Celibatul nu este lege divină pentru preoți, dar promovează sfințenia
21.02.2022, Vatican (Catholica) - Cerința ca majoritatea preoților din ritul latin al Bisericii Catolice să fie celibatari are fundamente teologice și spirituale, nu doar motivații practice, au susținut vorbitorii la o conferință internațională despre preoție. Castitatea, sărăcia și ascultarea lui Isus nu au fost „întâmplătoare sau doar funcționale”, ci au exprimat unirea Sa totală cu Dumnezeu și dedicarea Sa pentru mântuirea omenirii, a subliniat preotul iezuit Gianfranco Ghirlanda, un cunoscut canonist, în ziua de 19 februarie 2022, la conferința din Vatican. Biserica nu a susținut niciodată că celibatul este „intrinsec” preoției, a spus el, și, de fapt, Bisericile Catolice Răsăritene au menținut disciplina de a avea atât clerici celibatari cât și căsătoriți, iar Biserica de rit latin a primit în sânul ei preoți căsătoriți convertiți de la alte confesiuni.
Statutul preoților catolici răsăriteni căsătoriți a fost subiectul câtorva dintre întrebările adresate atât pr. Ghirlanda cât și pr. Emilio Justo, profesor de teologie la Universitatea Pontificală din Salamanca, care a luat de asemenea cuvântul pe 19 februarie. Formularea unor afirmații prea înalte despre relația dintre celibat și preoție nu îi va ajuta pe catolici să înțeleagă „semnificația sa spirituală și teologică profundă”, a răspuns pr. Ghirlanda; celibatul „nu este o lege divină, pentru că altfel disciplina Bisericilor Răsăritene nu ar fi fost posibilă și nu ar fi fost posibil să existe preoți căsătoriți în Biserica primară, chiar dacă aceștia erau chemați la abstinență”, așa cum a spus pr. Justo în discursul său. O preoție căsătorită „nu este o preoție de mâna a doua”, a spus pr. Ghirlanda, deoarece și preoții căsătoriți vestesc Evanghelia, conduc poporul creștin și celebrează Sacramentele.
Celibatul sau căsătoria „nu ating preoția în sine”, a spus el. În discursul său, pr. Ghirlanda a spus că în Codul de Drept Canonic al Bisericii de rit latin, celibatul este văzut ca un dar de la Dumnezeu care le permite preoților „să adere mai ușor la Cristos cu o inimă neîmpărțită și să se dedice mai ușor slujirii lui Dumnezeu și poporului Său”. Teologia, spiritualitatea și legea eclesială catolică privind preoția, a spus el, au ca scop promovarea unei „iubiri care se dăruiește pe sine”, una în care celibatul nu este trăit „într-un mod represiv, ca mortificare și negare”, ci ca o expresie a chemării biblice la o „puritate a inimii” care necesită o progresivă „eliberare de pasiuni și desprindere de bunurile pământești”. Pr. Justo, în prezentarea sa despre istoria celibatului, le-a spus participanților că în primul mileniu al Bisericii, existența preoților căsătoriți era ceva obișnuit, „dar cred că existau tendințe predominante” care favorizau celibatul și cereau preoților căsătoriți „să trăiască în abstinență perfectă”, adică să se abțină de la relații sexuale cu soțiile lor.
Cerința de a trăi căsătoria în acest „mod anormal” era în primul rând teologică, a spus el, și se baza pe rolul preotului de mijlocitor între Dumnezeu și credincioși, un rol care necesita „puritate”. Această puritate, a spus el, este adesea văzută ca fiind doar ritualică, „dar ea este legată de sfințenie” și de a fi conformi cu Cristos, care s-a oferit în întregime lui Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lumii. „Celibatul nu este o chemare la singurătate, ci la comuniune”, a spus pr. Justo. „Biserica este spațiul în care ministrul hirotonit iubește și este iubit”. Celibatul, a spus el, este un mod special de a fi „configurat după Cristos” și de a răspunde la chemarea „de a iubi ca El și cu El, de a sluji cu El și ca El în modul în care Isus a iubit în viața Sa pe pământ, care a fost în celibat”.