Pr. Daniel Ange: Fericirea adevărată constă în a ne recunoaște ca fiind iubiți de Isus și a fi copii ai Tatălui (I)
04.08.2015, Cluj (Catholica) - încheierea ediției de anul acesta de la Cluj-Napoca a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România, am dorit să mijlocesc, prin acest interviu, o întâlnire mai personală a celor care au luat parte la acest eveniment cu pr. Daniel Ange, cel care, prin catehezele pe care ni le-a propus, ne-a orientat sufletele și mințile spre a descoperi și a urma fericirea adevărată. Am dorit, totodată, să aduc la lumină modul în care a fost perceput contactul cu tinerii și persoanele dedicate formării lor în Biserica noastră, dată fiind experiența sa vastă de catehizare, de formare și de îndrumare a tinerilor. Dincolo de acestea, am dorit să îi solicit pr. Daniel Ange recomandările pe care le consideră de cuviință pentru prezentul tinerilor din Biserica noastră, vizând și activitatea celor responsabili de formarea creștină.
– După ce timp de trei zile ne-ați îndrumat spre a căuta și a trăi fericirea adevărată, v-aș ruga să ne împărtășiți cel mai profund moment de fericire din viața Dumneavoastră.
– Cred că este momentul în care Isus m-a chemat să-l urmez și să-i slujesc, pe când aveam doisprezece ani și jumătate, și eram într-o mică capelă, în timpul rugăciunii de seara în familie, în 13 iulie 1946. Cred că a fost momentul celei mai profunde fericiri pentru că, pornind de la acel moment, mi s-a schimbat întreaga viață. A fost minunat! Fericirea fiecărei zile care a urmat s-a desprins și a venit din acea mare bucurie.
– Și dacă vă gândiți la aceste zile ale Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România în care ați fost în mijlocul nostru, ați trăit și aici bucuria, fericirea profundă?
– Sigur! Fără ezitare, a fost la Adorația Euharistică de vineri seara, de la Mănăstire (Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului). Pentru mine, văzând tinerii atât de concentrați în rugăciune și în Adorație, cu chipurile atât de reculese și de frumoase, Adorația a adus cerul pe pământ. Dacă ne gândim că Isus, care era acolo, este același Isus pe care îl vom vedea în toată gloria Sa în cer, realizăm că am fost în mod direct, aș spunea spune chiar fizic, conectați la cer. Noi știm că în Liturghie, în Sfânta Liturghie, Cerul coboară pe pământ. Dar în timpul Adorației, Cerul descinde și rămâne pe pământ.
A fost, totodată, foarte frumos cum, în timpul procesiunii, când ne-am rugat Rozariul, Fecioara Maria ne-a pregătit să-l adorăm pe Fiul său. Mi-aș fi dorit să rămân întreaga noapte în Adorație. Apoi eram cu toții bine, ne simțeam bine pentru că trecuse și furtuna din acea seară și căldura de afară nu mai era atât de mare, astfel încât puteam simți prezența îngerilor. Cu siguranță, totul a fost pregătit și din Cer, și de pe pământ, pentru acest timp de Adorație. A fost o idee extraordinară să avem Adorația la Mănăstirea surorilor, care au organizat totul atât de frumos încât m-a dus cu gândul la Zilele Mondiale ale Tinerilor, unde există astfel de procesiuni și o noapte de Adorație, dar sigur, de data aceasta, au fost în dimensiuni mai mici.
– Cum i-ați perceput pe tinerii care au participat la această a treisprezecea ediție a Întâlnirii Tineretului Catolic din România?
– Am fost foarte, foarte impresionat de fervoarea lor, de tăcerea atentă în care au ascultat catehezele. Totuși catehezele au durat o oră, iar o oră este foarte mult pentru tinerii de astăzi care sunt atât de obișnuiți cu televiziunea și cu internetul, cu telefoanele inteligente și I-pod-urile pentru stocarea fotografiilor, unde totul se realizează extrem de repede. Aici, neavând nicio imagine și ascultând aceeași persoană timp de o oră, au reușit să fie atenți până la capăt. Cred că această concentrare a fost chiar mai mare decât cea pe care o văd la tinerii din Franța. Nu spun că tinerii din Franța sunt responsabili sau de acuzat pentru aceasta, dar astăzi ei au mari dificultăți să asculte atent pe cineva mai mult de 10-15 minute și nu au răbdare să înțeleagă clar.
Am fost atins apoi de bucuria tinerilor exprimată prin dans, prin cântece. A fost o bucurie adevărată, care m-a impresionat. De asemenea, simplitatea contactelor, a apropierilor dintre oameni m-a făcut să mă simt la mine acasă, iar bariera limbii să fie depășită prin zâmbete, prin privirea directă. Aceasta a fost minunat! Sunt realmente încântat! Sunt, de asemenea, impresionat de organizarea extraordinară: programul, voluntarii, mesele… V-ați gândit la toate! E o muncă minunată pe care cred că ați început-o cu luni în urmă.
– Ne bucurăm pentru că ați fost mulțumit de modul în care a fost pregătit acest eveniment al Bisericii noastre. Aș vrea acum să vă întreb cum am putea noi, cei care am participat la această întâlnire, să devenim „căutători de fericire” și pentru alți tineri, pentru cei care nu au avut șansa de a fi aici, fie pentru că nu s-a putut, fie pentru că nu și-au dorit.
– Cred că trebuie să continuați să lăsați să strălucească bucuria voastră. Aceasta atinge inimile cel mai mult. Iar această bucurie este simplă și continuă. Chiar dacă primim vești rele și devenim, bineînțeles, triști, bulversați, rămâne o pace în inimă care este trainică. Iar această pace trezește întrebări în cei care nu cred sau care au o credință slabă. Cel mai limpede vedem aceasta la înmormântări ale creștinilor, unde există tristețea, lacrimile, durerea. Chiar și Isus a plâns la moartea prietenului Său, Lazăr. Dar, pe lângă ele, există un calm, o pace, iar durerea nu este disperare. Durerea, pentru creștini, nu este disperare! Doar pentru cei care nu cred moartea este disperare deplină căci, întrucât nu cred în Cer, sfârșitul vieții este, pentru ei, teribil. Adesea, astfel de momente îi fac pe atei, pe necredincioși, să își dorească să cunoască acea pace, acea bucurie a creștinilor.
– Pentru a adânci puțin această direcție, v-aș întreba ce recomandări le-ați face persoanelor laice sau consacrate care lucrează cu tineri care s-au îndepărtat de credința lor și de valorile morale, pentru a-i (re)aduce aproape de Dumnezeu și în bucuria de a trăi alături de El?
– Este dificil, dar cel mai bine este să începem prin a vorbi despre valorile umane care sunt, bineînțeles, creștine, dar nu în mod exclusiv. A nu minți, a nu fura, a nu ucide sunt de urmat de către toată lumea, nu doar de creștini. Dar creștinii au arătat că aceste reguli și valorile pe care ele le implică sunt precum niște semne de circulație pe drumul umanității, stabilite pentru a evita multă suferință, mult rău, și pentru a arăta cum 80% din suferința din lume nu provine din cutremure, din explozii ale vulcanilor sau din alte cauze naturale, ci provine din păcat. Astfel, cineva care este gelos, care este plin de ură sau care trăiește în spirit de răzbunare, face nefericite toate persoanele care îl înconjoară, producându-le suferință. Tot astfel, cineva egoist își produce lui însuși suferință.
Prin contrast, cine se întoarce spre Dumnezeu devine umil, devine blând. Probabil nu imediat, ci mai lent, dar în mod cert devine astfel. Cu siguranță devine și mai generos, slujindu-i pe ceilalți. O asemenea persoană nu îi mai face pe cei din jurul său să sufere prin furia, prin răzbunarea sa, ci oferă iubire împrejurul său. Este ușor să explici cuiva cum aduce păcatul suferința, căci păcatul ne face să suferim atât pe noi înșine, cât și pe ceilalți. De pildă, avem la îndemână toate poruncile privitoare la sexualitate. Avantajul poruncilor privind sexualitatea constă în faptul că poți discuta și cu cei necreștini, pentru că toată lumea, toți tinerii sunt interesați de ceea ce presupune sexualitatea. Este atât de important pentru ei!
Iar aici nu este necesar să vorbești în mod direct despre credință, despre Isus. Poți, de exemplu, arăta în ce mod cineva care nu își controlează impulsurile sexuale și are raporturi sexuale cu mai multe persoane face să sufere mulți oameni, nefiind fidel, și în ce mod el însuși, având relații intime cu mai multe persoane, va suferi întreaga viață, căci inima sa rămâne goală. Poți arăta, în același sens, cum copiii care au fost abuzați sexual vor fi traumatizați pentru toată viața. Astfel scoți în evidență, fără îndoială, că păcatul antrenează multă suferință.
Acestea sunt lucruri pe care le putem discuta cu cei necredincioși, pentru că ating valori umane, pe care le înțelege și le protejează toată lumea. Pornind de la discuții de nivel uman, este ușor să faci un pas în plus și să ajungi să vorbești despre Isus, despre Evanghelie, despre bunătatea și blândețea lui Isus, despre iertarea, vindecarea și consolarea pe care Isus le oferă. Acestea pot face să cadă toate prejudecățile și putem astfel evangheliza.
Pe de altă parte, este important să căutăm în fiecare persoană ceea ce ea trăiește deja frumos și bine, chiar dacă nu este încă creștină. Este de mare folos să accentuăm lucrurile bune pe care le face și să o felicităm pentru ele, să se simtă admirată pentru ele. Adesea întâlnim atei care sunt foarte generoși, care se îngrijesc de mulți alții sau chiar comuniști care se gândesc la săraci. Eu văd lucrurile bune din fiecare persoană. (interviu realizat de Gabriela Fechete)
Imagini
