Antonio Guterres, noul „aliat” al Vaticanului la ONU
07.10.2016, Roma (Catholica) - Antonio Guterres, portughez, 67 de ani, socialist, catolic practicant, fost prim ministru din anul 1995 până în anul 2002, va fi următorul secretar general al Națiunilor Unite. De fapt, numele său a fost indicat în unanimitate și prin aclamație la a șasea „votare informală” de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU. Mai lipsește un pasaj considerat de acum formal: ratificarea din partea adunării generale. Totuși acordul pe care l-au găsit Statele Unite și Rusia în primul rând cu privire la numele său (numirea a fost anunțată împreună de reprezentanții celor două țări, Samantha Power și Vitaly Churkin) este deja în sine un fapt de mare relevanță politică într-o perioadă în care comunitatea internațională pare incapabilă să conveargă asupra înțelegerilor și a punctelor de întâlnire. Astfel, conform orarului oficial, joi, 13 octombrie 2016, Guterres va primi și aprobarea adunării și de la 1 ianuarie 2017 va intra în funcție.
Îi sunt recunoscute diferite calități, între care integritatea morală, cunoașterea scenariilor internaționale, capacitatea de a media, voința de a reforma și de a da mai multe puteri Națiunilor Unite, atenția față de săraci și față de drepturile umane. Dar nu este deloc secundar faptul că Guterres a fost timp de 10 ani, din anul 2005 până în anul 2015, înalt comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, temă căreia i-a dedicat o parte semnificativă din propria activitate internațională. La 6 decembrie 2013, a fost primit în audiență și de papa. La sfârșitul acelei întâlniri, a spus printre altele: „Biserica Catolică a fost mereu un glas foarte important în apărarea drepturilor refugiaților și ale migranților. Un glas de toleranță, de respectare a diversităților într-o lume indiferentă, dacă nu ostilă față de tot ceea ce este străin”.
„În Europa, ca și în țările în curs de dezvoltare există o nouă erupție de xenofobie. Papa Francisc nu numai că arată care trebuie să fie doctrina corectă pentru comunitatea creștină, ci este și un martor personal. În afară de luările de poziție, de exortația apostolică Evangelii gaudium, ecoul cel mai puternic a fost cu siguranță cel al vizitei sale la Lampedusa, unde a vorbit cu cel care a suferit în țara sa, în Siria ca și în Eritreea, și a suferit din nou pentru a ajunge în Europa”. „Și apoi vizita la Centrul de Refugiați Astalli al iezuiților la Roma. Este o angajare personală care amplifică glasul său, îi dă o altă semnificație, o altă forță. Și pentru noi toți care ne batem pentru drepturile refugiaților este un enorm sprijin și stimulent”. Așadar, Papa Francisc va avea un interlocutor de primă clasă cu privire la una dintre temele pe care le îndrăgește cel mai mult, cea a migrațiilor, a refugiaților care părăsesc țările lor din cauza războaielor, a persecuțiilor, a dezastrelor ambientale, a sărăciei și a nedreptăților.
Ba chiar se poate spune că în ultimii 10 ani tocmai acesta a fost terenul pe care și-a măsurat propriile capacități următorul secretar general al ONU. Guterres, în anii în care a condus înaltul comisariat pentru refugiați, a redus cu o treime personalul birocratic și administrativ din Geneva mutând resurse și oameni în acel loc. Desigur, a trebuit să gestioneze crize deosebit de grele, precum cele din Siria și Afganistan, și fuga populațiilor din Africa subsahariană. În aceste diferite teritorii adesea controlate de guverne autoritare, miliții, grupuri armate de natură diferită, agențiile ONU întâlnesc dificultăți și probleme pentru a ajuta civilii. Numirea prin aclamație a fost salutată de ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vitaly Churkin ca „un moment istoric” datorită mărimii consensului obținut. Nu îl așteaptă o muncă simplă: tema migratoare și crizele umanitare, politice și militare care o însoțesc sunt printre prioritățile neamânabile de care va trebui să se ocupe.
„Recunoștința mea”, a spus Guterres după ce a aflat despre numire, „se îndreaptă spre Consiliul de Securitate pentru încrederea sa, dar și spre adunarea generală și spre statele membre pentru procesul de selecție deschis și transparent”, apoi s-a declarat „emoționat văzând unitatea organului ONU”, dar a vorbit despre sine și ca despre „un constructor de punți”, expresie care amintește de magisteriul lui Francisc. „Unitatea și consensul sunt absolut indispensabile pentru ca – a mai continuat el – Consiliul de Securitate să înfrunte provocările timpului nostru, dar este nevoie de umilință pentru a recunoaște provocările de astăzi și pentru a sluji popoarele, mai ales pe cele mai vulnerabile, cum sunt victimele conflictelor și sărăciei”.
Raportul dintre Sfântul Scaun și Națiunile Unite a fost mereu solid și îndeosebi cu Papa Francisc s-au stabilit puncte de înțelegere semnificative. Cu Ban Ki Moon, secretarul ONU care termină mandatul, sud-coreean, Vaticanul a lucrat și și colaborat referitor la tema mediului. Ban i-a cerut Papei să susțină acordul mondial de la Paris – cop21 – împotriva emisiilor poluante (obținut în decembrie 2015), iar Papa Francisc la rândul său a dezvoltat, prin enciclica Laudato si’, o viziune umanistă și creștină a globalizării, cu referințe științifice și economice, care a devenit un text de referință pentru cei care sunt angajați în apărarea mediului și în îngrijirea „casei comune”.
Pe de altă parte, Bergoglio, în septembrie 2015, în timpul intervenției sale la Națiunile Unite, a susținut cauza reformei funcționării Națiunilor Unite, ale cărei mecanisme de vot și decizie au intrat de mult timp într-o fază de impas. De aceea, Guterres a fost ales și cu speranța să reușească să deblocheze procesul de reformă despre care se vorbește de mult timp. „Experiența din acești 70 de ani”, a afirmat Papa în intervenția sa, „dincolo de tot ceea ce a fost obținut, demonstrează că reforma și adaptarea la timpuri sunt mereu necesare, înaintând spre obiectivul final de a da tuturor țărilor, fără excepție, o participare și o incidență reală și dreaptă în decizii”. „Această necesitate a unei echități mai mari este valabilă în mod special pentru organele cu capacitate executivă efectivă, precum Consiliul de Securitate, organismele financiare și grupurile sau mecanismele create în mod specific pentru a înfrunta crizele economice”. Această viziune clară a Papei Francisc propune, cu exigența unei capacități decizionale mai mari, o reechilibrare între superputeri și țări mai puțin dezvoltate.
Guterres a militat ca tânăr în organizațiile universitare catolice și apoi în cele socialiste, a trăit „revoluția garoafelor” din anul 1974 care a marcat sfârșitul dictaturii salazariste și întoarcerea la democrație, a colaborat cu Mario Soares, unul dintre liderii istorici ai țării și ai socialismului portughez. În afară de aceasta, numirea sa readuce vârful Națiunilor Unite în Europa: ultimul secretar general din bătrânul continent din anul 1971 până în anul 1982 a fost Kurt Waldheim, austriac, despre care a reieșit după aceea un trecut ca oficial nazist. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
