Papa Francisc: Pandemia, un semnal de alarmă
02.09.2020, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a dat marți publicității un mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, în care a chemat la căință pentru legăturile rupte ale umanității cu creația lui Dumnezeu și cu ceilalți. „Astăzi glasul creației ne îndeamnă, alarmat, să ne întoarcem la locul corect în ordinea naturală, să ne amintim că suntem parte, nu stăpâni, ai rețelei interconectate a vieții. Dezintegrarea biodiversității, creșterea amețitoare a dezastrelor climatice, impactul inegal al pandemiei în care ne aflăm asupra celor mai săraci și fragili sunt semnale de alarmă în fața avidității neînfrânate a consumurilor”, citim în mesajul apărut la 1 septembrie. Lumea „a fost creată pentru a manifesta și a comunica gloria lui Dumnezeu, pentru a ne ajuta să îl găsim în frumusețea Sa pe Domnul tuturor lucrurilor și a ne întoarce la El”, scrie Sfântul Părinte.
Pontiful sugerează că pandemia actuală oferă „un moment de răscruce” pentru oameni, ca să își examineze obiceiurile privind folosirea energiei, consumurile, transporturile și alimentația, pentru a elimina aspectele superflue și distructive din economiile noastre, în favoarea unor „moduri dătătoare de viață” de comerț, producție și transportare a bunurilor. „Într-un anumit sens, criza ne-a dat posibilitatea de a dezvolta noi moduri de a trăi. A fost posibil să se constate că pământul reușește să se recupereze dacă îi permitem să se odihnească: aerul a devenit mai curat, apele mai transparente, animale s-au întors în multe locuri din care dispăruseră.” Și Papa mai spune: „Astăzi este nevoie să se găsească stiluri drepte și sustenabile de viață, care să îi redea pământului odihna de care are nevoie, căi de întreținere suficiente pentru toți, fără a distruge ecosistemele care ne mențin.”
Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației a fost înființată după publicarea enciclicei „Laudato si'”, în 2015. Papa Francisc spune în mesajul său din 2020 că perioada dintre 1 septembrie și 4 octombrie – sărbătoarea Sf. Francisc de Assisi – este celebrată ca Timpul Creației. Pentru a marca acest Timp al Creației, în septembrie va fi organizat un webinar dedicat dezvoltării sustenabile în diferite regiuni ale lumii. „Sunt bucuros că tema aleasă de familia ecumenică pentru celebrarea Timpului Creației 2020 este ‘Jubileul pentru Pământ’, chiar în anul în care este a cincizecea aniversare a Zilei Pământului”, citim în deschiderea mesajului. „Jubileul este un timp de întoarcere la Dumnezeu, creatorul nostru iubitor. Nu se poate trăi în armonie cu creația fără a fi în pace cu Creatorul, izvor și origine a tuturor lucrurilor.”
Sfântul Părinte indică în mesaj diverse urgențe concrete. Printre altele spune: „Restabilirea unui echilibru climatic este de importanță extremă, din moment ce ne aflăm în mijlocul unei urgențe. Timpul ne expiră, așa cum ne amintesc copiii și tinerii noștri. Trebuie făcut tot posibilul pentru a limita creșterea temperaturii medii globale sub pragul de 1,5 grade Celsius, așa cum este stabilit în Acordul de la Paris cu privire la Climă: a trece peste acesta va fi catastrofal, mai ales pentru comunitățile mai sărace din toată lumea. În acest moment critic este necesar să se promoveze o solidaritate intra-generațională și inter-generațională. Ca pregătire pentru importantul Summit despre Climă din Glasgow, în Regatul Unit (COP 26), invit fiecare țară să adopte ținte naționale mai ambițioase pentru a reduce emisiile.”
La final Pontiful amintește că anul aniversar Laudato si’ a inspirat diverse inițiative la nivel local și global, pentru îngrijirea „casei comune”. „Acest an ar trebui să ducă la planuri operative pe termen lung, pentru a ajunge la practicarea unei ecologii integrale în familii, în parohii, în dieceze, în ordinele călugărești, în școli, în universități, în asistența sanitară, în firme, în ferme agricole și în multe alte locuri. Ne bucurăm că se unesc și comunitățile de credință pentru a da naștere unei lumi mai drepte, pașnice și sustenabile. Este motiv de bucurie deosebită că Timpul Creației devine o inițiativă cu adevărat ecumenică. Să continuăm să creștem în conștiința că noi toți locuim într-o casă comună ca membri ai aceleiași familii!” Mesajul se încheie astfel: „Să ne bucurăm pentru că, în iubirea sa, Creatorul susține eforturile noastre umile pentru pământ. Pământul este și casa lui Dumnezeu, unde Cuvântul Său ‘s-a făcut trup și a locuit între noi’, locul pe care revărsarea Duhului Sfânt îl reînnoiește constant.”