Papa Francisc: Rugăciunea de mijlocire
17.12.2020, Vatican (Catholica) - „Dacă rugăciunea nu adună bucuriile și durerile, speranțele și neliniștile omenirii, devine o activitate ‘decorativă’, o atitudine superficială, de teatru, o atitudine intimistă. Toți avem nevoie de interioritate: de a ne retrage într-un spațiu și într-un timp dedicat raportului nostru cu Dumnezeu. Însă asta nu înseamnă a evada din realitate. În rugăciune, Dumnezeu ‘ne ia, ne binecuvântează și apoi ne frânge și ne dă’, pentru foamea tuturor. Fiecare creștin este chemat să devină, în mâinile lui Dumnezeu, pâinea frântă și împărtășită. Adică o rugăciune concretă, care să nu fie o fugă.”
Afirmațiile acestea au fost făcute de Papa Francisc miercuri, la audiența generală, în cadrul căreia a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii. Pontiful a spus că este normală retragerea în singurătate și tăcere, pentru rugăciune, dar este important în același timp să ținem „ușa deschisă”: „o ușă deschisă pentru cei care se roagă fără a ști că se roagă; pentru cei care nu se roagă deloc, însă au înăuntru un strigăt sufocat, o invocație ascunsă; pentru cei care au greșit și au rătăcit calea…” Și a continuat: „În singurătate cel care se roagă – fie singurătatea de mult timp, fie singurătatea de o jumătate de oră pentru a se ruga – se desparte de toate și de toți pentru a regăsi toate și pe toți în Dumnezeu. Astfel, cel care se roagă se roagă pentru întreaga lume, purtând pe umerii săi dureri și păcate. Se roagă pentru toți și pentru fiecare: este ca și cum ar fi o ‘antenă’ a lui Dumnezeu în această lume. În fiecare sărac care bate la ușă, în fiecare persoană care a pierdut sensul lucrurilor, cel care se roagă vede fața lui Cristos.”
După ce săptămâna trecută a vorbit despre rugăciunea de cerere, Sfântul Părinte s-a oprit acum la rugăciunea de mijlocire, care, conform Catehismului Bisericii Catolice, nr. 2635, „este prerogativa unei inimi în sintonie cu milostivirea lui Dumnezeu” (nr. 2635). A subliniat că rugăciunea nu se poate face în spirit de ură, nici în spirit de indiferență, ci doar în spirit de iubire. „Cine nu iubește se preface că se roagă, sau el crede că se roagă, dar nu se roagă, pentru că lipsește tocmai spiritul care este iubirea”, a spus el. După o scurtă oprire asupra parabolei vameșului și a fariseului, a spus că lumea merge înainte grație „lanțului de oameni care se roagă mijlocind și care sunt de multe ori necunoscuți… însă nu pentru Dumnezeu!” „Biserica, în toate membrele sale, are misiunea de a practica rugăciunea de mijlocire, mijlocește pentru alții. Îndeosebi are această datorie oricine este pus într-un rol de responsabilitate: părinți, educatori, slujitori hirotoniți, superiori ai comunităților… Ca Abraham și Moise, uneori trebuie ‘să apere’ în fața lui Dumnezeu persoanele încredințate lor. În realitate, este vorba de a le privi cu ochii și inima lui Dumnezeu, cu însăși compasiunea și duioșia sa invincibilă. A ne ruga cu duioșie pentru alții.”
Sfântul Părinte și-a încheiat cateheza spunând: „Frați și surori, toți suntem frunze ale aceluiași copac: orice dezlipire ne cheamă la marea pietate pe care trebuie să o nutrim, în rugăciune, unii pentru alții. Să ne rugăm unii pentru alții: ne va face bine nouă și va face bine tuturor. Mulțumesc!”
