Un nou preot hirotonit pentru Eparhia de Cluj-Gherla: pr. Tiberiu Vasile Vaida
05.12.2021, Cluj (Catholica) - În cadrul Sfintei Liturghii arhierești celebrate duminică, 5 decembrie 2021, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în prezența unui mare număr de credincioși, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a hirotonit întru Preoție pe diaconul Tiberiu Vasile Vaida. La masa sfântului altar, împreună cu Preasfinția Sa Claudiu au concelebrat pr. Marius Cerghizan, Vicar general; pr. Marius Furtună, rector al Seminarului eparhial; preoți slujitori la catedrală. Mai mulți preoți din alte parohii ale Eparhiei au fost, de asemenea, de față, spre a asista la hirotonirea unui nou slujitor în via Domnului, confrate al lor. Răspunsurile liturgice le-au oferit studenții Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. Conduși de profesoara lor de muzică, sr. Cecilia din Congregația Surorilor Maicii Domnului, ei au interpretat frumoase colinde în timpul Împărtășaniei, reamintind drumul „Postului bucuriei” care îndreaptă sufletele spre Ieslea Sfântă a Nașterii Domnului Isus.
Pr. rector Marius Furtună l-a prezentat pe tânărul diacon Tiberiu Vasile Vaida, născut la 21 ianuarie 1991 în localitatea Dej, jud. Cluj. „După șase ani de formare umană, spirituală, doctrinară și pastorală, conform cerințelor ecleziastice, în cadrul Seminarului Teologic eparhial ‚Sf. Ioan Evanghelistul’ din Cluj-Napoca, patru ani de licență și doi ani de masterat în cadrul Facultății de Teologie Greco-Catolică Cluj-Napoca, hirotonit diacon în 10 februarie 2019 de către Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, în Catedrala ‚Schimbarea la Față’ din Cluj-Napoca, se prezintă pentru primirea Preoției prin punerea mâinilor de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla”. Tiberiu Vasile Vaida este căsătorit din toamna anului 2018 și este tată al unei fetițe.
În cuvântul de învățătură din cadrul celebrării liturgice, Preasfinția Sa Claudiu, pornind de la lectura din Apostol (Efeseni 6,10-17), care îndeamnă la luptă spirituală, a subliniat: „Suntem implicați într-o luptă spirituală, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama de acest lucru. Atunci când refuzăm logica acestei lumi și căutăm logica Împărăției Cerurilor, fiindcă știm că nu aparținem cu adevărat acestei lumi, din acel moment intrăm într-un război. Dar este un război pe care nu îl ducem singuri, ci îl ducem împreună cu Cristos, în numele lui Cristos, împreună cu Maica Sfântă, împreună cu toți sfinții”. Privind la Evanghelia duminicii, a Vindecării femeii gârbove (Luca 13,10-17), a atras atenția că și în acest pasaj este vorba despre luptă, fiindcă „în aparență vedem o femeie gârbovă”, dar „ce este o persoană gârbovă? O persoană care nu poate privi Cerul, care e obligată să privească doar înspre pământ. Coloana vertebrală este încovoiată”. „Isus vorbește despre o persoană ținută în captivitate, în înrobire de către Satana”.
În momentul vindecării de către Isus a acestei femei, Preasfinția Sa Claudiu a identificat „o luptă și mai subtilă, pe care, privind-o, trebuie să învățăm despre viața noastră”, și anume lupta dusă de „cei care sunt în această lume și încearcă să-l blocheze pe Cristos și Împărăția Lui”. Și a explicat „logica acestei lumi”, cea „a cifrei șase”, care se regăsește și în remarca mai-marelui sinagogii: „Legea spune că poți lucra șase zile. De ce nu veniți în aceste șase zile să vă vindecați?” Episcopul a evidențiat absurditatea acestei cereri, arătând că „dincolo de astfel de remarci și imagini, trebuie să citim adevărata realitate la lumina Cerului. Și atunci descoperim o logică falsă. Fiindcă cei care, aparent, încearcă să respecte legea și să-l oblige și pe Isus să respecte legea, de fapt o încalcă. Fiindcă adevărata lege este legea iubirii, legea dragostei. (…) Dumnezeu încearcă să ne scoată din această logică, a cifrei șase, pentru a ne duce înspre ziua a șaptea, care este ziua Domnului, ziua Învierii, ziua mântuirii. De aceea se spune că suntem în această lume, dar nu aparținem acestei lumi: noi suntem fiii și fiicele zilei a șaptea!”
„Ne pregătim pentru o mare sărbătoare, pentru un mare dar al lui Dumnezeu”, a reamintit în încheiere Episcopul de Cluj-Gherla, și a îndemnat: „Să ne aducem aminte, în mod cu totul special în momentele noastre dificile, atunci când ne simțim singuri, triști, părăsiți, abandonați, că un Prunc nevinovat se naște pentru fiecare dintre noi și acest Prunc ne va mântui de suferință, de boală, de întristare și de moarte și ne va dărui, fiecăruia dintre noi, viața veșnică, ca dar al lui Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie, pr. Tiberiu Vaida a adresat celor prezenți primul său cuvânt în calitate de preot, vorbind despre întâietatea dragostei, despre slujirea din iubire. A mulțumit lui Dumnezeu „pentru darul chemării la slujire și pentru toate darurile primite”. A mulțumit Preasfințitului Claudiu, familiei sale și tuturor celor ce i-au stat aproape și l-au îndrumat în timpul formării, ierarhi, preoți, colegi.
PS Claudiu a spus în încheiere: „Vorbeam astăzi despre un război și știm cu toții că preoții sunt în prima linie a acestui război spiritual, meniți să mijlocească pentru popor, să aibă grijă de cei încredințați lor, să-i ocrotească, să-i vindece, să-i aducă la viața cea nouă prin Sacramente, și de aceea este nevoie de multă rugăciune”. Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla a reamintit că este nevoie de „rugăciunea poporului lui Dumnezeu”, deoarece cu toții, „Episcop, preoți și popor, suntem împreună-slujitori”. De aceea, noul preot a fost încredințat rugăciunii întregii Biserici, pentru a răspunde cu vrednicie înaltei chemări la care l-a rânduit Dumnezeu. A urmat momentul binecuvântării date de către noul preot, prin care credincioșii au avut marele har de a primi indulgența plenară.