Revoluția sexuală globală: distrugerea libertății în numele libertății, ediția a II-a

14.11.2019, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Revoluția sexuală globală : distrugerea libertății în numele libertății, ediția a II-a revizuită și adăugită, scrisă de Gabriele Kuby și tradusă în limba română de dna Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 484 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 45 lei. Redăm câteva paragrafe din cuvintele de prezentare chiar ale autoarei.
Nu veți putea parcurge cartea pe care o țineți acum în mână fără să fiți într-o oarecare măsură afectați emoțional. Revoluția sexuală globală ne afectează pe toți – bărbați și femei, tineri și bătrâni, existența noastră personală și viitorul societății. Pentru că noi, oamenii, nu suntem asemenea animalelor, programați să avem doar instincte și gata, ci avem libertatea de a hotărî încotro să ne îndreptăm. Pentru aceasta însă, avem nevoie de un standard al binelui și răului. Standardul sexualității, care a fost respectat la fel timp de secole, este acum călcat în picioare sau va fi călcat în picioare curând, chiar și acolo unde acest lucru încă nu s-a întâmplat. Acesta este un deziderat care se vrea parte a progresului spre libertate, ca și când libertatea subiectivă a unui individ de a face orice i se pare distractiv și plăcut ar fi calea cea mai rapidă spre fericire. Chiar așa să fie?
Să aruncăm o privire onestă spre starea societății de azi: familii destrămate, mame sau tați care își cresc singuri copiii și de asemenea mulți tineri care poartă în ei adânci răni emoționale și spirituale. Să privim și la dependenții de pornografie, la milioanele de abuzatori sexuali asupra copiilor, la milioanele de bebeluși avortați, să privim în cele din urmă și la propriul nostru drum prin viață. Dacă ar fi să întrebăm profesori, medici, psihiatri, terapeuți, asistenți sociali și lucrători cu tinerii, cu toții ar fi de părere că ar trebui să fugim ca de ciumă de acest gen de falsă fericire. Spunem că tinerețea e perioada cea mai fericită a vieții, însă suntem pe punctul de a crea o societate în care sunt mereu și mereu mai puține râsete de copii și, în schimb, mereu mai mulți adulți și bătrâni deprimați.
Toate acestea sunt limpezi ca bună ziua. Cauzele sunt mereu cercetate și discutate, dar una dintre cauze – poate chiar cea mai importantă – este înfășurată într-o tăcere tabu: este vorba de răsturnarea ordinii normelor sexuale, în forma în care acum ea dă contur societății celei noi. Asemenea norme sunt parte a „sistemului de operare” al unei societăți, astfel încât fiecare societate, în mod firesc, protejează acele norme sexuale, punându-le ca stavilă pedepse din partea comunității și sistemului judiciar. Pe când odinioară monogamia era standard, acum standardul s-a schimbat înspre permisivitatea hedonismului și a promiscuității sexuale, pe care însăși legea o impune sub stindardul egalității și nediscriminării. […]
Vreau să descriu revoluția sexuală globală așa cum a fost ea pornită de mințile alese ale Revoluției Franceze, până la stadiul ei de astăzi, al ideologiei gender postmoderne, emisă de o oarecare Judith Butler, care propovăduiește: distrugerea sistemului de valori moștenit al tuturor culturilor și religiilor; susținerea agendei revoluționare de către elitele politice; manevre totalitare, așa cum se văd în programul promovat de Principiile Yogyakarta; impunerea concretă a ideologiei gender în societate până la punctul în care chiar limba se schimbă sub imperiul considerentelor politice; epidemia generalizată de pornografie, de care nu mai pot fi protejați nici tinerii și nici chiar copiii; mișcarea homosexuală ca motor care mână mai departe revoluția. Chiar dacă unele aspecte importante ale acestei mișcări nu mai pot fi discutate fără a atrage după ele acuzații de atac la persoană, există un amplu capitol care cuprinde rezultate ale cercetărilor științifice asupra modului de viață homosexual, precum și contradicțiile interne ale agendei homosexuale.
Un alt capitol descrie poziția creștinilor față de homosexualitate și modul în care Biserica se raportează la cererile acestei minorități. Capitolul intitulat Sexualizarea copiilor și tinerilor prin forța statului detaliază felul în care educația sexuală obligatorie în școală inițiază de fapt copiii și tinerii în mod activ într-o sexualitate hedonistă, fără a-i învăța mai deloc despre valorile care stau la baza căsătoriei și creșterii copiilor. În capitolul Intoleranță și discriminare, aduc exemple despre felul în care revoluția sexuală culminează cu un atac asupra libertăților democratice fundamentale, fiind îndreptată în special împotriva creștinismului. Există speranță totuși. În penultimul capitol prezint detalii despre rezistența în creștere împotriva acestei revoluții culturale. Toate acestea duc spre ultimul capitol, cel care cuprinde esența cărții: avertismentul serios împotriva unui nou totalitarism care distruge libertatea în numele libertății. […]
Una dintre multele minuni care s-au întâmplat cu această carte a fost bucuria de a o vedea tradusă și publicată în poloneză, maghiară, croată, slovacă, cehă, engleză, olandeză, spaniolă, chineză (Taiwan) și coreeană în martie 2018, urmate, anul acesta, de ucraineană, rusă și portugheză – și, iată, în limba română. Dumneavoastră, cititorii, aveți dreptul să știți care este poziția autoarei. În calitate de sociolog, treaba mea este să observ tendințele de evoluție ale societății. Ca mamă a trei copii, mă dedic salvării viitorului generației tinere. Iar în calitate de creștină catolică (din 1997), mă străduiesc să îmi trăiesc credința. Aceasta presupune să manifest bune intenții față de toți oamenii, chiar și atunci când eu nu împărtășesc convingerile unora, sau atunci când ei nu le împărtășesc pe ale mele.