în faţa mentalităţii crescânde care consideră inutil şi absurd a aspira la lucruri care cer efort. Luaţi-vă angajamente pentru ceva, pentru cineva. Nu vă temeţi să riscaţi. Nu vă temeţi să daţi ce este mai bun în voi… nu căutaţi portiţa de scăpare pentru a evita să faceţi munca reală, grea”.

„Dar nu faceţi aceasta singuri. Căutaţi să vorbiţi între voi, profitaţi de vieţile, povestirile şi înţelepciunea bătrânilor voştri, ale bunicilor voştri. ‘Pierdeţi’ mult timp ascultând toate lucrurile bune pe care le puteţi învăţa de la ei. Ei sunt păzitorii acelei moşteniri spirituale a credinţei şi a valorilor care definesc un popor şi luminează drumul lui… Dumnezeu este garantul demnităţii omului”. Fraternitatea, dreptatea, pacea şi demnitatea riscă „să devină simple cuvinte”, dar ele sunt lucruri concrete, „trebuie să se lucreze la ele zi de zi. Aşa că vă cer, tinerilor, lucraţi la ele, în fiecare zi, chiar dacă faceţi greşeli. Dacă faceţi, corectaţi-le, şi mergeţi mai departe”.

Întrebarea indigenului a privit rolul dialogului în construirea societăţii. Papa a afirmat că dialogul adevărat presupune „un angajament serios”, deplângând faptul că uneori „ne prefacem, ne jucăm de-a dialogul, şi apoi uităm”. Dialogul „presupune şi cere o cultură a întâlnirii… care recunoaşte că diversitatea nu este doar bună, ci şi necesară… De multe ori, această cultură a întâlnirii poate implica conflicte. Acest lucru este logic şi chiar dezirabil. Nu este ceva ce trebuie să provoace teamă sau să fie ignorat. Mai degrabă, suntem chemaţi să îl rezolvăm”.

Papa Francisc a adăugat că unitatea nu trebuie „să anuleze diferenţele, ci să le trăiască în comuniune prin solidaritate şi înţelegere. Încercând să înţelegem gândirea celorlalţi, experienţele lor, speranţele lor, vom putea să vedem mai clar aspiraţiile noastre comune. Acesta este fundamentul întâlnirii: cu toţii suntem fraţi şi surori, copii ai aceluiaşi Tată ceresc, şi fiecare dintre noi, cu respectivele noastre culturi, limbi şi tradiţii, avem mult cu ce să contribuim la comunitate. Adevăratele culturi nu sunt închise în ele însele, ci sunt chemate să întâlnească alte culturi şi să creeze noi realităţi.”

A treia întrebare a privit sărăcia şi incluziunea socială, Pontiful discutând problema la a-i vedea pe săraci prin lentile ideologice; se ajunge la „a-i folosi în slujba altor interese politice sau personale. Pentru a-i ajuta cu adevărat, primul lucru pentru noi este să fim cu adevărat preocupaţi de persoanele lor, să îi preţuim pentru calităţile lor. A-i preţui înseamnă însă şi a fi gata să învăţăm de la ei. Săracii au multe să ne înveţe despre umanitate, bunătate şi sacrificiu. Ca şi creştini, avem un motiv în plus să-i iubim şi să-i slujim pe săraci: pentru că în ei vedem chipul lui Cristos, care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia Lui”.

Pontiful a mai reflectat asupra faptului că fiecare ţară are nevoie de creştere economică şi de extinderea bogăţiei ei la fiecare cetăţean, adăugând că „crearea acestei bogăţii trebuie întotdeauna să fie în slujba binelui comun, nu doar pentru beneficiul câtorva… Cei responsabili de promovarea dezvoltării economice au responsabilitatea de a asigura că aceasta va avea întotdeauna o faţă umană”. Amintind tradiţia învăţăturii sociale catolice, Papa a spus că „munca este un drept, şi dă demnitate. A pune pâine pe masă, un acoperiş deasupra capului propriilor copii, a le asigura sănătatea şi educaţia – acestea sunt esenţiale pentru demnitatea umană, şi oamenii de afaceri, politicienii, economiştii trebuie să se simtă provocaţi în această privinţă. Le cer să nu cedeze în faţa unui model economic idolatru, care sacrifică vieţi umane pe altarul banului şi al profitului”.