Hramul Paraclisului Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din comunitatea monastică din Giroc
28.07.2015, Lugoj (Catholica) - În zilele de 19 şi 20 iulie 2015, Comunitatea monastică Preasfânta Treime – Mănăstire greco-catolică situată în împrejurimile Comunei Giroc -, a sărbătorit hramul Paraclisului Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, icoana vetero-testamentară a monahilor. Ziua de rugăciune a început cu Utrenia şi a continuat cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie. S-au alăturat comunităţii în rugăciune credincioşi pelerini din diferite localităţi din judeţ, dar şi din afara Timişului (Caraş, Arad). La altar au slujit împreună cu părinţii ieromonahi ai comunităţii monastice: pr. Vasile Borda, din parohia Naşterea Maicii Domnului din Fabric, Timişoara; pr. Răzvan Oprişa, parohia Buna Vestire, Timişoara; şi pr. Cristian Chisvaşi, parohia Coborârea Spiritului Sfânt din Vărădia, judeţul Caraş, aflăm de pe BRU.ro.
În predica sa, pr. stareţ Atanasie a vorbit despre diferenţa dintre un profet fals şi unul adevărat, cu totul absorbit de „Dabar” (ebr.) – Cuvântul lui Dumnezeu, subliniind misiunea dificilă a lui Ilie într-un context religios, social şi politic de mare decadenţă, datorat idolatriei şi lenevirii spirituale a poporului lui Dumnezeu. Prezentând apoi succint particularităţile marilor prooroci din vechime, începând cu Moise, Isaia şi până la Ioan Botezătorul, părintele a arătat că misiunea profetică nu s-a încheiat cu venirea Mântuitorului, carisma aceasta fiind prezentă în Biserică prin taina Botezului, oferită tuturor credincioşilor, începând de la ierarhia eclezială, la monahi şi mireni, spre edificarea Trupului lui Cristos, trăită în comunitate.
Biserica astăzi are mare nevoie de profeţi, de oameni ai lui Dumnezeu, aleşi, cu o viaţă sfântă, care să trezească poporul lui Dumnezeu la pocăinţă, la descoperirea chipului adevărat al lui Dumnezeu prin Isus Cristos, la o trăire plină de râvnă, speranţă şi bucurie, dând mărturie de dragostea infinită a Tatălui pentru fiii Săi, de victoria Patimii lui Cristos asupra răului, de promisiunea bunătăţilor cereşti, a Împărăţiei ce vine şi care deja este printre noi (Matei 4,17). Desigur, această misiune nu este uşoară şi cere multe sacrificii. Numai o inimă aprinsă pentru Domnul şi îndurerată de suferinţele fraţilor şi surorilor primeşte harul de a purta cu îndrăzneală mesajul profetic.
Profetul este, aşadar cel care citeşte istoria cu inima lui Dumnezeu, trecutul cu ochii lui Dumnezeu şi vede în viitor, aparţine unei comunităţi care îi recunoaşte carisma, suferă cu Poporul Ales, cheamă la pocăinţă, predică milostivirea Domnului şi oferă speranţă, încurajare şi alinare fraţilor (Matei 11,28-30). După cum este obiceiul la mănăstire, după Liturghie a urmat o agapă, moment de comuniune între toţi cei prezenţi, organizată cu ocazia hramului de familiile din Giroc şi din Timişoara. De la orele 15 a urmat citirea duhovnicească a Sfintei Scripturi, lectio divina, cu pr. Valentin Danciu. Tema abordată în acest an a fost „Absenţa lui Ilie”, având ca text de pornire pericopa din 3Regi 22,1-29. Seara s-a încheiat cu slujba Vecerniei.
Programul liturgic pentru ziua de 20 iulie a continuat cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, la care au concelebrat pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar judecătoresc, din parohia Buna Vestire, din Peciu; pr. Eugen Jurcă, din parohia Sf. Apostol Toma, din Timişoara; pr. Alin Taichiş, din parohia Coborârea Spiritului Sfânt, Izvin; pr. George Rădulescu, din parohia Sf. Apostol Andrei, localitatea Sânandrei; pr. Valentin Danciu, din parohia Sfântul Nicolae din Dragşina; şi pr. Ieromonah Grigorie Teodor, din Eparhia de Oradea, însoţit de un tânăr aspirant la viaţa monahală. Agapa de după Liturghie a fost pregătită de credincioşii parohiilor din Peciu şi Sânandrei. Ziua s-a încheiat cu Vecernia.