Interviu cu tatăl Chiarei Corbella Petrillo
14.06.2021, Roma (Catholica) - La 13 iunie este a noua aniversare a nașterii pentru cer a lui Chiara Corbella Petrillo, decedată la 28 de ani pentru că a amânat îngrijirile unui carcinom descoperit în timpul sarcinii după nașterea celui de-al treilea copil, născut perfect sănătos după alți doi copii care au supraviețuit numai câteva minute după naștere din cauza unor malformații congenitale grave. La 21 septembrie 2018, a zecea aniversare a căsătoriei cu Enrico Petrillo, s-a deschis la Roma cauza sa de beatificare. O viață scurtă, dar scânteietoare de lumină. A vorbit despre viața ei pentru agenția SIR tatăl, Roberto Corbella.
– Roberto, ce fiică a fost Chiara?
– Era o fată mereu veselă, zâmbitoare și pozitivă, foarte iubitoare de animale ca și sora ei Elisa. Avem o casă cu grădină unde ele adunau chiar și mierlele care cădeau din cuib și pe care le țineam într-o colivie pentru a le proteja de pisici. Pentru că am avut pisici, câini, țestoase; așadar, o adevărată grădină zoologică, cu respective funeralii și îngropare în grădină când nu supraviețuiau. Ajutau chiar și gândacii când se ridicau cu burta în sus. În timpul unei excursii școlare la „Sfântul Petru”, Chiara a găsit un pui rănit, l-a luat și l-a adus acasă pentru a-l îngriji. Despre ea îmi amintesc iubirea și marea atenție față de persoane, precum și față de animale. Era foarte sensibilă și empatică: atrăgea colegi și prieteni pentru că știa să asculte. Și deși era foarte convinsă de ideile sale, precum și de credința sa, nu era niciodată arogantă.
– Dar cum s-a născut în ea o credință așa de profundă?
– Meritul este al mamei: ea a fost cheia de acces ducând fetele încă de când erau mici într-un grup de rugăciune din Reînnoirea în spirit. În fiecare zi, în pofida activităților de la școală și a activităților muzicale și sportive, fetele se închideau cel puțin un sfert de oră în camera lor pentru a se ruga. Chiara făcea niște desene foarte frumoase, lua notițe și dialoga încrezătoare cu Domnul și cu Sfânta Fecioară Maria, punându-le întrebări. Era momentul ei de reflecție.
– Așadar, dumneavoastră și soția, Maria Anselma, ați perceput încă de când era mică apropierea sa de Dumnezeu.
– Absolut da. Mama o urma mult în aceasta și Chiara trăia cu naturalețe maximă, fără nici o ostentație, credința sa pe care o mărturisea cu simplitate și coerență, fără a pretinde să o impună și fără a-l judeca pe cel care avea o viziune diferită de a sa. Însă ceea ce aș vrea să subliniez este că nu era deloc bigotă: iubea sportul – a practicat atletismul și gimnastica artistică – și muzica. A studiat pian și apoi a preferat să treacă la vioară. Era ironică și autoironică, îi plăceau glumele, era foarte curioasă și îi plăcea să călătorească. Avea și curtezani pe care cu delicatețe i-a respins până când l-a întâlnit pe Enrico. Și acolo a pornit în trombă, desființând toate recomandările mele de a nu se grăbi: „Tată, nu ai înțeles: eu cu acesta mă căsătoresc”.
– Chiara l-a cunoscut pe Enrico la Medjugorje, o localitate care va avea un rol important în viața ei.
– Da. L-a cunoscut în 2002, la 18 ani, ajungând acolo la sora sa după o călătorie în Croația. Și acolo s-a întors pentru a dobândi claritate în alegerea ei în timpul unei logodne zbuciumate, care a durat șase ani, dar ritmată de rupturi și reapropieri continue. Chiara vorbea cu Domnul ca unui prieten căruia îi cerea să o ajute dacă Enrico era bărbatul potrivit pentru ea. Cu Domnul avea un colocviu continuu, i se încredința cu încredere. Pentru aceasta, după ce a aflat că este bolnavă terminală, a voit să se întoarcă la Medjugorje și a cerut literalmente: „Doamne, trebuie să mă faci să înțeleg dacă este corect ca eu să mor și să ajung la copiii mei, sau dacă îmi dai harul vindecării”.
– Și ce răspuns a primit?
– Folosesc chiar termenii lui Chiara în prezentare: „Răspunsul a fost: a cere harul de a trăi harul, adică dacă este mai bine pentru mine și pentru cei care sunt în jurul meu ca eu să plec, bine, dar ajută-mă să accept asta”.
– O astfel de tânără cât de mult îi învață pe părinții săi?
– Foarte mult. Aici situația s-a răsturnat.
– Ce este în spatele zâmbetului luminos pe care Chiara nu l-a pierdut niciodată, în pofida morții foarte precoce a primilor săi doi copii și a bolii sale grave?
– Răspunsul meu poate să apară banal: în spatele zâmbetului său este Chiara și gata. Ea era așa.
– Roberto, știu că vă pun o întrebare delicată. Pentru părinți, pierderea unui copil este devastatoare. Dumneavoastră și soția, unde ați găsit forța pentru a înfrunta această durere enormă?
– Mmh… [nu răspunde imediat și glasul scade încet…] Cum vedeți… mi se întâmplă să mă înduioșez când îmi amintesc anumite amănunte, însă lăsând aceasta deoparte nu a fost chiar așa de greu, deoarece Chiara ne-a făcut să trăim asta ca pe ceva normal. Faptul că mulți continuă să vorbească despre ea în diferite contexte ne face să o simțim încă vie, prezentă. Mă gândesc la acei părinți care pierd un copil din cauza unui accident sau în situații violente sau dramatice, precum sărmana tânără decedată recent la Genova după vaccin, și mă consider norocos. În ultima sa perioadă de viață Chiara ne-a însoțit. Și nu a fost o perioadă urâtă: eram cu toții uniți, era o atmosferă pozitivă, veselă. Se râdea și se glumea, iar Chiara era prima. Persoanele care veneau să ne viziteze erau uimite: se așteptau să găsească fețe triste, fețe lungi, și în schimb găseau o atmosferă de bucurie.
– Dumneavoastră ați spus că nu voi ați însoțit-o pe Chiara la sfârșit, ci ea v-a însoțit pe voi…
– Da; Chiara a spus mamei textual: „I-am cerut Domnului să mă lase aici până când voi veți fi gata”.
– Înmormântarea sa a fost o sărbătoare de intrare în cer.
– Am fost dărâmați de această situație și uimiți de mulțimea de persoane venite din toate părțile Italiei, pentru a o saluta, și de prezența televiziunilor și jurnaliștilor, pentru noi complet neașteptată. Ne-au uimit și cuvintele Cardinalului Vallini: „Avem o nouă Gianna Beretta Molla”. La înmormântarea ei, Chiara nu a voit flori. I-a cerut lui Enrico să cumpere o mare cantitate de plante mici care să se ofere participanților ca simbol de renaștere, de viață nouă.
– La 21 septembrie 2018, a zecea aniversare a căsătoriei sale, s-a deschis cauza de beatificare a lui Chiara. Cum v-o imaginați astăzi pe fiica dumneavoastră?
– Mereu zâmbitoare și, cunoscând-o, chiar un pic distrată văzând atâta zgomot în jurul ei.
