Maria Radna: Pelerinaj și vernisajul expoziției „Atracția infinitului”

19.07.2019, Timișoara (Catholica) - Marți, 16 iulie 2019, în Sărbătoarea Fecioarei Maria a Muntelui Carmel, Bazilica papală din Maria Radna a sărbătorit titlul Icoanei Miraculoase a Maicii Harurilor de la Radna, care de mai mult de 350 de ani, din înălțimea altarului mare, veghează asupra Diecezei de Timișoara și asupra acestui colț al Europei. Datând din perioada anilor 1650, icoana a supraviețuit în mod minunat incendierii bisericii, în anul 1695, de atunci devenind izvorul a nenumărate miracole recunoscute de către Sfânta Biserică.
Pelerinajul diecezan instituit pentru această zi de sărbătoare a reunit clerul și poporul Diecezei de Timișoara în Sanctuarul marian, Liturghia solemnă pontificală fiind celebrată la ora 11 de către Episcopul diecezan, E.S. Iosif-Csaba Pál, de la Timișoara. Participarea mișcărilor spirituale de inspirație carmelitană din Banat a fost semnificativă, acestea ascultând înainte de Liturghie o cateheză, iar după amiază luând parte la Adorația Euharistică. De la ora 13.00 a avut loc în Galeria de Artă a Mănăstirii Maria Radna vernisarea expoziției pictorului Xantus Géza, care a prezentat spre a fi admirate o serie de picturi mai recente, de inspirație religioasă. A deschis expoziția însuși Episcopul diecezan, luând apoi cuvântul istoricul de artă Hegedűs Enikő.
Din cuvântarea domniei sale cităm: „Lucrările artistului originar din Șumuleu (n. 1958) ne prezintă orientarea, interesul unui creator care simte universul, trăiește în atracția infinitului. Tablourile sale – lucrările aici prezente – pun în lumină punctele esențiale ale carierei lui artistice. În orientarea lui artistică au avut un rol determinant studiile urmate la Roma, în orașul etern: anii petrecuți la Accademia di Belle Arti di Roma, în clasa maestrului Nunzio Solendo; precum și anii petrecuți pentru studiile de teologie la Budapesta. Acestea din urmă i-au creat bazele cunoașterii, înțelegerii și cultivării din interior a artei ecleziastice… Xantus Géza se exprimă în mai multe genuri artistice: pe lângă lucrările grafice expresive și picturile în ulei, și-a demonstrat măiestria și în pictura murală, în arta sticlăritului, în amenajarea interioarelor, și a creat sculpturi, lucrări plastice și sculpturi monumentale. În operele sale – indiferent de genul de artă în care se exprimă – face privitorul să perceapă inter-accesibilitatea dintre dimensiunile pământești și cele cerești. Marea majoritate a lucrărilor din această expoziție au fost concepute în ultimii trei ani, în perioada dintre 2016-2019, picturile în ulei pe pânză deopotrivă se îndreaptă spre Univers, spre Infinit”.
Expoziția este deschisă spre vizitare până la data de 10 octombrie 2019. (text: Pr. Ion Cădărean; foto: S. Voinea)