Celibatul, o binecuvântare și nu o povară
24.06.2016, Roma (Catholica) - De ce Biserica continuă să ceară preoților să practice celibatul? Un răspuns simplu este că aceasta a fost calea aleasă de Isus însuși, spune pr. Gary Selin, profesor asistent la Seminarul Teologic Sf. Ioan Maria Vianney din Denver, SUA. Autorul recent publicatei cărți „Celibatul preoțesc: fundamentele teologice” (CUA Press), a explicat pentru Denver Catholic că, așa cum Isus a fost „sărac, celibatar și ascultător față de voia Tatălui […] la fel și preotul caută să îl imite pe Isus în aceste căi prin slujirea și viața sa preoțească”.
În „Celibatul preoțesc”, pr. Selin, care a obținut doctoratul în teologie la Universitatea Catolică din America, în 2011, oferă o prezentare teologică a celibatului preoțesc, începând cu fundamentele biblice ale acestei practici, inclusiv istoria disciplinei, pornind chiar de la începuturile Bisericii. În următorul interviu, pentru Zenit, pr. Selin vorbește despre aspectele pozitive ale celibatului preoțesc, considerat un „cadou”, și despre speranța sa că tot mai mulți catolici vor învăța să aprecieze această disciplină ca fiind „o binecuvântare revărsată asupra Bisericii ca întreg, mai degrabă decât o povară sau o impunere”.
– Papa Francisc a declarat recent că celibatul preoțesc este un „dar pentru Biserică”. În ce fel?
– Isus Cristos a promis mari recompense pentru ucenicii care vor lăsa toate lucrurile, inclusiv căsătoria și familia, pentru a-l urma (Luca 18,28-30). Isus însuși a fost sărac, celibatar și ascultător față de voia Tatălui. Preotul caută să îl imite pe Isus în aceste moduri, prin slujirea și viața sa preoțească. Pentru a permite preotului să își îndeplinească misiunea, Duhul Sfânt îi oferă daruri speciale, sau carisme, printre care este și celibatul preoților. Văzut în această lumină, celibatul este un dar pentru Biserică, care trebuie să fie protejat și prețuit. Este demn de remarcat faptul că Papa Francisc a descris celibatul ca un dar pentru Biserică. Adică este o binecuvântare revărsată asupra Bisericii ca întreg, mai degrabă decât o povară sau o impunere, așa cum mulți cred astăzi.
– Este această abordare – de a vedea celibatul ca dar – ceva nou pentru Biserică?
– Din vremea Apostolilor, Biserica a înțeles celibatul ca un dar. Sf. Pavel a prezentat celibatul ca un mod de viață pentru bărbați și femei, pentru că le-a dorit să fie liberi de neliniștile lumești: „Cel care este necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să îi placă Domnului, însă cel care este căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să îi placă soției” (1 Corinteni 7,32-33). Celibatul preoțesc permite deci preotului să fie unit, cu o inimă neîmpărțită, cu Isus Cristos, Marele și Veșnicul Preot. Acest dar de intimitate divină este primul rod al celibatului. În consecință, preotul este mai în măsură să se reverse într-o viață de slujire a Bisericii prin caritatea pastorală.
– Ni se spune deseori că celibatul este o „disciplină” în Biserica Catolică. Ce înseamnă aceasta? S-ar putea schimba vreodată cerința privind celibatul?
– Fiecare comoară trebuie să fie protejată. De exemplu, avem băncile care ne protejează banii. Și celibatul preoțesc trebuie să fie protejat printr-o lege a Bisericii, care să ofere o garanție pentru celibatul preotului, și care să apere de asemenea această comoară de cei care vor căuta să o distrugă. Prin urmare, disciplina celibatului preoțesc este protecția juridică pe care Biserica o oferă pentru darul celibatului. Această disciplină este scrisă în Codul nostru de Drept Canonic (n. 277,1) și cere preoților și Episcopilor din Biserica Latină o viață de abstinență perfectă și perpetuă, sau altfel spus celibatul.
Ca atare, disciplina s-ar putea schimba. Adică Papa ar putea „slăbi” cerința celibatului pentru candidații la preoție, și, astfel, să deschidă calea pentru hirotonirea bărbaților căsătoriți. În timp ce această schimbare este teoretic posibilă, cred că este puțin probabilă, având în vedere tradiția noastră perenă. După cum am spus anterior, Isus Cristos însuși a fost celibatar, și și-a chemat ucenicii să îl urmeze. Imitare a lui Cristos și ascultarea chemării Sale la ucenicie sunt principalele motive pentru protejarea darului celibatului preoțesc.
– Există multe cărți despre celibat și feciorie. Ce este unic în abordarea din cartea Dvs?
– O trecere în revistă a literaturii contemporane arată că lucrările despre istoria, sociologia, psihologia și spiritualitatea celibatului preoțesc abundă. Din păcate, foarte puțin s-a scris despre o teologie clară a celibatului preoțesc. Această carte va ajuta să se umple golul. Ignoranța colectivă printre catolici, privitor la fundamentele biblice, patristice și teologice pentru celibatul preoțesc este larg răspândită. Speranța mea este că această carte va permite credincioșilor să își formeze mentalitatea cu privire la celibat după învățătura Bisericii, mai degrabă decât după secularismul implacabil al presei. Trebuie să ne rugăm ca acest dar să fie prețuit și trăit de preoți, și sprijinit în rugăciune de credincioșii laici. Nu este o relicvă a secolelor de mult apuse, care ar trebui să fie aruncată. Mai degrabă este o perla de mare preț (Mt 13,46).
